O femeie cu doua vagine si doua utere a devenit mama a patru copii. O femeie căreia i s-a spus că nu poate deveni niciodată mamă, după ce s-a născut cu două sisteme de reproducere, a născut patru copii.
Lauren Cotter, în vârstă de 34 de ani, din Melbourne a fost diagnosticată cu uter didelf (uter dublu) cand avea 16 ani.
Afecțiunea – care afectează aproximativ una din 3.000 de femei – însemna că Lauren s-a nascut cu două utere și cu două vagine. Medicii au avertizat-o ca sarcina și nașterea copiilor vor fi dificile, deoarece uterul și colul uterin aveau jumatate din dimensiunea pe care o aveau in cazul unei femei normale.
In ciuda tuturor piedicilor, Lauren Cotter și soțul, Ben, în vârstă de 33 de ani, au devenit părinți ai gemenenelor în vârstă de 15 luni Maya și Evie, a lui Harvey, trei ani și Amelie, cinci ani.
Mama a purtat toate fetele în uterul drept, în timp ce Harvey a crescut în cel stâng.
Lauren Cotter, din Melbourne, Australia, a spus: „De foarte devreme, cu Ben am discutat despre faptul că vrem copii și era clar că își dorea cu adevărat să fie tată.
Știam că trebuie să fiu deschisă și sincera și să-i spun că s-ar putea să nu fie o posibilitate pentru mine.
Din fericire, nu a fost deranjat. Am discutat asta și am convenit că există mai mult de o modalitate de a avea un copil dacă îl dorești suficient de tare.
Cu timpul am descoperit că puteam ramane insarcinata foarte usor – nu sunt sigura daca are sau nu vreo legătură cu cele două vagine ale mele”, a declarat femeia potrivit Daily Mail.
După ce i-a venit prima menstruație, la varsta de 14 ani, Lauren Cotter a început sa aiba dureri menstruale extrem de puternice, iar sangerarile sa fie foarte abundente.
O ecografie, doi ani mai târziu, a dezvăluit că are uter didelf. Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, aceasta boala afectează aproximativ una din 3000 de femei.
La câteva luni după primirea diagnosticului, Lauren Cotter, care avea si doua vagine, a făcut o intervenție cu laser pentru a îndepărta peretele despărțitor, ceea ce i-a permis să se bucure de o viață normală.
Un an mai târziu, când avea 17 ani, și-a întâlnit soțul, iar cuplul s-a căsătorit la Melbourne în 2012. La un an dupa ce si-au unit destinele, cei doi au incercat sa devina parinti.
Deși fertilitatea în sine nu a fost o problemă, Lauren Cotter a fost avertizată că in cazul sau riscul de avort spontan era mult mai mare, având în vedere că uterele ei aveau jumătate din dimensiunea normala.
La doar o luna dupa ce si-au propus sa conceapa, Lauren a aflat ca este insarcinata, in octombrie 2013.
„Am decis sa pastram sarcina, sa vedem ce se intampla. Stiam ca orice este posibil asa ca am incercat sa nu avem asteptari prea mari”, a declarat mama.
Sarcina a decurs fara probleme, iar pe 12 iunie 2014, Amelie a venit pe lume, la spitalul „Mercy Hospital for Women” din Melbourne. Dupa 18 luni de la venirea pe lume a fiicei lor, Laren si sotul sau au incercat sa aiba cel de-al doilea copil.
Dupa doua luni femeia a ramas din nou insarcinata. Cel de-al doilea bebelus se dezvolta de aceasta data in uterul stang, nu in dreptul ca in cazul primei sarcini. Harvey a venit pe lume prematur, la 33 de saptamani, prin cezariana.
Dupa cei doi copii, Lauren a decis ca nu isi doreste sa-si extinda si mai mult familia si a apelat la mijloace de contraceptie. In ciuda masurilor pe care le-a luat, la un an si jumatate distanta dupa nasterea baietelului, femeia a ramas din nou insarcinata.
„Socata, e prea putin spus pentru ce am simtit cand am aflat ca sunt din nou insarcinata, mai ales ca aveam gemeni.” La 37 de saptamani de sarcina, Maya si Evie au venit pe lume prin cezariana pe 5 iunie 2018.
Actrița Anca Dinicu a născut în secret, vedeta anunțând că a devenit mamă abia după…
Gemenele lui Mihai Morar au împlinit 16 ani. Mara și Cezara sunt în plină adolescență,…
Inovații și tratamente în medicina modernă: fertilizarea in vitro și managementul endometriozei. Într-o lume unde…
Din culisele unei familii numeroase. Șase copii și o mămică celebră - interviu cu Anca…
Fiica lui Mihai Găinușă a împlinit 19 ani. Mihai Găinușă, cunoscut pentru cariera sa în…
Familia Regală s-a mărit! Augustus Mihai de România, cel mai nou membru, este nepotul Principesei…