Patru ani fără Pișcoțel. Mămica Luciana îi povestește despre ei și despre lume. În memoria lui Pișcoțel, care de 4 ani a plecat la îngeri! Ai fost iubit din prima clipă și vei fi iubit o eternitate!
Te-am cunoscut într-un strigăt disperat de ajutor. Părinții tăi erau dispuși să sacrifice tot ca tu să primești o inimioară nouă! Dar ai plecat, Pișcoțel! Inimioara ta nu a mai putut fi reparată… Te-ai dus la îngeri, dar de acolo, de sus, îți vezi părinții, îți vezi surioarele. Să știi că ei te iubesc, micuțule! Și încă îi doare despărțirea de tine. Așa să știi: că ai fost iubit din prima clipă și vei fi iubit o eternitate! Astăzi este despre tine! 12 aprilie…
Luciana Pârvan, mama lui Pișcoțel, îi păstrează vie amintirea. Ca în fiecare an, Luciana ne trimite gânduri, vorbe pline care ne emoționează și ne amintesc cât de importantă e recunoștința. Să nu uităm să fim recunoscători pentru copiii noștri sănătoși, pentru fiecare zi cu fericire și pentru fiecare împlinire, fie ea mică sau mare. Dragă, Pișcoțel, ai venit pe Pământ într-o familie iubitoare. Chiar dacă șederea ta în lumea aceasta a fost una scurtă, amintirea ta va dănui pentru totdeauna în sufletele părinților tăi, în suflețelele surioarelor tale și în gândurile tuturor celor cărora le-ai zâmbit!
Patru ani fără Pișcoțel. Mămica Luciana îi povestește despre ei și despre lume: „Ne întrebăm: cum ar fi fost să rămâi aici?”
„Dragă Pișcoțel,
Au trecut 4 ani,aici, pe Pământ de când tu ai plecat și mă întreb câți vor mai trece până când ne vom reîntâlni.
La tine acolo cum este?
Aici nu s-a schimbat nimic, să știi.
Oamenii au rămas la fel de răi unii dintre ei, alții au uitat să se bucure de viață, iar noi… nici nu aș ști să-ți spun exact cum suntem.
Am mai îmbătrânit, căci plecarea ta nu a fost ușoară și a lăsat urme atât în suflet,cât și pe chipul fiecăruia dintre noi.
Avem zile bune, în care ancorați în rutină, uităm că trupușorul tău bolnav zace acolo la cimitir și vorbim despre tine de parcă ai fi plecat într-o excursie și te întorci curând, dar avem și zile în care realitatea ne dărâmă.
Realitatea este că ne întrebăm cum ar fi fost să rămâi aici. Oare te-ai fi chinuit, iar noi am fi suferit pe lângă tine? Oare te-ai fi vindecat și acum te-ai fi jucat cu Eva, ori v-ați fi certat ca frații pe jucarii?
Anais ar mai fi fost dacă erai tu?
Să știi că ne-am gândit de multe ori și cred că ar fi fost loc pentru toți trei în casă noastră mică.
Doamne ce gălăgie ar fi fost și câtă agitație!
Doamne cât m-aș mai fi supărat pe voi și cât m-aș mai fi dat de ceasul morții și m-aș fi plâns zilnic de câte năzbâtii ați fi făcut voi!
Dar nu vom ști niciodată și tot ce-am scris aici vor rămâne doar întrebări fără răspuns.
Eva a crescut și e școlăriță. Ați fi mers împreună la școală peste 1 an… și ce fericită ar fi fost și ea…
Îi lipsești! Uneori am impresia că te-a iubit mai mult pe tine, decât o iubește pe Anais.
Anais e copia ta, în varianta fetiță, și ne abținem să nu facem confuzie între voi.
Mă întreb de multe ori dacă nu cumva ești tu, dar numai Dumnezeu știe .
E boțogașă și face atât de multe prostioare, cum nici nu-ți poți imagina. Mereu ziceam că așa vei fi tu. Este analitică la fel ca tine și speculează tot, însă nu ți-a moștenit și vrednicia, căci tu ai fost precoce în toate, de parcă știai că timpul tău aici este limitat, iar ea este foarte lentă și ne testează limitele, însă atât de mult ne bucurăm s-o avem…
Dacă ne-ai pus pile la doamne, Doamne să știi că îți mulțumim și pentru asta.
De-ai putea să-mi răspunzi vreodată ce bine ar fi!
Acum nu mai ești singurel. Plecăm toți, unul câte unul, fiecare cum ne e ales și până o veni și vremea noastră, nu uita că te iubim mai mult și mai mult….
Cu drag,mama!
Să-ți fie veșnicia lină și plină de lumină, iubire și pace! Te vom iubi atât cât inimile noastre vor bate!”
Patru ani fără Pișcoțel. Luciana, mama lui Pișcoțel: „ Aici sunt frânturi din ultimii 4 ani. În fiecare duminică, în zilele de sărbătoare, zi de naștere, zi de deces,ori tot ce are însemnătate religioasă suntem prezenți la cimitir. Încercăm să-l păstrăm cumva în rutina noastră… Viața merge înainte, însă el e parte din noi și asa va fi mereu. De curând am auzit un preot spunând ca atât timp cât arde o candelă la căpătâiul celui plecat,el rămâne viu și noi de la bun început am ținut enorm să aibă mereu lumină, la cruce. Pișcoțel e prezent în gândurile noastre,în discuții, îi păstrăm pozele și chiar și cămășuța pe care a purtat-o în spital. Încă îi mai simt mirosul….”
Pișcoțel are pe Pământ două surioare pe care le protejează și le iubește de acolo de sus.
Ce le spui surioarelor lui despre el?
Luciana, mama lui Pișcoțel: „Eva și-l amintește și este la vârsta la care deja ne pune foarte multe întrebări. Pișcoțel face parte din ea și din primii ani de viață, atât cât a fost. Îi duce dorul și are mustrări de conștiință pentru că încă dăinuie o imagine în care ea îl împinge în timpul unui joc și mult timp a crezut că din cauza asta a plecat.
Anais e prea mică, dar îi arătăm poze cu el,îi povestim, o întrebăm dacă el a trimis-o și îi spunem că suntem uimiți de asemănarea dintre ei doi.”
Pișcoțel, așa cum spunea și mama ta:
„Să-ți fie veșnicia lină și plină de lumină, iubire și pace.” 12.04.2024
Vezi și: Inimioara lui Piscotel bate acum in cer, acolo unde boala nu o mai poate „strica” | Demamici.ro
