Multe femei nu stiu ca sunt insarcinate la sase saptamani, asa ca au fost intrebati mai multi experti cum este posibil acest lucru.
Cuprins:
Motive pentru care o femeie nu stie ca este insarcinata la sase saptamani
Sarcina nu este anticipata sau confirmata
In realitate, aproape jumatate dintre sarcini sunt neplanificate, mai precis 45-49% dintre acestea, a spus Dr. Jen Villavicencio, care preda la Universitatea de Medicina din Michigan, fiind si membru al Colegiul American de Obstetricieni si Ginecologi.
Femeile care incearca sa ramana insarcinate monitorizeaza fiecare aspect al ciclului lor menstrual si au teste de sarcina la indemana, insa pentru multe femei, sarcina vine ca o surpriza.
Chiar daca majoritatea femeilor iau cu regularitate mijloace de contraceptie, exista loc pentru erori. O pilula contraceptiva, luata exact cand trebuie, poate sa dea eroare in proportie de 1-2%. Asta inseamna ca exista probabilitatea ca si femeile care folosesc aceste pilule sa ramana insarcinate.
In plus, multe dintre paciente nu experimenteaza simptome precum greturile de dimineata sau pot avea menstruatie neregulata. De asemenea, multe femei pot prezenta scurgeri, acel „spotting”, care este comun dupa ce apare sarcina, iar femeile pot presupune ca a fost menstra, excluzand astfel o posibila sarcina.
In anumite cazuri, femeile au fost diagnosticate cu anumite afectiuni medicale si li s-a spus ca nu pot avea copii, asa ca nu au suspectat ca pot fi insarcinate.
Menstruatiile pot fi imprevizibile
Ciclul menstrual neregulat nu este deloc iesit din comun, in special in primele etape ale experimentarii menstruatiei sau atunci cand o femeie se apropie de menopauza.
Mai exista si multe alte motive, pe langa varsta, care pot face ca ciclul menstrual sa fie instabil. Villavicencio a dat exemple de conditii cum ar fi sindromul ovarului polichistic, care provoacă chisturi si dezechilibre hormonale si, ca rezultat, duce la menstruatie neregulata la aproximativ 1 la 10 femei, potrivit Departamentului American de Sanatate.
Medicamentele, unele boli, sau sportul de performanta pot influenta ciclul menstrual. Biroul pentru Satatatea Femeilor, din cadrul Departamentului de Sanatate si Servicii Umane, ofera o lista lunga de motive pentru care menstruatia nu functioneza ca un ceas elvetian.
Tulburarile de alimentatie, modificarile in greutate si obezitatea pot duce la menstruatie neregulata sau chiar lipsa acesteia. La fel si stresul sau diabetul necontrolat. Medicamentele, inclusiv cele pentru anxietate sau epilepsie, pot da peste cap ciclul menstrual.
Lipsa de educatie
De exemplu, in Statele Unite, unde educatia sexuala este departe de a fi disponibila pentru toata lumea, există suficiente goluri in intelegerea unei sarcini, a declarat Jessica Sales, profesor asociat la Rollins School of Public Health, care se concentreaza adesea asupra sanatatii sexuale si reproductiva a adolescentilor.
Chiar daca si adultii au multe de invatat, educatia despre sex si sexualitate nu este abordata suficient in scoli, a spus Sales, care a scris un raport in 2017 intitulat „Starea educatiei sexuale in Statele Unite”.
„Ceea ce este predat sau nu este predat despre biologia reproducerii si metodele de prevenire a sarcinii duce la consecinte reale.
Tinerii au multe intrebari, nu inteleg cum functioneaza corpul lor, cum functioneaza menstruatia si ciclurile lor. Exista o lipsa de intelegere a modului in care o persoana ar sti ca este insarcinata”, a spus Sales, potrivit CNN.