Povestea lui Sașa, băiatul de 9 ani care a pierdut totul în războiul din Ucraina: „Nu am mamă și nici tată”. Sute de români vor să îl adopte. Adevărata față a războiului din Ucraina poate fi văzută prin povestea tragică a lui Sașa Reznicenko, un orfan refugiat ajuns în Prahova. Băiatul are doar 9 ani și deja fusese încercat greu de soartă. Părinții lui au murit, iar Sașa a rămas singur pe lume.
Cuprins:
Necazurile nu s-au oprit aici pentru că a venit războiul. Până acum două săptămâni avea pace, liniște, copilărie. Acum nu mai are nimic.
Sașa a fugit din calea bombardamentelor, alături de alți copii orfani, din regiunea Odesa, sudul Ucrainei. A ajuns în Prahova, la Complexul de Servicii Comunitare „Rază de Soare” din Băicoi.
„Nu am mamă, nu am tată, pentru că au murit. Acum, nu mai am nici țară.”, spune băiatul, potrivit Observatorul Prahovean. Sunt vorbe cutremurătoare, dureroase, rostite de un copil care nici măcar nu ar trebui încă să știe că există asemenea orori pe lume. Totuși, copilul a găsit puterea să vorbească despre iadul din Ucraina. Primul interviu, Sașa Reznicenko l-a acordat reporterilor CNN.
„Este război în Ucraina, așa că directorul școlii de la noi a decis să ne aducă aici. Am stat în mai multe locuri și știu că e important să ascult de profesorii mei și să mă comport cum trebuie”, a povestit Sașa.
Din fericire, a ajuns viu și sănătos la Complexul de Servicii Comunitare „Raza de Soare”, alături de alți zeci de copii orfani, unde sunt îngrijiți.
„E un copil tare vorbăreț. I se citește suferința pe chip, dar are încredere că, într-o zi, totul va fi bine, din nou. Că se va întoarce în Ucraina, chiar dacă acolo nu îl așteaptă nimeni. Dar e țara lui și, în ciuda faptului că are doar 9 ani, realizează că viitorul său și casa lui acolo sunt. În situația lui Sașa sunt alte zeci de copii ajunși în grija noastră. E o mare răspundere, iar emoțional ei au nevoie de mult sprijin. Când au ajuns în Prahova, tot ce făceau era să imite sunetul alarmelor, bombelor și gloanțelor. Acum și-au mai revenit. Nu știm cât vor rămâne aici, dar important este că sunt în siguranță”, a mărturisit Mihaela Șindilă, director adjunct DGASPC Prahova.
„Minorul la care faceți referire se află în evidența DGASPC Prahova, împreună cu un grup de copii, proveniți din sistemul de protecție din Ucraina. Toți acești copii au cetățenie ucraineană și nu au statutul de copii adoptabili, în conformitate cu legislația prevăzută în materia adopției din România. La acest moment, procedura de adopție aplicabilă acestor minori este cea prevăzută de legislația din țara de proveniență, respectiv Ucraina.
Persoanele de naționalitate română, domiciliate în România , care doresc să adopte minorul în cauză nu pot face acest lucru, întrucât acesta nu se află în evidența Registrului Național de Adopții din România și, implicit, nici în evidența Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție ca fiind declarat adoptabil. În prezent, în România, pot fi adoptați doar copiii cetățeni români, pentru care s-a deschis procedura de adopție.
În prezent, copiii ucraineni care se află în evidența DGASPC Prahova, inclusiv minorul Sașa Reznicenko, beneficiază de măsură de protecție specială, până la schimbarea condițiilor care au determinat luarea acestor măsuri și nu putem aprecia când va avea loc această schimbare”.
Povestea lui Sașa, este, de fapt, povestea a mii de copii din Ucraina, țară devastată de soldații ruși.
Vezi și: Povestea Marianei, femeia gravidă din maternitatea din Mariupol | Demamici.ro
Vezi și: Un băiețel din Ucraina trece granița singur și plânge în hohote VIDEO | Demamici.ro
Actrița Anca Dinicu a născut în secret, vedeta anunțând că a devenit mamă abia după…
Gemenele lui Mihai Morar au împlinit 16 ani. Mara și Cezara sunt în plină adolescență,…
Inovații și tratamente în medicina modernă: fertilizarea in vitro și managementul endometriozei. Într-o lume unde…
Din culisele unei familii numeroase. Șase copii și o mămică celebră - interviu cu Anca…
Fiica lui Mihai Găinușă a împlinit 19 ani. Mihai Găinușă, cunoscut pentru cariera sa în…
Familia Regală s-a mărit! Augustus Mihai de România, cel mai nou membru, este nepotul Principesei…