„Pa, țiți!” Povestea noastră de înțărcare, după 2 ani și 7 luni de alăptare. Vreau să las și eu textul ăsta aici. Poate peste ani vei da peste el, micuța mea. Voiam să îți spun acum, cât încă am proaspăt în minte, cât de mult ai iubit-o tu pe „țiți”. Cum îți puneai mânuța, te „mufai”, iar prin ochișori îmi trimiteai unde de iubire.
Înainte de somnic, știai singură ce ai de făcut. Îmi puneai perna în brațe. Te urcai pe ea, iar când ai început să rostești câteva cuvinte, mi le spuneai imperativ: „țiți, mami!”, „veau țiți, mami!”. Și îți dădeam mereu. Și mă lăsam pierdută în ochișorii tăi, în timp ce cu o mână îți mângâiam părul. Știam că nu va dura o veșnicie, știam că e o etapă care se va termina.
Mi-am dorit-o mult la un moment dat.
Aveai vreun anișor și puțin când m-am gândit pentru prima dată să te înțarc. Îți ieșeau dințișorii și nu prea știai ce să faci cu ei. Credeai că „țiți” e de „molfăit” și, Doamne, ce răni mi-ai mai făcut. M-am supărat atunci și zilnic, când te atașam la sân, îmi spuneam că e ultima zi. Dar n-am putut…
Și a mai trecut o lună și încă un an…
„Pa, țiți!” Povestea noastră de înțărcare, după 2 ani și 7 luni de alăptare
Aveai deja 2 ani și 5 luni când am început să-ți repet, în fiecare seară, înainte să ne punem la somn, că lăpticul e magic și că va pleca. Că „țiți” e pentru bebeluși și că tu ești deja fetiță mare. Mă ascultai, dar smecheră îmi răspundeai, așa cum puteai tu: „eu bebe mic, mami, nu țiță male”. Mă amuza păcăleala ta bebelușească. Și ți-o dădeam iar pe „țiți”. Și tu iar puneai mânuța și iar mă priveai în ochi cu ochii tăi de ciocolată. Și eu iar te mângâiam pe păr…
Până într-o zi când ai adormit la prânz fără s-o mai ceri pe țiți. Apoi, în altă zi s-a întâmplat la somnul de seară. Apoi când la prânz, când seară. Când o mai cereai pe țiți, o pimeai. Cu aceeași poveste cu lăpticul magic și cu cu țiți care e pentru bebeluși, iar tu ești fetiță mare…
Iar într-o zi de septembrie aveai să pui căpușorul pentru ultima dată pe pernuța „de țiți”, și mâna pe sânul meu și ochii tăi de ciocolată în ochii mei. Te-am mângâiat pe păr pentru ultima dată la țiți și nu am știut că e ultima dată. De atunci n-ai mai cerut. Și am așteptat să mai ceri…
Visam să te înțarci singură și să-mi faci treaba ușoară, dar știi ce? Cred că eu nu eram cea pregătită, de fapt. Au trecut câteva săptămâni de atunci. Tu ești fetiță mare acum, iar țiți a rămas mică, pentru bebeluși, cum îți spuneam…
Au fost momentele noastre unice, Eva! Am vrut să știi asta, atât!
Vezi și: De la lacrimi și răni, la peste 3 ani de alăptare. Povestea mea | Demamici.ro
