O mamă de 32 de ani a murit la 6 zile după ce a născut. S-a prezentat la spital cu mastită. O femeie în vârstă de 32 de ani, proaspătă mămică, a murit la Spitalul Județean de Urgență din Sibiu, după ce a făcut mastită, o infecție a glandelor mamare.
Cuprins:
Inițial, pacienta născuse prin cezariană la un spital privat din Sibiu, în data de 30 martie, iar la șase zile de la naștere, ea s-a reîntors la clinică pentru a fi ajutată în procesul de lactație.
Starea de sănătate a tinerei mămici nu s-a îmbunătățit, iar joi, 4 aprilie, s-a prezentat la Spitalul Județean de Urgență din Sibiu.
Medicii i-au prescris o rețetă, iar apoi femeia a mers acasă, potrivit site-ului Ora de Sibiu.
„Pacienta în vârstă de 32 de ani, lăuză care a născut în urmă cu o săptămână la altă unitate sanitară, s-a prezentat joi, 4 aprilie, în jurul orei 18:50, la serviciul de urgenţă al Secţiei Obstetrică-Ginecologie. Era în stare bună, nu prezenta febră sau semne care să ridice suspiciuni, având sânii angorjaţi. I s-a prescris o reţetă cu antibiotic, cu indicaţii de reevaluare, dacă i se schimba starea de sănătate”, a transmis luni, 8 aprilie, Spitalul Judeţean Sibiu (SCJU Sibiu), într-un comunicat.
O zi mai târziu, pacienta a făcut șoc septic.
La 24 de ore după ce s-a prezentat la Urgențe, pacienta a revenit la UPU Sibiu, acolo unde, în urma consultației, medicii au descoperit că proaspăta mamă se afla în șoc septic.
„Pacienta s-a prezentat la SCJU Sibiu încă o dată, vineri, 5 aprilie, în jurul orei 19:00, în stare extrem de gravă – cu fenomene clinice de şoc toxico-septic şi insuficienţă multiplă de organe şi sisteme. I s-au făcut investigaţii şi s-a procedat la acordarea tratamentului de specialitate, intervenindu-se şi chirurgical. Pe cursul nopţii, evoluţia a fost nefavorabilă cu accentuarea progresivă a stării de soc şi a insuficienţei multiple de organe şi sisteme prezentă la internare”, a mai transmis unitatea medicală.
Pacienta de 32 de ani a făcut trei stopuri cardio-respiratorii, iar la cel din urmă nu a mai putut să fie resuscitată.
O anchetă internă a fost demarată în unitatea medicală.
„Comisia de etică a spitalului se va întruni din oficiu, procedură standard în astfel de cazuri deosebite. Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu transmite sincere condoleanţe familiei îndurerate”, a precizat SCJU Sibiu.
Familia este revoltată după moartea tinerei mămici și acuză sistemul medical de modul în care a fost gestionată situația în cazul ei.
Una dintre rudele pacientei decedate susține că aceasta a fost trimisă acasă de cei de la clinica privată, unde născuse, fără să fie ajutată să alăpteze și de aceeași atitudine s-ar fi lovit și la spitalul județean.
„Nu se poate să te ducă cu ambulanța la spital și după să te trimită acasă. Nu a primit nicio explicație. Te duci la spital și te apucă frica. Fata a născut cu cezariană la un spital, copila a fost bine, însă nici la clinica privată și nici la Spitalul Județean nu au ajutat-o să alăpteze, iar tânăra a făcut mastită”, a declarat o rudă a tinerei decedate.
Mastita apare în momentul în care țesutul mamar se inflamează, fiind așadar o infecție a sânului. Acest tip de afecțiune apare cu precădere în perioada de alăptare, însă nu este exclusă nici în sarcină. Din păcate, boala este una frecventă, studiile arătând că 1 din 3 femei care alăptează este predispusă să facă mastita, mai ales în primele 3 luni după naștere.
Mastita infecțioasă poate fi cauzată de bacterii care pot să pătrundă în organism, mai ales în momentul în care mama are ragade sau răni la nivelul sânilor. Mastita netratată poate duce la abces mamar. Cea mai comună bacterie este Staphylococcus aureus, dar și alte bacterii precum Staphylococcus epidermis și Streptococi se fac responsabile de apariția mastitei.
Simptomele care anunță mastita
Pentru punerea unui diagnostic corect se face un examen fizic.
De regulă, medicii recomandă pacientelor un antibiotic compatibil cu alăptarea, astfel încât mama să-și poată hrăni în continuare copilul.
Cel mai bun tratament constă în golirea sânului afectat astfel încât țesuturile să se refacă. Alăptarea nu se întrerupe (decât dacă medicul recomandă asta) și se face la intervale regulate de 2-3 ore ziua și 4 ore noaptea.
Vezi și: Cum arata sanii afectati de mastita. O mama a facut publica poza din spital | Demamici.ro
Actrița Anca Dinicu a născut în secret, vedeta anunțând că a devenit mamă abia după…
Gemenele lui Mihai Morar au împlinit 16 ani. Mara și Cezara sunt în plină adolescență,…
Inovații și tratamente în medicina modernă: fertilizarea in vitro și managementul endometriozei. Într-o lume unde…
Din culisele unei familii numeroase. Șase copii și o mămică celebră - interviu cu Anca…
Fiica lui Mihai Găinușă a împlinit 19 ani. Mihai Găinușă, cunoscut pentru cariera sa în…
Familia Regală s-a mărit! Augustus Mihai de România, cel mai nou membru, este nepotul Principesei…