O gravidă infectată cu COVID-19 a născut în timp ce era în comă. Poveste uimitoare de viață. Pentru Alicia Kappers, anul 2020 a venit cu cea mai mare binecuvântare, dar care s-a transformat ulterior într-un negru coșmar.
La vârsta de 40 de ani, mămica din Cincinati, Ohio, aștepta cu nerăbdare clipa în care avea să-și țină bebelușul în brațe.
Doar câteva săptămâni o mai despărțeau de momentul magic al nașterii, însă nu ar fi bănuit nicio clipă că nu se va mai bucura de el.
Alicia a început să acuze stări de rău, iar în săptămâna 31 de sarcină a ajuns la spital.
Se infectase cu noul coronavirus, iar starea ei începuse să se agraveze de la o oră la alta.
La doar câteva ore de când ajunsese la spital, viitoarea mămică era deja conectată la un ventilator. Ore mai târziu au început să apară primele contracții, în ciuda faptului că mai avea încă 2 luni până la termen.
Medicii au luat atunci o decizie crucială: să o inducă în comă, astfel încât nașterea să poată avea loc.
O gravidă infectată cu COVID-19 a născut în timp ce era în comă. Și-a ținut prima dată fiul în brațe după 5 săptămâni
După naștere, Alicia a mai rămas o perioadă conectată la ventilator. Recuperarea a fost una anevoioasă, iar medicii au fost cei care i-au povestit cum a decurs nașterea fiului ei, Latih, despre care nu avea niciun fel de amintire.
Bebelușul a fost testat negativ pentru coronavirus, însă a mai rămas o perioadă în spital, sub stricta supraveghere a medicilor.
Din cauza stării lui fragile, i-a fost interzis oricărui membru al familiei să-l vadă, inclusiv mamei lui.
După 5 săptămâni de când venise în spital, Alicia a primit, în sfârșit, vestea cea bună.
Se vindecase complet de COVID-19 și putea să meargă acasă împreună cu bebelușul ei.
După 31 de săptămâni în care și-a ținut fiul în pântece, Alicia s-a simțit devastată în clipa în care a deschis ochii după ce a ieșit din comă și și-a dat seama că bebelușul ei nu îi mai este alături: nici în pântece, dar la nici la pieptul ei, așa cum ar fi fost firesc.
Momentul reîntâlniri dintre mamă și bebelușul ei a fost unul emoționant, iar odată cu sosirea lor acasă, familia lor era într-un final, întregită.