Mămici și tătici celebri

Paula Seling este mamă. A adoptat o fetiță în urmă cu 6 ani. Elena: „Mami, sunt pregătită să afle lumea despre mine” | Demamici.ro

Paula Seling este mamă. Îndrăgită artistă în vârstă de 43 de ani a adoptat o fetiță în urmă cu șase ani și a fost extrem de discretă cu această decizie care i-a schimbat viața în totalitate.

Elena are 9 ani și este acum minunea din viața Paulei Seling, cea care a făcut-o să simtă pentru prima dată emoția de a fi mamă. Avea doar 3 anișori atunci când solista a decis să o adopte și să-i ofere un cămin, o familie, dar și multă iubire.

Paula Seling a vorbit în exclusivitate despre viața ei de mamă în numărul de ianuarie al revistei VIVA! Alături de micuța Elena, Paula Seling a pozat pe coperta celui mai nou număr al publicației. „Mami, sunt pregătită să afle lumea despre mine”, este titlul emoționant care însoțește fotografia celor două de pe copertă.

„Elena este în familia noastră de șase ani. Schimbarea vine doar în prezentarea ei în fața publicului. Am considerat important, până acum, să ne dăm timp de a se așeza toate în familia noastră, de a crește și de a fi suficient de matură încât să decidă singură dacă vrea sau nu să apară în viața publică. În ultima perioadă, s-a exprimat mai des că dorește să afle lumea despre ea. Și, iată, fata noastră superbă a crescut și ne bucurăm enorm de Elena!”, a declarat Paula Seling pentru Viva!.

Paula Seling este mamă. A adoptat o fetiță în urmă cu 6 ani. „Viața unui copil în situația Elenei este destul de complicată”

Paula Seling se bucură de toate emoțiile pe care o mamă le poate încerca, de când Elena a venit în viața ei. Părinții artistei sunt și ei încântați să fie bunici și nu există vacanță în care să nu-și aștepte cu brațele deschise nepoata, la ei, la țară.

„Părinții mei sunt bunici deja de aproape șase ani. Mama a fost profesor, iar tata inginer. O răsfață cu măsură, așa cum face orice bunic. La cei aproape 9 ani pe care îi are Elena, a intrat de aproape șase în familia noastră, a petrecut vacanțe la Remetea, la părinții mei, și, de atunci, suntem cei mai fericiți părinți, iar bunicii sunt în al nouălea cer.”, a mai spus artista.

Paula Seling a preferat până acum să fie discretă în fața publicului, din dorința de a o proteja cât mai mult pe Elena, la vârsta la care ar fi fost mult prea vulnerabilă să poată face față anumitor opinii din exterior.

„Am ales discreția în fața opiniei publice ca urmare a unei întâmplări nedorite, la o grădiniță la care Elena a fost temporar și în urma căreia a venit plângând acasă. Viața unui copil în situația Elenei este destul de complicată, copiii, uneori, preiau discuții din cadrul familial și pot să se necăjească unii pe alții, în comunitate. Nu e vina lor, poate că societatea are anumite moșteniri din vremea veche, așa că am preferat să nu comunicăm această bucurie până când Elena nu va fi suficient de matură să înțeleagă ce i se întâmplă și să fie puternică în fața oricăror situații.”, a mai declarat artista pentru publicația citată.

Paula Seling: „Am sentimentul că Dumnezeu ne-a pregătit pentru venirea ei de mult timp”

Deși a fost abandonată la naștere, Elena este un copil motivat, sensibil, cu dorința de a-și depăși propriile limite.

„Nu m-a interesat dacă oamenii mă vorbesc sau își pun întrebări la întâlnirea cu noi, iar singurul lucru important, pentru mine, era echilibrul Elenei și starea ei din fiecare zi. Elena este un copil extrem de sensibil, iubitor, determinat, muncitor și talentat în tot ce își propune. M-a uimit evoluția ei, felul în care relaționează cu ceilalți copii, spiritul de lider și dorința ei de a fi mereu prima. Ne iubim enorm și am sentimentul că Dumnezeu ne-a pregătit, pentru venirea ei, de mult timp.”

Paula Seling a adoptat-o pe Elena împreună cu fostul ei soț, Radu Bucura. Cei doi au divorțat anul acesta, după 17 ani de mariaj, și deși au ales să meargă pe drumuri separate în viață, bărbatul este în continuare grijuliu cu fetița lor.

„Cu toate întâmplările din viețile noastre, tatăl ei este foarte implicat în creșterea ei, îi este foarte apropiat și face tot posibilul să petreacă mult timp împreună. În ultima perioadă, media a început să scrie tot felul de lucruri, unele total pe lângă realitate. Nu mă afectează și nici nu doresc să comentez nimic. Însă, dacă o afectează pe ea, este grav. Într-o zi, m-a luat la discuții și mi-a spus că o prietenă i-a atras atenția asupra unui articol ce spunea că „Paula Seling nu are copii!”.

Înainte de acest moment, am evitat să răspund la întrebări, în interviurile mele, despre intimitatea familiei și am încercat să mă asigur că răspunsurile mele nu pot fi interpretate în așa fel încât să o afecteze pe ea. S-au găsit, însă, jurnaliști care nu înțeleg că intimitatea este un drept și că un răspuns evitat are un anumit rost. Titlurile sunt, mereu, puse de alte persoane care au meseria de a găsi hook-uri incitante pentru a face clickbait-uri. M-am mirat și m-a afectat, gândindu-mă la ce o fi în inimioara ei. I-am explicat că unele sunt articole inspirate sau rescrise după interviuri și apariții mai vechi, înainte ca Dumnezeu să o aducă în familia noastră.”, a mai declarat Paula Seling.

Apariția publică a Paulei Seling alături de Elena a fost decizia fetiței: „Mami, sunt pregătită să afle lumea despre mine”

Elena a înțeles cu o maturitate ieșită din comun pentru vârsta ei, că mama ei este o persoană publică și toate consecințele care pot veni la pachet odată cu acest statut.
Fetița artistei i-a spus chiar ea că se simte pregătită pentru următorul pas.

„I-am explicat că am așteptat ca ea să fie suficient de matură încât să nu o afecteze nimic, totodată, din respect pentru dreptul ei la intimitate. Voiam să fiu sigură că este decizia ei de a fi cunoscută public, de a avea acces la ceea ce spune lumea. Iar cu câteva săptămâni în urmă, a venit la mine și mi-a spus: „Mami, sunt pregătită să afle lumea despre mine!. I-am spus asta tatălui ei și, împreună, am decis că, după șase ani de când Elena a stat ascunsă de vorbele lumii, este suficient de matură să treacă prin aceste lecții puternice de viață.

Mi-aș dori ca lumea să fie respectuoasă și blândă, așa cum merită suflețelul ei cald, bun, sensibil și luminos, așa cum toți prietenii de familie, cât și cei din media, care știau despre draga noastră, au păstrat discreția și au protejat mediul nostru de familie deja atâta timp.”, a mai declarat Paula Seling.

Vezi și: Crina Matei a adoptat o fetiță nou-născută și a devenit mamă la 50 de ani. Micuța Charlotte, ceremonie de botez, cu 11 nași | Demamici.ro

Vezi și: Horia Brenciu, declarații emoționante despre băiețelul pe care l-a adoptat. Mama lui biologică era minoră și voia să avorteze | Demamici.ro

Share

Articole recente

Actrița Anca Dinicu a născut. Ce prenume a ales pentru micuțul său | Demamici.ro

Actrița Anca Dinicu a născut în secret, vedeta anunțând că a devenit mamă abia după…

2 zile

Gemenele lui Mihai Morar au împlinit 16 ani: „Ce frumos bat în piept două inimi de 16 ani” | Demamici.ro

Gemenele lui Mihai Morar au împlinit 16 ani. Mara și Cezara sunt în plină adolescență,…

o lună

Endometrioza: simptome, metode de diagnosticare și opțiuni de tratament VIDEO | Demamici.ro

Inovații și tratamente în medicina modernă: fertilizarea in vitro și managementul endometriozei. Într-o lume unde…

o lună

Din culisele unei familii numeroase. Șase copii și o mămică celebră – interviu cu Anca Sînă Serea VIDEO (P) | Demamici.ro

Din culisele unei familii numeroase. Șase copii și o mămică celebră - interviu cu Anca…

o lună

Familia Regală s-a mărit! Augustus Mihai de România, cel mai nou membru, este nepotul Principesei Elena | Demamici.ro

Familia Regală s-a mărit! Augustus Mihai de România, cel mai nou membru, este nepotul Principesei…

o lună