David, al doilea nou-născut prematur salvat datorită celulelor stem, în Spitalul Băneasa, a împlinit primul an de viață. Drumul către vindecare nu a fost unul ușor, dar datorită echipei de neonatologie din Spitalul Regina Maria Băneasa, băiețelul este sănătos și își poate strânge în brațe părinții. David a fost tratat de bronhodisplazie în formă severă (boală pulmonară cronică) prin intermediul terapiei inovatoare regenerative cu celule stem.
Cuprins:
Acest tip de terapie a constituit o premieră medicală în România, fiind utilizată cu succes, în Spitalul Regina Maria Băneasa, în cazul unui alt prematur, cu suferință pulmonară severă, în vara anului 2020. Cazul fericit al lui David se alătură poveștilor de succes ale copilașilor tratați prin intermediul terapiilor cu celule stem.
La 28 de săptămâni de sarcină, mămica lui David a mers la un control de rutină care avea să-i schimbe viața. Dr. Hadi Rahimian (medic primar Obstetrică – Ginecologie și Directorul Medical al Spitalului Regina Maria Băneasa, unul dintre puținii specialiști în medicină fetală din România) a constatat o tahicardie supraventriculară fetală complicată cu ascită fetală. Cu alte cuvinte, fătul se afla în suferință fetală intrauterină. Domnul doctor a decis că este necesară cezariana de urgență. În doar câteva ore, David a fost adus pe lume, fapt ce i-a salvat viața.
În mod normal, la 30 de săptămâni de sarcină, inima unui făt bate cu 120 – 160 de bătăi/ minut, urmând ca la termen, să ajungă la 110 – 150 bătăi/ minut. În momentul în care inima bebelușului bate cu 200, chiar 300 de bătăi/ minut, fătul suferă de o formă de tahiaritmie fetală. Când tahicardia durează prea mult (câteva ore) poate să apară insuficiența cardiacă. Întrucât sângele nu mai este pompat în organism în mod adecvat, are loc o acumulare de lichid în abdomen, condiție numită ascită fetală. Lichidul împinge în cavitatea toracică, ducând la comprimarea plămânilor, respectiv la insuficiență respiratorie la naștere.
Inimioara lui David bătea cu 280 – 290 de bătăi/ minut în momentul controlului, fapt ce l-a determinat pe Dr. Hadi Rahimian să recomande extragerea de urgență a fătului.
O sarcină este considerată la termen la 37 de săptămâni. Copilașii care vin pe lume mai devreme cântăresc mai puțin decât nou-născuții la termen și se pot confrunta cu afecțiuni diverse și grave întrucât organele lor nu au avut suficient timp să se dezvolte.
David a venit pe lume cu 1680 de grame, iar starea sa de sănătate era extrem de gravă.
Cazul micuțului luptător a devenit o provocare pentru echipa de neonatologi de la Spitalul Regina Maria Băneasa care a fost nevoită să „se lupte” cu o listă lungă de diagnostice: sindrom de detresă respiratorie, episoade repetate de tahicardie supraventriculară paroxistică, hipoxie perinatală, hemoragie cerebrală intraventriculară importantă, anemie, infecție materno-fetală, icter, retinopatie de prematuritate agresivă, insuficiență hepatică cu sindrom de colestază și bronhodisplazie pulmonară severă care nu permitea desprinderea lui de pe sistemele de ventilație.
Imediat după naștere, David a fost intubat și ventilat, inițial pe balon, iar ulterior ventilat mecanic. Micuțului i-a fost administrat surfactant în mod regulat. Plămânii lui nu produceau o cantitate suficientă din această substanță care permite alveolelor pulmonare să se mențină destinse pentru a putea primi oxigen. Episoadele de tahicardie supraventriculară s-au tot repetat în decurs de o lună, valorile ajungând până la 230 – 250 de bătăi/ minut.
Cu toate că a beneficiat de cea mai bună îngrijire medicală, viața lui David a ajuns să atârne de un fir de ață. Bebelușul prematur suferea de displazie bronhopulmonară în formă severă, afecțiune care reprezintă o cauză majoră de mortalitate și care, pe termen lung, determină apariția unor complicații respiratorii și neurologice semnificative.
Copiii născuți începând cu 23 de săptămâni de sarcină vor dezvolta cu siguranță boala cronică pulmonară a nou-născutului. Acest risc scade la 1:4 după 28 de săptămâni de sarcină și la 1:100 după împlinirea a 30 de săptămâni de sarcină.
În prezent nu există opțiuni eficiente și sigure de tratament pentru displazia bronhopulmonară. În acest context sumbru, în care prognosticul lui David nu era deloc unul bun, a venit din partea medicilor ideea implementării terapiei regenerative cu celule stem mezenchimale.
Părinții micuțului David au optat pentru recoltarea de celule stem și stocarea lor în Banca de Celule Stem Regina Maria. Nici prin gând nu le-a trecut că bebelușul lor va avea nevoie de un tratament atât de inovator la doar câteva săptămâni după venirea pe lume. Când nimic altceva nu părea să dea rezultate, iar corpul firav al lui David dădea semne că este prea obosit pentru a susține viața, medicina regenerativă cu celule stem mezenchimale a fost cea care a făcut diferența.
Celulele stem sunt „responsabile” cu reinnoirea sau formarea unor celule specializate pentru o anumită funcție în organismul uman. Cu alte cuvinte, în corp se formează celule noi din celulele stem. Datorită proprietăților deosebite pe care le au, celulele stem pot fi folosite cu succes în tratarea unor boli considerate până acum incurabile sau care afectau foarte mult calitatea vieții.
Țesutul din cordonul ombilical se găsește în cordonul ombilical în jurul vaselor de sânge. Acesta mai este numit și gelatina Wharton. Spre deosebire de celulele stem care se găsesc în sângele din cordonul ombilical, acestea sunt celule stem mezenchimale care au abilitatea unică de a se divide rapid și de a se diferenția în celule specializate în diverse funcții. Acest tip de celule poate crea un mediu propice reparării leziunilor și are abilitatea de a modifica sistemul imun. Nu în ultimul rând, celulele stem din țesutul cordonului ombilical secretă factori de creștere care ajută în repararea țesuturilor.
Celulele stem mezenchimale tind să dea trendul în terapiile celulare din medicina regenerativă întrucât au un potențial vast de utilizare.
Cu toate că numai ei știu durerea pe care au purtat-o în suflet și de câte ori au coborât de la extaz la agonie, părinții lui David nu au renunțat nicio clipă să lupte pentru bebelușul lor.
De-a lungul lunilor pe care David le-a petrecut la Terapie Intensivă, părinții i-au transmis o energie extraordinară și au făcut eforturi supraomenești pentru a-și putea lua puiul de om acasă. Implicarea, dăruirea și încrederea lor au contribuit într-o mare măsură la vindecarea băiețelului.
David a fost la un pas de moarte și timp de 15 săptămâni, viața sa firavă a fost în mâinile neonatologilor. Întreaga echipă de neonatologi de la Spitalul Regina Maria Băneasa s-a implicat trup și suflet în rezolvarea acestui caz atât de special, însă mulțumirea veșnică a părinților se îndreaptă spre:
Specialiști care prin implicare, profesionalism, experiență și o permanentă pregătire medicală și-au asumat tratamentul celor mai sensibili și fragili pacienți. Prin devotamentul lor au salvat încă o viață, iar părinții lui David le vor purta o recunoștință infinită.
După 101 de zile de terapie intensivă, timp în care a necesitat îngrijiri speciale, David a fost externat. Chiar dacă avea doar 2800 de grame, respira singur și avea o toleranță digestivă bună.
David și-a sărbătorit prima zi de naștere, pe 25 septembrie 2021, împreună cu părinții și familia, înconjurat de multă iubire. În următorii cinci ani, băiețelul va fi monitorizat de echipele medicale de specialitate pentru tratamentul complicațiilor asociate patologiei de prematuritate.
Terapia cu celule stem, aplicată în Spitalul Regina Maria Băneasa, a salvat și alte vieți. Puteți citi poveștile de succes ale copiilor tratați prin tratamente inovatoare:
Actrița Anca Dinicu a născut în secret, vedeta anunțând că a devenit mamă abia după…
Gemenele lui Mihai Morar au împlinit 16 ani. Mara și Cezara sunt în plină adolescență,…
Inovații și tratamente în medicina modernă: fertilizarea in vitro și managementul endometriozei. Într-o lume unde…
Din culisele unei familii numeroase. Șase copii și o mămică celebră - interviu cu Anca…
Fiica lui Mihai Găinușă a împlinit 19 ani. Mihai Găinușă, cunoscut pentru cariera sa în…
Familia Regală s-a mărit! Augustus Mihai de România, cel mai nou membru, este nepotul Principesei…