Povestea fetiței cu sepsis, deconectată de părinți de la aparate. Cel mai negru coșmar din viața unei mame este atunci când știi că nu mai poți face nimic ca să-ți salvezi copilul. Atunci când lupți ca o leoaică să îți aperi puiul de orice nenorocire, însă soarta câștigă în fața ta. Să lași armele de luptă jos, ca mamă, ca părinte, e cel mai greu lucru de îndurat.
Cuprins:
Povestea unei fetițe de nici doi ani a emoționat o lume întreagă. Micuța Nyah a fost diagosticată cu sepsis și nu a supraviețuit.
Mama fetiței a scris o scrisoare emoționantă publicației theguardian.com și care exprimă, poate, cel mai bine durerea unui părinte în fața unei asemenea tragediei. Neputința unei mame care privește cum moartea îi răpește copilul, cu fiecare minut. Până când nu-i mai rămâne decât să-și ia rămas bun.
Povestea fetiței cu sepsis, deconectată de părinți de la aparate
”Nyah avea 21 de luni când a fost diagnosticată cu sepsis și a murit.
Până nu ești pusă într-o astfel de situație nu îți poți imagina că poți fi nerăbdătoare ca micuța ta să își dea ultima suflare. Totuși, acum 5 ani a trebuit să fac asta. Este împotriva oricărui instinct matern, dar a trebuit să țin în mâna mea mâna fiicei mele, să-i spun că o iubesc și că acum poate să moară.
Nyah avea 21 de luni și înainte de acest eveniment era sănătoasă, puternică și plină de viață. Totuși, atunci când trebuia să-i organizez aniversarea de doi ani, i-am planificat înmormântarea.
Sepsisul ne-a făcut să trăim cel mai mare coșmar al unui părinte. Până în acel moment habar n-aveam ce este acela sepsis. Atunci când Nyah a avut urticarie și starea ei de sănătate s-a înrăutățit, am dus-o la Urgență.
Ne-a lăsat să plecăm după câteva ore cu niște paracetamol și cu recomandarea de a o răsfăța foarte mult. Toată lumea ne spunea că este o infecție virală și că ar trebui să se facă bine în curând.
Nu aveam nici cea mai mică idee că este foarte bolnavă și se pare că nici medicii nu suspectau ceva. Ajunși acasă, am culcat-o și după trezirea ei nu a mai trecut mult până ce a ajuns la spital ținută în viață de aparate.
Medicii de aici au făcut tot ce a fost omenește posibil ca fiica noastră să trăiască. A trecut prin șase operații timp de o săptămână. Nu puteam cere mai mult. Au fost folosite toate resursele necesare și s-a făcut tot efortul uman pentru a o salva. Inima părea să devină mai puternică, însă am ajuns să i se facă resuscitare timp de 90 de minute. Apoi a fost pusă din nou la aparate.
Atunci când ți-ai da și viața să-ți salvezi puiul, însă chiar și asta e în zadar. E timpul să recunoști că nu mai poți face nimic
Fiecare zi în spital a fost ca o călătorie în carusel: când aveam speranța că își va reveni, când eram disperați că nu va supraviețui sau că va rămâne cu traume care îi vor transforma viața într-un coșmar.
În tot acest timp, personalul medical a fost foarte sincer cu noi. Îmi amintesc că unul dintre doctori, tată și el, s-a întrebat ce ar face dacă ar fi în situația noastră. Nu putem compara niciun caz cu altul și fiecare părinte care ia decizia de a opri aparatele care îi țin copilul în viață gândește în felul lui. Pentru noi a fost o decizie pe cât de grea, pe atât de ușoară. Ne-am gândit că Nyah nu și-ar fi dorit o viață așa. Creierul ei era distrus aproape de tot. Și fusese atât de plină de viață!
În ziua în care a trebuit să oprim toate aparatele personalul medical s-a comportat incredibil. Dacă credeți că aveți o zi proastă la birou, gândiți-vă că oamenii ăștia au venit la serviciu cu gândul că un copil va muri.
Nu le voi uita pe cele două asistente care ne-au oferit intimitate, respect, îmbrățișări și ceai. M-au ajutat să o spăl, să o îmbrac, să îi schimb scutecul, așa cum au făcut toată săptămâna. Ne-au lăsat să stăm cu Nyah cât am dorit după ce și-a dat ultima suflare. Nimeni nu ne-a grăbit cu nimic. După o săptămână în care a fost conectată la tot felul de aparate, puteam în sfârșit să o mângâi în voie, fără nimeni și nimic între noi.
Cea mai mare frustrare a mea este că nimeni nu a descoperit la timp bacteria care a dus la sepsis. Poate că o detectare rapidă ar fi dus la un alt final. Nimeni nu poate știi asta. Sper doar că medicii și părinții să fie conștienți de ceea ce produce sepsisul. Totuși, doar în Marea Britanie mor 44.000 de oameni anual din cauza acestei boli.”
