O fetiță de 4 ani din Onești a ajuns la spital după ce și-a prins mâna într-un tocător electric. Curajoasă, fetița s-a uitat la desene, în timp ce medicii îi salvau membrul. O fetiță în vârstă de 4 ani din Onești a ajuns de urgență pe mâinile medicilor ieșeni de la la Spitalul de Copii „Sfânta Maria”, în urma unui accident domestic nefericit.
Micuța și-a prins mâna într-un tocător electric din bucătărie, în doar câteva clipe de neatenție ale părinților.
Fetița a fost preluată cu elicopterul de un echipaj SMURD, având în tot acest timp atașată de mână componenta mașinii de tocat în care și-a prins mâna.
„Copilul a fost transportat în sala de operații, s-a realizat până acum scoaterea aparatului electric și evaluarea leziunilor. Se începe intervenția chirurgicală propriu-zisă de revascularizare a degetelor amputate”, au declarat la acel moment medicul șef UPU-SMURD Iași, Diana Cimpoeșu.
Din cauza gravității cazului, fetița a fost direcționată de medicii de la Onești către cei din Iași. Copila a fost supusă mai întâi unei operațiuni de descarcerare, prin care s-a încercat tăierea materialului dur al mașinii de tocat, fără a provoca leziuni suplimentare.
Fetița a dat dovadă de mult curaj, a stat cuminte și a cooperat în permanență cu echipa medicală. Potrivit news.ro, la un moment dat, fetița a vizionat chiar și desene animate pe telefonul mobil al medicilor care au intervenit asupra membrului ei.
„Am trimis elicopterul să preia fetiţa în vârstă de patru ani. Este un accident casnic, şi-a prins mâna în tocătorul electric, în mod accidental, într-un moment de neatenţie al părinţilor. A fost adusă de elicopter la Spitalul de Copii din Iaşi. Nu s-a reuşit deocamdată scoaterea mâinii din maşina de tocat, fiind vorba de un material foarte dur. Colegii de la descarcerare vor încerca împreună cu medicii ortopezi, dar şi cu mecanicii de la spital să taie materialul, fără să producă leziuni suplimentare”, a declarat, inițial, medicul Diana Cimpoeşu.