Nicolae a trăit în 6 orfelinate, iar apoi a fost adoptat de o familie bogată din SUA. Visul american s-a transformat într-un coșmar. Nicolae Burcea s-a născut în anul 1993. Mama lui l-a abandonat pe scările Mănăstirii Cașin.
Cuprins:
A supraviețuit, însă partea mai grea acum urma să vină: supraviețuirea în orfelinatele postdecembriste din România.
Nicolae a ajuns să trăiască în nu mai puțin de 6 orfelinate, printre care și în Centrul de Plasament ”Sfânta Ecaterina”, cel vizitat chiar și de Michael Jackson, în vizita lui din România.
Atunci avea să fie primul contact al lui Nicolae cu Occidentul, însă nu și ultimul. Băiețelul abandonat încă din primele zile de viață avea să se bucure și el de „visul american”, însă nu pentru mult timp.
Experiența alături de noua lui familie adoptivă din America avea să se transforme într-o nouă traumă. Așa că s-a întors în România, să-și caute mama biologică.
Nicolae a trăit în 6 orfelinate. Povestea lui Nicolae, unul dintre copiii României adoptați de străini
Nicolae s-a născut în București în anul 1993, iar venirea lui pe lume nu a fost dorită. Mama lui, o tânără de etnie romă, a rămas însărcinată cu el la vârsta de 16 ani, în timp ce se afla într-o relație de scurtă durată cu un tânăr pakistanez.
Pentru că tatăl lui era musulman, iar relația nu avea un viitor, mama lui l-a abandonat pe scările Mănăstirii Cașin din Capitală. Ulterior, el a fost preluat de centrul de plasament „Sfânta Ecaterina” din Sectorul 1 al Bucureștiului, conform documentelor sale de adopție.
La vârsta de 8 ani trăise deja în 6 orfelinate diferite.
Astăzi, Nicolae își aduce aminte cu groază de zilele lungi și nopțile reci din orfelinatele românești. Abuzuri, violență și îngrijitori care se comportau inuman cu copiii, făceau parte din decorul fiecarui orfelinat.
Nimeni nu venea să îi întrebe dacă sunt bine sau să vorbească cu ei, decât atunci când erau bătuți sau li se dădea de mâncare.
Nicolae a trăit în 6 orfelinate, iar apoi a fost adoptat de o familie bogată din SUA
În anul 2000 o familie de ingineri bogați din Missouri, SUA, au vizitat orfelinatul la care se afla și Nicolae. Nu și-au dorit un bebeluș, au vrut să ofere o șansă unui copil care avea nevoie. L-au ales pe el, iar conform raportului eliberat de fundația ”Speranța”, dezvoltarea lui era una neașteptat de bună.
„Limbajul este dezvoltat în mod normal, vocabularul este bine reprezentat, folosește propoziții complexe și poate reproduce poezii scurte. Este echilibrat emoțional și are un comportament social adecvat”, se arăta în raport.
Actele de adopție au fost un proces lung și birocratic. În anul 2002, Nicolae a pășit pentru prima oară pe tărâm american.
„Dintr-o dată, aveam totul”, își amintește el.
Visul american a scos la suprafață traume mai vechi
Din anul 2002, viața lui Nicolae s-a transformat complet. A ajuns într-o casă luxoasă din America, alături de noua lui familie și era pentru prima dată fericit.
După ce a fost adoptat, numele băiatului a devenit Nicolae Butler și toată lumea din SUA l-a botezat ”Nico.”
Însă sentimentul de „copil orfan” avea să îl urmărească în permanență, chiar și când avea o familie.
„Oamenii mă priveau ciudat pentru că aveam pielea întunecată, iar părinții mei sunt albi. Evident, asta m-a făcut să mă simt destul de penibil”, spune Nicolae.
În timp, lucrurile au început să devină complicate și cu părinții lui adoptivi.
„Pentru părinții mei adoptivi, am fost ca un copil perfect. În SUA, ei cred că toți acești tineri au nevoie doar de o casă iubitoare și nimic mai mult. Sunt o mulțime de mituri și cred că depinde de tehnica de <<vânzare>> a oamenilor de la agențiile de adopție”, a mai spus el.
Nicolae a trăit în 6 orfelinate, iar apoi a fost adoptat de o familie bogată din SUA. Lipsa afecțiunii în prima parte a copilăriei sale avea să lase urme adânci asupra lui. După o vizită la psiholog, el a fost diagnosticat cu o tulburare de atașament reactiv. Acest lucru înseamnă că, prin pierderea primilor părinți, copilul ajunge să aibă probleme în relația cu noii părinți, chiar dacă aceștia sunt competenți și îi oferă tot ceea ar avea nevoie.
„Părinții care nu și-au tratat copiii corect si nu i-au iubit destul, vor construi oameni incapabili să îi iubească pe ceilalți. Și când oamenii le arată dragoste, o privesc ca pe o mare amenințare.”
Părinții adoptivi își doreau cu strictețe ca băiatul să îi asculte, să se supună regulilor stricte, însă această autoritate dusă la extrem nu făcea decât să îi aducă aminte de autoritatea abuzivă de la orfelinat.
La început de adolescență au apărut primele revolte. Cuplul de americani nu putea să îl înțeleagă. Pentru ei, ingineri de meserie, emoțiile necontrolate ale copilului lor adoptat păreau o enigmă.
L-au dus la psihiatru și a urmat chiar și a fost forțat să urmeze și un tratament.
Își amintește că părinții lui îl încuiau în camera lui ore sau chiar zile întregi. Azi, nu le mai poartă ranchiună celor doi americani care l-au adoptat. Se gândește la ei ca la niște oameni care nu au avut prea multe greutăți în viața lor și nu erau pregătiți să facă față unui copil traumatizat.
Totuși, mai avea un sprijin. Bunicii lui îi luau adesea apărarea în conflictele cu părinții săi.
Nicolae a trăit în 6 orfelinate, iar apoi a fost adoptat de o familie bogată din SUA. La vârsta de 16 ani, Nicolae a ajuns într-un nou centru, după ce părinții l-au denunțat la poliție
S-a întâmplat în urma unui episod de scandal, atunci când Nicolae s-a enervat atât de tare încât și-a lovit tatăl.
Părinții lui adoptivi au sunat la poliție, iar apoi a ajuns într-un centru specializat, ”ceea ce se întâmplă cu copilul dacă nu știi daca să-l bagi la închisoare sau nu”, a mai explicat el.
Cel mai negru coșmar avea să devină din nou realitate. Adolescentul a fost luat de părinții săi după câteva zile și lăsat la un orfelinat. Peste câteva săptămâni, l-au denunțat pentru abuz fizic și a fost trimis în fața judecătorilor.
Nicolae a stat patru ani în sistemului de plasament american.
Bunicii l-au ajutat să meargă la facultate: „Am știut întotdeauna că e foarte deștept”
Deși nu mai erau părinții lui legali, foștii părinți adoptivi obișnuiau să mai țină legătura cu el. Culmea, în momentul în care au devenit mai puțin stricți cu el, relația lor s-a îmbunătățit.
Bunicii lui, în schimb, au fost cei care l-au sprijinit în permanență. După ce a împlinit 18 ani și a devenit major, bunicii l-au ajutat cu bani să se înscrie la o facultate.
„Am știut întotdeauna că e foarte deștept și si-a dorit mereu să facă o facultate, așa că l-am ajutat cu finanțele, deși și el a primit o bursă de merit”, spune bunica lui, Velma.
Nicolae s-a alăturat unei frății americane, a devenit vicepreședintele școlii, a jucat fotbal, a avut două locuri de muncă și a trăit visul american. A reușit să facă patru ani de facultate în doi ani. Rezultatele bune ale lui Nicolae nu au fost o surpriză pentru bunicii săi.
„Știa mult mai multe despre Guvernul SUA decât mine”, adaugă bunicul său Marion.
După terminarea facultății s-a mutat în Germania pentru a continua masterul.
Și-a terminat cu brio masterul în relații internaționale și în prezent este membru al Academiei de Diplomație Culturală, din Berlin.
A scris peste 30 de cărți și și-a împărtășit experiența de viață prin scris, devenind astfel, terapia lui.
În 2017, a scris prima carte, reprezentativă pentru viața lui, „Amintiri din copilărie: viața în orfelinatele românești”, în care detaliază intâmplările din cele șase orfelinate prin care a trecut între 1997 și 2002, cât și despre oamenii pe care i-a întâlnit și l-au ajutat de-a lungul timpului.
Întâlnirea cu mama biologică din cartierul Giulești
Nicolae și-a dorit să își cunoască mama, femeia care i-a dat naștere iar apoi l-a abandonat. I-a luat câțiva ani să se pregătească pentru acest moment.
Mai întâi, a început să caute informații despre femeia din România, iar când s-a simțit pregătit, a venit în România însoțit de un prieten.
A coborat din taxi în fața unei case dărăpănate din cartierul Giulești. Primul lucru pe care mama lui i l-a spus a fost că „ea nu a primit niciun ban pentru adopție”. Una din surorile lui locuise o perioadă în Anglia, iar astfel, ea a reușit să faciliteze comunicarea dintre ei.
Întâlnirea i-a lăsat un gust amărui. Mama lui biologică îi spunea că l-a abandonat la vârsta de 7 ani, deși el știa perfect că nu este așa. Mai avea nevoie doar de o confirmare oficială.
Prietenul care îl însoțise luase un fir de păr de pe umărul mamei sale, iar astfel a putut să meargă să efectueze un test ADN. A fost prima și ultima dată când s-a mai văzut cu mama lui.
Astăzi, Nicolae se lovește în continuare de prejudecăți și rasism, însă nu se lasă bătut.
A scris 33 de cărți în total și speră ca într-o zi să poate schimba imaginea României în străinătate.