Pepe a salvat-o de la înec pe fiica lui Adrian Enache. Diana avea doar 3 ani și căzuse în lac în timp ce tatăl ei cânta pe scenă. Adrian Enache este tatăl a doi copii, David și Diana, de care artistul se simte tare mândru, dar mai ales, recunoscător că și-a putut vedea copiii cum cresc sănătoși și prind aripi în viață.
Cuprins:
David este fiul de 16 ani pe care cântărețul îl are împreună cu Iuliana Marciuc, iar Diana, în vârstă de 25 de ani, este rodul iubirii dintre el și fosta lui soție, Corina.
Unul dintre cele mai emoționante episoade din viața de tată a interpretului Adrian Enache a fost momentul în care a fost la un pas să o piardă pe Diana, însă colegul lui de breaslă Pepe a reușit să o salveze la timp.
Se întâmpla în vara anului 2000, pe litoralul românesc, atunci când Diana era o fetiță de doar 3 ani, bucuroasă să-și vadă tatăl cântând pe scenă.
Momentul îl emoționează până la lacrimi și astăzi pe Adrian Enache, atunci când își reamintește. Artistul a povestit la „Teo Show” cum a reușit Pepe să-i salveze copilul de la înec, atunci când el se afla pe scenă.
Diana a alergat spre scena pe care își zărise tatăl, iar din fericire, Pepe a observat-o la timp. Artistul aștepta lângă scenă, fiind programat să intre să cânte după Adrian Enache.
„Pentru mine Pepe este rege. Dumnezeu a vrut ca Diana să fie alături de mine și să trăiască.
Eu cântam pe o scenă, care era pe apă, la Club Scandinavia, Mamaia.
Cântam șlagărul pe care abia îl lansasem: „Ești o simplă amintire… ”. Și Diana venea cu piciorușele ei mici, la 3 ani, și spunea „Tati, tati, tati”… Venea spre mine și s-a împiedicat de odgonul care ținea scena și a căzut direct în lacul Mamaia.
Eu nu vedeam, eram în lateral, erau și luminile… culmea, cântam „Ești o simplă amintire”, Doamne Dumnezeule!
Pepe urma să intre după mine și stătea la scenă, se aranja, și când a văzut s-a aruncat imediat. Nici nu a știut că e fiică-mea. E un om extraordinar, i-aș face o statuie lui Pepe. El mi-a salvat copilul”, a povestit cu ochii în lacrimi Adrian Enache.
Anii au trecut, iar Adrian Enache și Pepe au rămas în relații apropiate de prietenie.
Nu doar el, dar și Diana, fetița pe care Pepe o salvase și care între timp s-a transformat într-o tânără femeie superbă.
Pepe și Diana au acum o relație apropiată de prietenie, iar artistului nu îi vine să creadă că tânăra superbă, înaltă și talentată din prezent este fetița de doar 3 ani pe care el o salvase la Mamaia.
„Cel mai emoționant moment a fost atunci când la nunta lui, prima lui nuntă, am venit cu Diana și am făcut un show extraordinar și el se uita așa lung la ea, Diana fiind și înaltă, și parcă nu i se termina privirea. Și zice Pepe amuzat: „Ea e fetița aceea mică?””
Acum e mai tot timpul invitată la live-ul lui Pepe, pe YouTube, cântă împreună. Și inclusiv ea, când e în prezența lui, se emoționează. Deci e o chestie acolo, o chimie între ei doi care a rămas”, a mai povestit Adrian Enache.
Pepe a mărturisit și el într-un interviu mai vechi că nu și-a imaginat nicio clipă că fetița pe care o salvase este copilul colegului său de breaslă.
„Așteptam în spate și mi-a fost atrasă atenția de o fetiță care se plimba pe un fel de ponton. Între scenă și acest ponton se află o deschizătură de circa doi metri, iar la un moment dat ea s-a prăbușit acolo. Am alergat și am sărit în apă ca să o salvez”, a povestit Pepe.
Diana a moștenit pasiunea pentru muzică și scenă de la tatăl ei, iar Adrian Enache a încurajat-o de fiecare dată în această direcție.
În ultimii ani, cei doi au ajuns chiar să colaboreze, la diverse evenimente, unde au fost solicitați să cânte.
Tatăl și fiica fac spectacol atât pe piesele din propriul repertoriu, dar și prin cover-uri ale altor mari artiști.
„De fiecare dată, anunț că aducem tribut artiștilor respectivi. Cântăm doar șlagăre ale celor care nu mai sunt printre noi. În rest avem repertoriul nostru”, declara Adrian Enache pentru impact.ro.
Vara trecută, Diana Enache a reușit chiar să-și câștige primii bani singură și să fie remunerată pentru prestația ei artistică într-un local din Mamaia.
„Lui Nico trebuie să-i mulțumesc, ea a recomandat-o acolo. Când e singură, cântă cam 45 de minute. Când e cu noi, spectacolul durează cam în jur de o oră jumătate, spre două ore. Ea ia cam 500 euro într-o locație mai mică. Ea are bun simț, o calitate moștenită de la mine. Mai fusese fără mine, într-un turneu în Germania, acum câțiva ani”, a mai declarat Adrian Enache, mândru, despre fiica lui.
De-a lungul anilor, Adrian Enache și-a construit cu unica lui fiică o relație extrem de apropiată, bazată pe prietenie, înțelegere și încredere, în ciuda faptului că artistul și mama Dianei s-au separat în urmă cu mai mulți ani.
„Între noi a fost întotdeauna o relaţie bună, încă de când s-a născut Diana. E o relaţie 100% naturală, fără E-uri. (zâmbeşte) Da, e una dintre cele mai frumoase perioade, din punct de vedere al comunicării, pentru că acum este mare şi putem vorbi orice. Dar să nu creadă nimeni că acum mă implic mai mult decât atunci când era mică. Acum mă implic mai variat, pentru că a crescut şi poate să abordeze mai multe teme de viaţă. Iar eu, de felul meu, sunt un „tătos”, declara artistul într-un interviu pentru okmagazine.ro.
Cântărețul a mai povestit că a învățat-o pe Diana valoarea banului încă de când era mică și nu a răsfățat-o ca pe un „copil de bani gata”.
„Nu are bani pe mână şi nici nu vine să-mi ceară. Uneori, chiar mă enervează că trec perioade lungi şi nu vine să-mi ceară nimic. Şi-o întreb şi eu: „Bă, tati, dar nu mai ai şi tu nevoie?“. „Păi, mi-ai dat atunci, am mai cântat şi eu nu ştiu pe unde, mi-au mai ieşit şi din nu ştiu ce reclamă…”. Adică, îi şi munceşte!”
Artistul a primit cel mai frumos compliment de la fiica lui pe care și l-ar putea dori un tată.
„Săptămâna trecută am avut parte de-un moment emoţionant, când tocmai mă pregăteam să plec la filmare. M-am îmbrăcat, m-am aranjat, m-am parfumat şi m-am trezit că Diana mă ia în braţe, mă pupă şi mă întreabă: „Tati, când o să găsesc şi eu un bărbat ca tine?“. Mi s-a rupt inima atunci, a fost cel mai mare compliment pe care-l puteam primi de la fiica mea.”
Actrița Anca Dinicu a născut în secret, vedeta anunțând că a devenit mamă abia după…
Gemenele lui Mihai Morar au împlinit 16 ani. Mara și Cezara sunt în plină adolescență,…
Inovații și tratamente în medicina modernă: fertilizarea in vitro și managementul endometriozei. Într-o lume unde…
Din culisele unei familii numeroase. Șase copii și o mămică celebră - interviu cu Anca…
Fiica lui Mihai Găinușă a împlinit 19 ani. Mihai Găinușă, cunoscut pentru cariera sa în…
Familia Regală s-a mărit! Augustus Mihai de România, cel mai nou membru, este nepotul Principesei…