Știri interne

O mamă și-a aruncat copiii de 2 și 3 ani de la etajul 1 al unui hotel din Botoșani. Băiețelul de 2 ani a murit | Demamici.ro

O mamă și-a aruncat copiii de 2 și 3 ani de la etajul 1 al unui hotel din Botoșani. Scenele terifiante s-au produs în noaptea de dumincă spre luni, după cum confirmă și Delia Nenişcu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliție (IPJ). Femeia, originară din Albești, județul Botoșani, ar fi ajuns în municipiu cu un microbuz. Și-a dus copiii să se joace în parcul Mihai Eminescu.

Spre seară, însă, a pierdut autobuzul spre casă și a mers să se cazeze la hotel. La scurt timp după ce s-a cazat, în timp ce copiii dormeau, mama i-ar fi luat în brațe și ar fi sărit cu ei pe geam, de la etajul 1. În fața ferestrei era un acoperiș. Femeia a rămas acolo, însă pe copii i-a scăpat din brațe, în gol, pe beton. Paznicul hotelului a auzit zgomotul, i-a văzut pe cei mici zăcând pe beton și a alertat autoritățile.

La fața locului s-au deplasat pompierii, dar și un negociator din partea Poliției. Femeia amenința că se va sinucide. După discuții care au durat aproximativ 2 ore, femeia a putut fi imobilizată de către pompieri.

O mamă și-a aruncat copiii de 2 și 3 ani de la etajul 1 al unui hotel din Botoșani. Comunicat oficial:

„Poliţiştii ajunşi la faţa locului au constatat că cele sesizate se confirmă, iar doi minori, de 2 şi 3 ani, au fost preluaţi de ambulanţă şi transportaţi la o unitate spitalicească. Ulterior, unul dintre aceştia a decedat.

Totodată, mama celor doi ameninţa că se aruncă de la acelaşi nivel, refuzând să coboare. A fost solicitată intervenţia negociatorului poliţiei şi a pompierilor din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, iar după aproximativ două ore de discuţii, s-a reuşit, prin distragerea atenţiei, imobilizarea femeii, de către pompierii care au avut acces de pe geamul camerei hotelului în locul în care se afla aceasta”, a precizat luni oficialul IPJ.

O mamă și-a aruncat copiii de 2 și 3 ani de la etajul 1 al unui hotel din Botoșani. Băiețelul de 2 ani a murit

Copiii au fost transportați de urgență la spital, însă corpul băiețelului de 2 ani a cedat, în ciuda intervențiilor medicilor. Fratele său, băiețelul în vârstă de 3 ani, a fost transportat la un spital din Iași, în stare gravă. Femeia a fost condusă către o unitate spitalicească în vederea evaluării stării de sănătate. În cauză a fost deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor și tentativă de omor.

Vezi și: Purtată pe brațe de echipajul de salvare, mama care și-a aruncat copiii pe geam repeta obsesiv: „N-am vrut să le fac nimic rău!” | Demamici.ro

Vezi și: Psihiatrul Gabriel Diaconu, despre cazul mamei care și-a aruncat copiii de la etaj: „de ce își omoară unele mame copiii” | Demamici.ro

Știrea șocantă vine la scurt timp după o altă tragedie care a lovit o tânără familie din Botoșani. O mamă  în vârstă de 26 de ani, însărcinată cu al patrulea copil, a murit într-un spital din Botoșani, după ce a implorat ore întregi să i se facă chiuretajul în noaptea în care a ajuns la maternitate. Femeia a lăsat în urmă trei copii mici. Întregul articol îl puteți citi aici!

Vezi și: O tânără de 26 de ani, însărcinată cu al patrulea copil, a murit într-un spital din Botoșani. Trei copii au rămas fără mamă | Demamici.ro

O mamă din Timișoara s-a aruncat de la etaj cu cei doi copii de 3 și 6 ani. Toți trei au murit

În mai 2022, un alt caz șoca România. O mamă în vârstă de 33 de ani din Timișoara s-a aruncat de la etaj împreună cu cei doi copii ai săi. Toți trei au murit.

„În urma apelului primit pe S.N.U.A.U. 112 din data de 03.05.2022, ora 09:46, am fost solicitați să intervenim pentru acordarea primului ajutor la 3 victime inconștiente.
La locul evenimentului s-au deplasat forțe si mijloace din cadrul Detașamentelor 1 și 2 de Pompieri Timișoara, cu 4 echipaje SMURD.

La sosirea echipajelor de intervenție, au fost găsite 3 victime căzute de la înălțime (bloc 10 etaje, nu se cunoaște nivelul de la care au căzut), 1 adult de sex feminin cu vârsta de 33 ani și 1 copil (băiat, aproximativ 3 ani) care prezintă leziuni incompatibile cu viața și 1 copil (fată, aproximativ 6 ani) care prezintă semne vitale, căruia i se acordă primul ajutor medical”, au transmis reprezentantii ISU Timiș.

Vezi și: Ea este femeia care s-a aruncat de pe un bloc din Timișoara cu cei doi copilași. A comis gestul cumplit în drum spre grădiniță | Demamici.ro

Vezi și: O mamă din Timișoara s-a aruncat de la etaj cu cei doi copii de 3 și 6 ani. Toți trei au murit | Demamici.ro

De ce și-ar ucide o mamă copiii? „Complexul Medeea, a doua cale spre pruncucidere”

Psihiatrul Gabriel Diaconu a analizat cazul mamei sinucigașe, în încercarea de a oferi un răspuns.

Ce anume ajunge să se petreacă în creierul și sufletul unei mame astfel încât să recurgă la un gest pe care nimeni nu și-l poate închipui posibil?

„Îmi aleg cu grijă cuvintele. Sub nicio formă, oricare ar fi el, mecanismul, ori explicația propusă, nu pot schimba dimensiunea tragică, prin finalitate. Niște oameni au murit, prematur. Copii care meritau mai mult decât o moarte violentă.

De ce ar merita să risc să scriu, respectiv oamenii să citească despre asta, dată fiind încărcătura emoțională?

Păstrând respect pentru durerea familiei, și atenție la nevoia lor de discreție, suntem totuși obligați să ne uităm atent la fenomen. Pentru că el are loc, crește și metastazează la umbra prejudecăților. Prima dintre care este că așa ceva nu se poate întâmpla.
Până când se întâmplă.”

„Principala cale spre cupleta sinucidere/ pruncucidere este o tulburare acută, severă și teribilă cât privește testarea realității. Vorbim evident de psihoză. Psihozele sunt generate de – în covârșitoare parte – dificultatea creierului de-a formula coerent atât lumea intimă a individului, dar și relația cu mediul lui înconjurător. Elementul central al psihozei este delirul (…) Drept urmare viața psihică a omului se dezorganizează. Șocurile emoționale pe care le poate suferi îl aruncă într-un univers al cognițiilor bizare, chinuitoare. Capacitatea lui psihică poate fi serios afectată. Suicidul, aici, vine la capătul unui lanț de convingeri nefirești, care includ dimensiunea viață-moarte, anulează instincte de conservare și empatia față de altă persoană.”

Puteți citi articolul în întregime aici

Vezi și: De ce și-ar ucide o mamă copiii? „Complexul Medeea, a doua cale spre pruncucidere”. Psihiatrul Gabriel Diaconu analizează tragedia de la Timișoara | Demamici.ro

Vezi și: Purtată pe brațe de echipajul de salvare, mama care și-a aruncat copiii pe geam repeta obsesiv: „N-am vrut să le fac nimic rău!” | Demamici.ro

Share

Articole recente

Gemenele lui Mihai Morar au împlinit 16 ani: „Ce frumos bat în piept două inimi de 16 ani” | Demamici.ro

Gemenele lui Mihai Morar au împlinit 16 ani. Mara și Cezara sunt în plină adolescență,…

4 săptămâni

Endometrioza: simptome, metode de diagnosticare și opțiuni de tratament VIDEO | Demamici.ro

Inovații și tratamente în medicina modernă: fertilizarea in vitro și managementul endometriozei. Într-o lume unde…

4 săptămâni

Din culisele unei familii numeroase. Șase copii și o mămică celebră – interviu cu Anca Sînă Serea VIDEO (P) | Demamici.ro

Din culisele unei familii numeroase. Șase copii și o mămică celebră - interviu cu Anca…

o lună

Familia Regală s-a mărit! Augustus Mihai de România, cel mai nou membru, este nepotul Principesei Elena | Demamici.ro

Familia Regală s-a mărit! Augustus Mihai de România, cel mai nou membru, este nepotul Principesei…

o lună

Picnic în familie by Social Moms – ediția de Halloween. O zi plină de distracție în aer liber, în Parcul Izvor din București | Demamici.ro

Picnic în familie by Social Moms – ediția de Halloween. Picnic în Familie, eveniment organizat…

o lună