UPDATE 19:00: PSD incearca sa modifice, in plenul Parlamentului, amendamentul PNL cu privire la dublarea alocatiilor pe motiv ca sursa de finantare nu ar fi legala. Efortul bugetar presupus de aceasta majorare este de 3 miliarde de lei si ar afecta deficitul bugetar.
Plenul Parlamentului a votat joi, 14 ianuarie, majorarea alocatiilor pentru copii. Amendamentul apartine deputatului PNL Robert Sighiartau. Asadar, copiii pana in 2 ani ar trebui sa primeasca 300 de lei lunar, iar cei cu varste cuprinse intre 2 si 18 ani sa beneficieze de o alocatie lunara de 150 de lei. 2 miliarde de lei este efortul bugetar, iar majorarea ar urma sa intre in vigoare cu 1 martie 2019, daca legea bugetului de stat pe 2019 va fi adoptata de Parlament vineri si apoi promulgata de seful statului.
Majorarea alocatiilor votata in lipsa unor alesi PSD
„Se propune suplimentarea sumelor prevăzute la anexa 3/20/01 a Ministerului Muncii, titlul 9 „Asistenţă socială” cu suma de 2.130.528.000 lei pentru majorarea alocaţiei de stat pentru copii începând cu data de 1 martie 2019, majorarea alocaţiei de la 84 de lei la 150 de lei, iar pentru copii de la 0 la 2 ani de la 200 de lei la 300 de lei”, a declarat initiatorul amendamentului.
La vot s-au inregistrat 123 de voturi pentru si 119 impotriva. Florin Iordache, presedintele de sedinta, a constatat de la tribuna ca amendamentul a fost adoptat.
PSD a transmis in mod neoficial ca s-ar putea ca votul pe acest amendament sa fie reluat intrucat majorarea alocatiilor ar duce deficitul bugetar la peste 4% din PIB. Initiatorul amendamentului, Robert Sighiartau, sustine ca nu intra in discutie reluarea votului.
„Votul a fost dat, nici nu discutăm reluarea votului, votul a fost foarte clar, a fost în plen, s-a votat, votul a fost afişat public. Deci, din acest punct de vedere, lucrurile sunt încheiate.
Faptul că PSD şi ALDE nu-şi doresc majorarea alocaţiilor este o ruşine pentru ei şi pentru aceşti guvernanţi. Votul nu se va relua, iar noi vom ataca la CCR orice reluare a votului şi vom ataca tot bugetul de stat la CCR, pentru că este o ruşine să încerci să reiei votul, să votezi împotriva alocaţiilor”, a mai declarat Sighiartau.
https://www.facebook.com/pnl.ro/videos/2298877697057505/
Citeste si:
ALOCATII 2019. MARIREA ALOCATIILOR, RESPINSA DE SENAT. CE URMEAZA | DEMAMICI.RO