„Nu există copii răi” – Janet Lansbury. În lumea adulților nu există copii răi, există copii mici cu emoții puternice. Această carte este de mare ajutor deoarece ne arată cum trebuie să fie un copil mic, lucru care îl ajută pe părinte să aibă mai multă răbdare și simpatie cu comportamentul scandalos și ridicol al copilului.
„Nu există copii răi” se adresează părinților de copii mici, până în vârsta de 4 ani și creionează un număr mare de exemple situaționale simple și utile. Autoarea e ghidată de filosofia Magdei Gerber, specialistă în PARENTING. Ce implică metoda folosită de către aceasta? Metoda RIE ( Resources for Infant Educarers) – educația prin blândețe, comunicare, respect și fiind conștienți de sentimentele copilului.
În spatele unui comportament negativ al unui copil se află o nevoie neîmplinită
„Adesea, copiii mici își exprimă independența contrazicându-ne, oricare ar fi subiectul. Magda Gerber ne povestea adeseori despre un copil mic care striga „Nu!“ înainte de a accepta bucuros înghețata oferită de părinte. Sfidarea este o reacție aproape automată. Când noi spunem „Da“, copiii mici au o dorință copleşitoare de a spune „Nu” (și viceversa), indiferent dacă cred sau nu asta. Nu e nimic personal.”
„Părinții ezită adesea să le impună limite copiilor lor, pentru că preferă să nu aibă de-a face cu împotrivirea și reacţiile negative. Nu ne simțim bine când copiii noştri sunt nefericiți și este chiar mai rău când noi suntem răspunzători pentru asta. S-ar putea să ne simtim vinovaţi, să ne facem probleme că dezamăgirea sau furia copiilor noștri vor dura sau să ne temem că se vor simți neiubiți ori vor înceta să ne iubească pentru că nu i-am lăsat să facă așa cum doreau.”
Mai jos sunt prezentate câteva dintre practicile abordate de Janet Lansbury, în carte veți găsi cu mult mai multe:
1. Vorbim întotdeauna la persoana I cu pruncul nostru. Nu „Mama vrea” sau „ne dai și nouă?”, ci „eu, mie”. Astfel, copilul știe cine este el, cine ești tu și, mai ales, limita care se impune. Renunțați la plural sau apelative precum „scumpo, păpușă, dragule”. Ne adresăm în mod direct copilului.
2. Comunicarea și empatia sunt cheia. Comunicați cât mai des cu ei, căci înțeleg tot. Chiar dacă are o criză de plâns, îi explicăm ce urmează să facem acum sau mai târziu, îi explicăm faptul că îl înțelegem.
Exemplu: plânge că a văzut o jucărie la magazin? I se explica (cu calm, tonul părintelui e extrem de important) faptul că vom cumpără acea jucărie după ce vom mai profita puțin de cele pe care le avem deja acasă. „Te înțeleg că ești supărat din acest motiv și sunt alături de tine să te alin.”
Nu mințim copilul, nu îl înșelam și nu îl forțăm să își inhibe sentimentele. Ii explicăm!
3. Oferi opțiuni atunci când se poate – acest lucru determină copilul să simtă că deține controlul.
Exemplu: Nu vrea să își ia pijamaua? Arătăm două pijamale diferite și întrebăm: „Care dintre ele îți place mai mult?/ Cu care alegi să te îmbraci?” Da, se va îmbrăca! De ce? Cărui adult îi place să i se impună sau să fie obligat să facă un lucru anume? Ei bine, la fel de supărător este și pentru un copil. Oferind opțiuni, ei știu ca fac ceva din propria inițiativă.
4. Copiii întotdeauna ne testează limitele. Ei sunt genii ale auto-vindecării. Cel mai important lucru este ca părintele să își păstreze calmul în momentele în care aceste limite ne sunt testate.
Exemplu: țipă la tine pentru că vrea să se urce pe masă, de unde ar putea să cadă. Deci, nu îl poți lăsa pe masă. Cum procedam? Ii explicăm, cu calm, că este periculos acest lucru, încercăm să evităm folosirea cuvântului „NU”. Copilul va continua să plângă, apoi se va liniști. Empatizăm cu acesta, îi spunem că suntem alături de el și înțelegem ca este supărat că nu a făcut ce și-a dorit.
Copiii au nevoie de limite stabilite în mod exact, altfel ei nu pot să parcurgă drumul echilibrului
Este perfect normal! Nu trebuie să îl facem să își reprime emoțiile, este perfect normal să își manifeste furia, apoi va înțelege că mama lui procedează spre binele lui. Dar întotdeauna EXPLICAȚI CU CALM!
5. Spuneți „DA” emoțiilor
Cheia către sănătatea emoțională a copilului nostru este dată de încurajarea exprimării emoțiilor și recunoașterea lor. Copiii au nevoie de libertate ca să-și exprime emoțiile cele mai profunde, intense, ciudate, revoltătoare sau aparent nepotrivite. Copiii mici fac crize de nervi deoarece au atins un punct sensibil și nu pot controla emoțiile intense pe care le simt, de asta își doresc să le elibereze. Accesele de furie trebuie sa își urmeze cursul, îl lăsăm să termine, apoi îl luam în brațe și îl pupam. Nu în timpul crizei! De ce? Pentru ca astfel ii reprimăm emoțiile și, în plus, copilul va confunda nevoia părintelui de a-l calma în timpul crizele ca fiind o recompensă pentru criza în sine, iar crizele de vor repeta tot mai des.
„Aș trata vreodată astfel un adult?” – e o metodă bună de a ne asigura că tratăm copilul cu respect.
Spuneți „DA” și explorărilor individuale
Vede în casă un caiet interesant pe care dorește să îl mâzgălească? De ce nu? A avut acces la el? Atunci de ce l-ați lăsat în câmpul lui vizual? La locurile de joacă sunt lucruri interzise copilului? Nu! Tocmai pentru că aceste spatii de joacă ii dau copilului libertatea de a-și împlini nevoia de a explora fără a auzi în mod constant acel îngrozitor „NU” din partea noastră.
Lăsați copilul să descopere și să exploreze dacă acest lucru nu îi dăunează în niciun fel. Copiii au nevoie să simtă că ei preiau inițiativa, că dețin controlul!
6. In esență, cei mai mulți părinți se tem să își educe copiii pentru ca se tem de luptele pentru putere. Se tem să nu îi copleșească pe copii cu puterea lor, se tem că le vor distruge liberul-arbitru și personalitatea. Aceasta este o atitudine ERONATA. […] „Cum poate copilul nostru sa continue sa ne enerveze când suntem atât de afectuoși și blânzi și respectuoși?” Dar comportamentul copilului NU este in ciuda eforturilor părintelui de a-l mulțumi sau a atitudinii blânde și pașnice a acestuia. Este din cauza acestor lucruri.
7. Consecințele nu trebuie să fie un termen elegant pentru pedepse, ci alegeri rezonabile, logice și potrivite vârstei, exprimate cu blândețe și încredere și combinate cu recunoașterea emoțiilor copilului nostru. În loc să ne simțim vinovați, ar trebui să ne simțim bine pentru că punem relația cu copilul pe primul loc.
Oferirea limitelor cu sinceritate și respect este calea cea mai eficientă de a asigura siguranța emoțională care îi va ajuta pe copiii noștri să se simtă fericiți și liberi.
Trebuie să ne așteptăm la un comportament nerezonabil din partea copilului mic. Daca ne așteptăm la haos, devine mult mai ușor să ne păstrăm calmul în momentul în care acesta își face apariția.
O mare parte din materialul din această carte sună ușor în teorie, dar este extrem de dificil în practică. A nu te enerva pe o situație în care propriul copil acționează ridicol și a-ți păstra calmul în timp ce copilul are o criză de furie în public pare imposibil, dar doar recunoașterea cum ar arăta interacțiunea ideală ajută la controlul propriilor emoții atunci când apar situații dificile. Copiii au nevoie de limite, dar acestea trebuie stabilite cu blândețe. Se pot culege multe informații utile din această lectură, dar trebuie să le adaptăm fiecărui copil în parte.
În concluzie, „Nu există copii răi” este o carte despre IUBIRE – o iubire necondiționată și veșnică.
Recomand din toată inima această carte părinților care au copii mici – indiferent dacă aceștia au probleme de comportament sau nu.
Vezi și: „Copilul independent sau cum să fii o mamă «leneșă»” – Recenzie | Demamici.ro
Vezi și: „Eu, o mamă (im)perfectă?”- Recenzie | Demamici.ro
Vezi si: „Copilul tău este un geniu” – Recenzie | Demamici.ro
Vezi si: „Copilul tău. Părinții tăi. Tu. Povestea adevărată a unei mame obișnuite” – Recenzie | Demamici.ro
