Nu-ți umili copilul, nu așa învață.
Știm cu toții că multe lucruri din ceea ce trăim în copilărie ne afectează, ulterior, în viața de adult. Psihologii vorbesc tot mai des despre aceste traume care nu permit unui individ să se expanzioneze la potențialul său maxim și care ajunge să rămână blocat, într-un anumit aspect al vieții sale, din cauza celor trăite în copilărie.
De cele mai multe ori, persoanele nu sunt conștiente de aceste traume, dar ele există.
Psihologul Gáspár György a atras atenția asupra unui subiect delicat, dar extrem de frecvent întâlnit: rușinea și umiliarea copilului, ca formă de educație.
Cuprins:
„Rușinea nu este leacul pentru comportamentul indezirabil al copilului”
Specialistul a explicat într-o postare de pe pagina lui de Facebook de ce este atât de nociv acest comportament și cât de grave pot fi consecințele pe termen lung.
„Rușinea pe care un adult – părinte sau îngrijitor – o aruncă asupra copilului îl lovește pe cel mic în centrul ființei sale, făcându-l să se retragă în sinea sa, să se ascundă și să creadă că nu este vrednic de iubire și apartenență”, afirmă psihologul, psihoterapeutul relațional și autorul Gáspár György.
Psihologul își dorește să pună capăt „cultului rușinării”, fie că se întâmplă acasă, cu părinții sau alte rude, fie că se întâmplă la școală, iar adultul responsabil în acest caz fiind un cadru didactic.
Nu-ți umili copilul, nu așa învață. Psihologul Gáspár György: „Rușinea aruncată de un adult asupra copilului îl lovește în pe cel mic în centrul ființei sale”
Gáspár György a rezumat situația astfel:
- Rușinea și empatia sunt incompatibile. Rușinea este ucigătoare de suflete, în timp ce empatia este înălțătoare.
- Noi toți simțim, uneori, rușine. Aceasta este o trăire universală și una dintre cele mai primitive emoții umane.
- Tuturor ne este frică și chiar „rușine” să vorbim despre rușine.
- Cu cât vorbim mai puțin despre rușine, cu atât mai multă stăpânire va pune asupra noastră.
Ce este rușinea?
Cu toții ne-am confruntat cu sentimentul de rușine, atât în copilărie, dar și în viața de adult.
Rușinea este o emoție socială, iar din acest motiv ne rușinăm mereu față de ceilalți.
În unele cazuri, atunci când apare rușinea față de propria persoană, aceasta e percepută că vine la pachet cu o audiență imaginară, care ne judecă și ne critică pentru ce am făcut.
Gáspár György a vorbit și el despre momentele în care a trăit rușinea în copilărie.
„Copil fiind, îmi era rușine cu situația financiară a familiei noastre, cu rezultatele mele școlare și mă mai simțeam extrem de rușinat atunci când tata se întorcea acasă bălăngănindu-se pe drum și ținându-se de garduri pentru că nu-și putea păstra echilibrul fizic din cauza consumului de alcool. Din păcate, în timp ajungem să ne obișnuim cu a simți rușine în cele mai variate situații, fără ca măcar să mai fim conștienți de ceea ce trăim”, a mai spus psihologul.
