Vă anunțăm cu drag că Utopic by Mona Vulpoiu, Mica Cera, Miss H and Friends, Ruvix și Valea Copilăriei se numără printre brandurile care s-au alăturat recent campaniei Designeri InimOSi, inițiată de Asociația Sache cu scopul de a strânge fonduri pentru finalizarea primului spital veterinar social comunitar din țară.
Fie că este vorba de broșa Utopic – Inimă anatomică placată cu argint și rășină din colecția „Sus să avem inimile”, de pandantivul Inimă anatomică Mica Cera, tricoul de colorat cu animăluțe pentru copii de la Miss H and Friends, tricourile cu citate inimOASE de la Ruvix sau setul de decorațiuni de brad de pictat de la Valea Copilăriei, toate aceste accesorii sunt potrivite pentru a fi oferite cadou de sărbători iubitorilor de animale, atât mari, cât și mici. În plus, stocul a fost actualizat și cu decorațiuni de Crăciun sub numele de LionHearts, create de fondatoarea Sache, Laura Fincu.
Prin achiziția acestora se face implicit o donație* către construcția Spitalului Social Sache în Tărtășești, Dâmbovița. Acesta este locul în care animalele vulnerabile și abandonate vor beneficia gratuit de salvarea și îngrijirea de care au nevoie. În rest, se vor practica prețuri sociale, reinvestind peste 90% din profit în proiect. În prezent spitalul se află în stadiul „la gri”, cu ajutorul a 390,000 EURO strânși din donații până în prezent. 50,000 EURO mai lipsesc ca Asociația Sache să finalizeze proiectul.
Laura Fincu, CEO și fondator Sache, povestește: „Dragostea pentru un animal poate schimba vieți. Persoanele care vor alege să poarte aceste accesorii oferă o șansă la viață pentru cățeii și pisicile fără stăpân, dar și străzi mai sigure pentru oameni. Lansat sub deviza #AmCevaPeInima, dorim prin acest proiect să mai reducem din emoțiile intense pe care le trăim atunci când trecem în grabă, de multe ori neputincioși, pe lângă un suflet în nevoie și să promovăm importanța bunăstării animalelor abandonate.
Un management eficient al lor, precum și mai multe campanii de educație și sterilizare pot soluționa șirul nesfârșit de cazuri grave care se întâmplă din neglijență și cruzime extremă.”
Creațiile Designerilor InimOSi se pot comanda prin formularul de pe pagină. Acolo vor fi regăsite și broșele @inimaOglindă de la Veronica Soare, portmoneele Iutta, gențile Laura Olaru, bănuții pentru zgardă sau brățară proprietar de la BuzduBijoux, tricourile brodate manual Cu Inimă, accesoriile din lut polimeric de la Nicomade.me, cerceii din porțelan de la Alina Tudorache și hainele pentru copii de la INimioara.
Astfel, Asociația îl onorează și pe Sache, cățelul căruia îi datorează totul, al cărui destin se împletește cu cel al numeroaselor vieți pe care le atinge. Povestea lui este una universală, fiind abandonat de mic, rănit grav și apoi salvat de pe stradă.
Sache a ajuns să aibă un impact concret asupra altor animale, inspirând numeroase operațiuni de salvare: 2,000 animale anual, oferind peste 12,000 sterilizări gratuite, găzduind și reabilitând peste 300 de suflete. Acum acesta are 17 ani, a ajuns la vârsta venerabilă a pensionării și supraveghiază în tihnă construcția spitalului. Pentru toată contribuția sa, Sache a primit și o medalie de onoare sub forma unui medaliOS.
Sache Hospital poate fi susținut și printr-un mesaj cu textul VET la 8845 pentru o donație lunară de 2 EURO lunar , sau textul VITAL la 8835 pentru 5 EURO lunar spre urgențele lor veterinare.
Campania Designeri InimOSi continuă! Dacă ești un designer/artist local și îți dorești să te alături prin creații care au la bază o inimă sau elemente specifice animalelor de companie, pentru a susține din vânzări donații către cauza Sache, atunci trimite propunerea ta pe adresa sachefoundation@gmail.com.
*procentele variază în funcție de brand între 10 și 100%
Sache Vet Clinic și Asociația Sache se numără printre cele mai importante ecosisteme de protecție a animalelor, prin rezultatele depuse în elaborarea politicii de sterilizare gratuită, atragere fonduri pentru campanii și tratare și reabilitare animale domestice.
Sache Hospital va avea două recepții și două săli de internare separate, pentru căței și pisici, două săli de consultație, un laborator, o sală de radiologie, un hol preoperator și postoperator, sală de chirurgie cu șase mese, un centru de training, vestiare, bucătarie și alte anexe administrative. Pe lângă activitatea medicală, spitalul își propune să devină și cel mai mare centru de formare profesională din țară.
Pentru mai multe detalii, vizitează site-ul oficial și pagina de Facebook a proiectului.
Pipera, 12 decembrie 2024 – Asociația Blue Life Autism, beneficiară a unei finanțări nerambursabile oferite…
Activități copii decembrie. În decembrie ne uităm mai mult în noi. Ne salutăm și distrăm…
Ediția 2025 a CampioMATE este pe cale să înceapă: peste 15.000 de elevi de gimnaziu…
Într-un context politic extrem de important pentru viitorul țării noastre, observăm cât de importantă este…
Studierea unei limbi secundare reprezintă un proces plin de satisfacție, care necesită patru abilități principale…
Actrița Anca Dinicu a născut în secret, vedeta anunțând că a devenit mamă abia după…