Mămici și tătici celebri

Paula Seling, prima apariție televizată alături de Elena, fiica pe care a adoptat-o în urmă cu șase ani: „Mama contează cel mai mult pentru mine” VIDEO | Demamici.ro

Paula Seling a avut prima apariție televizată alături de Elena, fiica pe care a adoptat-o acum șase ani. Cea mică i-a făcut o declarație în direct mamei sale.

Paula Seling și Elena au fost invitatele lui Teo, sâmbăta trecută, la Kanal D. Artista a mărturisit că prezentatoarea emisiunii știa de adopție încă de la început, dar a fost foarte discretă. Mai mult, să nu uităm, că și Teo Trandafir are o fetiță adoptată, pe Maia.

Paula Seling, prima apariție televizată alături de Elena

„Am avut câțiva oameni de suflet pe care îi iubesc, tu te afli printre ei, tu știai de la început, dar ai fost atât de bună și de respectuoasă cu decizile noastre încât ne-ai respectat această discreție. Și îți mulțumesc pentru asta”, i-a spus Paula Seling lui Teo Trandafir.

Astfel, vizibil emoționată, Elena i-a făcut o declarație mamei sale, în direct. Paula Seling, cu lacrimi în ochi, a spus că cea mică a făcut-o să simtă cel mai solemn sentiment, acela de a fi mamă.

„Mama contează cel mai mult pentru mine”

„Mama contează cel mai mult pentru că o iubesc foarte mult”, a spus Elena, vizibil emoționată.

Paula Seling a dezvăluit și de ce a ținut ascunsă adopția și pe Elena atât de mult timp. Mai mult, cântăreața a spus că decizia de a face totul public a stat în mâinile fetiței.

„Nouă drumurile ni s-au întâlnit când ea avea 3 ani, lucrurile trebuiau să se așeze în timp, în familia noastră, în universul nostru. Nu voiam să existe niciun fel de alte lucruri care să influențeze în vreun fel așezarea firească a lucrurilor. Și atunci am așteptat cuminți în așa fel încât să simțim că intervine acel echilibru de care e nevoie într-un astfel de proces.

Trecând timpul, ea a crescut, ne-am dat seama că e extrem de important pentru un copil să își ia propriile decizii, cu atât mai mult ca un copil de persoană publică să decidă singur dacă și când vrea să iasă în lumina reflectoarelor”, a spus Paula Seling.

De ce a ales Paula Seling discreția

Paula Seling a preferat până acum să fie discretă în fața publicului, din dorința de a o proteja cât mai mult pe Elena, la vârsta la care ar fi fost mult prea vulnerabilă să poată face față anumitor opinii din exterior.

„Am ales discreția în fața opiniei publice ca urmare a unei întâmplări nedorite, la o grădiniță la care Elena a fost temporar și în urma căreia a venit plângând acasă. Viața unui copil în situația Elenei este destul de complicată, copiii, uneori, preiau discuții din cadrul familial și pot să se necăjească unii pe alții, în comunitate. Nu e vina lor, poate că societatea are anumite moșteniri din vremea veche, așa că am preferat să nu comunicăm această bucurie până când Elena nu va fi suficient de matură să înțeleagă ce i se întâmplă și să fie puternică în fața oricăror situații.”, a declarat Paula Seling în decembrie 2022.

Paula Seling a divorțat după 17 ani de căsnicie

Paula Seling a adoptat-o pe Elena împreună cu fostul ei soț, Radu Bucura. Cei doi au divorțat anul acesta, după 17 ani de mariaj, și deși au ales să meargă pe drumuri separate în viață, bărbatul este în continuare grijuliu cu fetița lor.

„Cu toate întâmplările din viețile noastre, tatăl ei este foarte implicat în creșterea ei, îi este foarte apropiat și face tot posibilul să petreacă mult timp împreună. În ultima perioadă, media a început să scrie tot felul de lucruri, unele total pe lângă realitate. Nu mă afectează și nici nu doresc să comentez nimic. Însă, dacă o afectează pe ea, este grav. Într-o zi, m-a luat la discuții și mi-a spus că o prietenă i-a atras atenția asupra unui articol ce spunea că „Paula Seling nu are copii!”.

Vezi și: Paula Seling este mamă. A adoptat o fetiță în urmă cu 6 ani. Elena: „Mami, sunt pregătită să afle lumea despre mine” | Demamici.ro

Vezi și: Crina Matei a adoptat o fetiță nou-născută și a devenit mamă la 50 de ani. Micuța Charlotte, ceremonie de botez, cu 11 nași | Demamici.ro

Vezi și: Horia Brenciu, declarații emoționante despre băiețelul pe care l-a adoptat. Mama lui biologică era minoră și voia să avorteze | Demamici.ro

Share

Articole recente

Gemenele lui Mihai Morar au împlinit 16 ani: „Ce frumos bat în piept două inimi de 16 ani” | Demamici.ro

Gemenele lui Mihai Morar au împlinit 16 ani. Mara și Cezara sunt în plină adolescență,…

4 săptămâni

Endometrioza: simptome, metode de diagnosticare și opțiuni de tratament VIDEO | Demamici.ro

Inovații și tratamente în medicina modernă: fertilizarea in vitro și managementul endometriozei. Într-o lume unde…

4 săptămâni

Din culisele unei familii numeroase. Șase copii și o mămică celebră – interviu cu Anca Sînă Serea VIDEO (P) | Demamici.ro

Din culisele unei familii numeroase. Șase copii și o mămică celebră - interviu cu Anca…

o lună

Familia Regală s-a mărit! Augustus Mihai de România, cel mai nou membru, este nepotul Principesei Elena | Demamici.ro

Familia Regală s-a mărit! Augustus Mihai de România, cel mai nou membru, este nepotul Principesei…

o lună

Picnic în familie by Social Moms – ediția de Halloween. O zi plină de distracție în aer liber, în Parcul Izvor din București | Demamici.ro

Picnic în familie by Social Moms – ediția de Halloween. Picnic în Familie, eveniment organizat…

o lună