Mircea Badea și Carmen Brumă formează unul dintre cele mai longevive cupluri din peisajul media românesc și sunt părinții unui băiețel, Vlad, în vârstă de 9 ani.
Despre viața de părinte, jurnalistul Mircea Badea nu a vorbit până acum foarte mult, în ciuda faptului că este un părinte dedicat și chiar mult prea protector, după spusele sale.
Cuprins:
Invitat în emisiunea „iThink”, de la Antena 3, moderatorul Iusti Fudulu i-a lansat colegului său de televiziune și câteva întrebări despre postura de tată și cum a fost experiența paternității pentru el în toți acești ani.
Mircea Badea este tatăl unui băiețel, Vlad, în vârstă de 9 ani.
Anii au trecut parcă zburând, iar experiența vieții de părinte a fost una cu multe lecții pentru jurnalist. Întrebat de moderatorul emisiunii cât de mult l-a schimbat apariția copilului în viața lui, Mircea Badea a oferit un răspuns extrem de sincer:
„Mult. Mult, în sensul în care pot spune că și învăț multe de la el, pentru că este foarte deștept. Clar nu seamănă cu mine. Este foarte, foarte inteligent, nu are nicio moleculă de răutate. Este bine intenționat, este solar, așa, pe sistemul să fie bine ca să nu fie rău, cum spune regele nostru, Gică Hagi.”
Mircea Badea este de părere că felul în care se conturează personalitatea unui copil este influențată și de factorul genetic, de educația primită de acasă, dar și de o anumită individualitate specifică, cu care fiecare copil vine pe lume.
„Să știi că eu nu cred asta. Adică, sigur, contează și cum sunt părinții, contează educația, contează ce vede în casă, dar eu cred că oamenii se și nasc într-un fel, iar acel fel e independent de părinții care l-au conceput, de cum sunt ei și de eventuala educație și formare. Eu cred că oamenii se și nasc într-un fel. Sunt, în profunzimea lor, cum s-au născut.”
Despre responsabilitățile care vin la pachet cu viața de părinte, Mircea Badea a mărturisit că, asemenea multor părinți, s-a lovit și el de frici, temeri și momente de panică în ceea ce îl privește pe cel mic.
„Vai de mine, responsabilitate vecină cu panica. Intru foarte ușor în panică. Și pe persoană fizică, adică în legătură cu mine, nu am panică. Adică se poate întâmpla orice, nu am o problemă cu asta. În legătură cu el mă panichez foarte ușor.
Sunt overprotective, supraprotector adică, la modul în care sunt deranjant pentru persoanele din jur și uneori chiar și pentru el. Îi zic, «băi, tată, tu îți dai seama cât te iubește tata?» Întreb și eu așa, ca să mă bag în seamă. Și el zice: «da, cam prea mult». Am fost non-stop pe vârfuri, și la propriu, și la figurat. Într-o stare de-asta, de alertă, care la un moment dat te epuizează.
Evaluez acum orice, în primul rând prin prisma lui. Pe persoană strict fizică eu mi-am încheiat socotelile. Adică sunt… mi-a ajuns, orice mi-a ajuns. Și atunci sunt împăcat cu orice fel de deznodământ în orice fel de situație. Orice ar fi. Dar orice deznodământ nu cred că e în regulă pentru el. Dar asta e vina mea. El e perfect, e absolut minunat. Eu sunt un moș nebun”, a mai declarat Mircea Badea.
Actrița Anca Dinicu a născut în secret, vedeta anunțând că a devenit mamă abia după…
Gemenele lui Mihai Morar au împlinit 16 ani. Mara și Cezara sunt în plină adolescență,…
Inovații și tratamente în medicina modernă: fertilizarea in vitro și managementul endometriozei. Într-o lume unde…
Din culisele unei familii numeroase. Șase copii și o mămică celebră - interviu cu Anca…
Fiica lui Mihai Găinușă a împlinit 19 ani. Mihai Găinușă, cunoscut pentru cariera sa în…
Familia Regală s-a mărit! Augustus Mihai de România, cel mai nou membru, este nepotul Principesei…