Povestea tatălui din București care nu a intrat la serbarea fiicei, de rușine de cum era îmbrăcat. Este o poveste emoționantă a unei familii sărmane din Capitală, dar care s-a viralizat în toată țara.
Tatăl unei fetițe a venit să participe la serbarea de Crăciun de la școală, însă când a intrat în instituție, un sentiment de rușine și teamă, ca nu cumva copilul lui să se simtă mai prejos decât colegii săi, l-a făcut să asiste la serbare de pe holul școlii.
Întregul episod a fost relatat pe Facebook de un alt tătic, care l-a observat pe bărbat și a intrat în vorbă cu el.
„Am participat la serbarea de Crăciun a piciului meu (nu mai este pici, are 14 ani aproape) la Şcoala Specială nr. 5. Startul serbării a întârziat deoarece o aşteptăm pe Nicoleta… A sosit într-un târziu alături de tatăl ei, un om simplu, slab rău şi îmbrăcat în costum de lucrător la ADP Sct. 3… Omul s-a învoit probabil de la muncă câteva ore să fie alături de fată… Nu a intrat în sala de clasă, ruşinat probabil de cum este îmbrăcat şi a rămas pe hol…”, a povestit bărbatul pe Facebook.
Povestea tatălui din București care nu a intrat la serbarea fiicei, de rușine de cum era îmbrăcat
Familia bărbatului nu are deloc o viață ușoară. Stâlpul familiei are 30 de ani vechime în muncă și un salariu de doar 1500 de lei și 5 copii de care trebuie să se îngrijească.
„Are cinci copii acasă, Nicoleta fiind o fată cu probleme locomotorii şi mentale. Mi-a spus că are nouă pareze, merge foarte greu. El urmează să-şi piardă mâna stângă, de la cot în jos, din cauza unui accident suferit, care i-a secţionat tendoanele. Mişcă doar două degete şi aşa face curat pe stradă. Îmi explica cum ţine matura. Nu ştiu ce fel de accident a suferit, dar spune că deja are cangrenă şi în scurt timp va merge să o amputeze. Soţia lui nu munceşte şi are grijă de copii şi de fata cu nevoie speciale. Are 30 ani de vechime în munca pe stradă şi un salariu de doar 1.500 lei pe lună în mână. Spera la o mărire. Mi-a recunoscut că are zile în care nu mănâncă nimic, ca să poată hrăni copiii… Nu mințea. Este fff slab. Pe 23 este ziua lui de naştere… şi spunea că de Crăciun nu are mai nimic de pus pe masă”, a continuat bărbatul povestea.
Autorul postării a mai precizat că bărbatul nu cere nimic și tot ce își dorește este să aibă putere de muncă astfel încât să-și ajute familia cum poate.
În urma viralizării acestei povești, mai multe persoane s-au oferit să trimită ajutor familiei bărbatului respectiv.
„Eu mă plâng de problemele prin către trec în perioada asta, dar Dumnezeu mi-a arătat că sunt oameni mult mai necăjiţi decât mine… Ştiu, sunt şi alţi oameni poate mult mai nevoiaşi decât Marius (aşa îl cheamă), dar el mi-a ieşit în cale, iar eu o să-l ajut. Vă urez sărbători fericite…P.S. Am uitat să spun că stă cu chirie…1000 lei pe lună chiria, şi 1000 dările…”, a continuat autorul postării.