Pe atunci: o minune de copil, astăzi: una dintre cele mai iubite artiste de la noi. Theo Rose, una din cele mai îndrăgite artiste ale momentului, a spus „Da” unei provocări lansate pe Instagram.
Cuprins:
Frumoasa artistă cu trăsături de model a publicat o fotografie de când era doar o copilă. Imaginea i-a cucerit pe internauți, care i-au remarcat imediat ochii mari, verzi, dar și atitudinea încrezătoare din fața camerei foto încă de pe atunci.
Micuța Theodora Maria Diaconu, pe numele ei real, apare îmbrăcată într-o rochiță albă și un cardigan, accesorizată cu o suzetă prinsă în lanț, de culoare roșie.
Pe atunci: o minune de copil, astăzi: una dintre cele mai iubite artiste de la noi
Ani mai târziu, artista Theo Rose, avea să se facă remarcată și în cadrul emisiunii „Bravo, ai stil!” de la Kanal D, unde i-a cucerit pe jurați. Theo Rose a ajuns până în finala emisiunii, clasându-se pe locul 2.
În vârstă de 23 de ani, Theo Rose s-a născut să ajungă în lumina reflectoarelor.
Încă de la vârsta de 4 ani, fetița originară din Ploiești atrăgea atenția prin talentul său și a debutat pe scenă cântând muzică populară.
Pe atunci: o minune de copil, astăzi: una dintre cele mai iubite artiste de la noi
Ani mai târziu, ea a urmat studiile muzicale la Liceul „Dinu Lipatti” din Capitală.
La vârsta de 17 ani, a debutat în televiziune, în calitate de co-prezentator alături de Dan Bordeianu la emisiunea KIDSing de la Kanal D.