Știri externe

O bunică și-a adus pe lume propriii nepoți gemeni. Fiica ei a trecut printr-o histerectomie din cauza cancerului de col uterin | Demamici.ro

O bunică și-a adus pe lume propriii nepoți gemeni. Fiica ei a trecut printr-o histerectomie din cauza cancerului de col uterin. O bunică și-a adus pe lume propriii nepoți gemeni, din prea multă iubire față de fiica ei, după ce aceasta a aflat că e infertilă.

Micaela, o tânără mămică de 23 de ani, își dorea să își mărească familia și să mai facă un copil, însă viața avea să aibă alte planuri cu familia ei. După ce a învins cancerul cervical cu care a fost diagnosticată, medicii aveau să-i dea o altă veste proastă.

„Mi-au spus că am ceva la cervix și că nu au mai văzut așa ceva până la mine. A urmat apoi biopsia, iar după două săptămâni mi-au găsit niște celule care se dezvoltau atipic și care aveau să se transforme în cancer cervical.

Ce-a urmat în viața mea a fost absolut brutal: histerectomie, chimioterapie și radiații. Mi-a fost foarte rău, mi-am pierdut părul, însă după 3 luni de tratament primisem în sfârșit o veste bună: cancerul dispăruse”, a povestit Micaela.

O bunică și-a adus pe lume propriii nepoți gemeni

Primul ei gând a fost, în semn de recunoștință față de viață, să dea la rândul ei viață și să facă un al doilea copil, pe care și-l dorise atât de mult. Tratamentul împotriva cancerului i-a afectat fertilitatea, iar la încurajarea mamei sale, a mers să urmeze un tratament de fertilitate.

„I-am spus mamei mele că și dacă avem noroc să creăm niște embrioni, tot nu ne putem permite o mamă surogat”.

În acel moment, Sheila, mama Micaelei, s-a oferit voluntar să-și ajute fiica și să poarte în pântece copilul. La vârsta de 42 de ani, Sheila a fost considerată de către medici o bunică aptă să poarte o sarcină, iar vestea că vor aștepta să vină pe lume nu unul, ci doi copii, a fost cea mai frumoasă surpriză pentru toată familia.

„Două punctulețe mici, două inimioare. Emoțiile de la prima ecografie au făcut să merite tot efortul. Puteam să-mi văd bebelușii gemeni și nu-mi venea să cred că mama este însărcinată cu ei”.

Peioada de sarcină a Sheilei nu a fost ușoară pentru Micaela. Deși era recunoscătoare mamei sale că s-a oferit voluntar să o ajute să devină mamă din nou, o altă parte din ea ar fi tânjit ca ea să fi fost cea care poartă gemenii în pântece. Ar fi vrut să se bucure de experiență și uneori își făcea griji: dacă gemenii o vor considera o străină?

Totuși, acest lucru nu s-a întâmplat, iar în ziua cea mare, toate temerile Micaelei s-au disipat. Momentul în care și-a ținut în brațe bebelușii a făcut ca timpul să se oprească în loc.

Sheila și-a născut nepoții în săptămâna 36 de sarcină, cu o săptămână înainte de data programată. Bunica și-a născut nepoțeii gemeni prin cezariană, un băiețel și o fetiță, perfect sănătoși.

Vezi si: O bunică de 51 de ani și-a adus pe lume propria nepoată. Fiica ei se lupta cu infertilitatea | Demamici.ro

Vezi si: O bunică de 53 de ani a devenit mamă surogat pentru fiica ei. O lună mai târziu, tânăra a rămas și ea gravidă, tot cu o fetiță | Demamici.ro

Share

Articole recente

Actrița Anca Dinicu a născut. Ce prenume a ales pentru micuțul său | Demamici.ro

Actrița Anca Dinicu a născut în secret, vedeta anunțând că a devenit mamă abia după…

2 zile

Gemenele lui Mihai Morar au împlinit 16 ani: „Ce frumos bat în piept două inimi de 16 ani” | Demamici.ro

Gemenele lui Mihai Morar au împlinit 16 ani. Mara și Cezara sunt în plină adolescență,…

o lună

Endometrioza: simptome, metode de diagnosticare și opțiuni de tratament VIDEO | Demamici.ro

Inovații și tratamente în medicina modernă: fertilizarea in vitro și managementul endometriozei. Într-o lume unde…

o lună

Din culisele unei familii numeroase. Șase copii și o mămică celebră – interviu cu Anca Sînă Serea VIDEO (P) | Demamici.ro

Din culisele unei familii numeroase. Șase copii și o mămică celebră - interviu cu Anca…

o lună

Familia Regală s-a mărit! Augustus Mihai de România, cel mai nou membru, este nepotul Principesei Elena | Demamici.ro

Familia Regală s-a mărit! Augustus Mihai de România, cel mai nou membru, este nepotul Principesei…

o lună