Povestea tragică a micuței Exodus, fetița celebrului Mike Tyson. Copila a murit la doar 4 ani, într-un accident stupid. Mike Tyson a ajuns până la vârsta de 55 de ani să devină de șapte ori tată. Doar șase copii i-au mai rămas în viață, după pierderea tragică a uneia din fetițele sale, în anul 2009. Viața celui mai controversat pugilist din lume nu a fost deloc ușoară.
Cuprins:
Abandonat de tată și rămas orfan de mamă la o vârstă fragedă, Mike Tyson pare că și-a dorit mereu o familie. A testat trei mariaje, a avut și relații pasagere, însă în ciuda dificultăților și din plan personal, s-a preocupat mereu să nu le lipsească nimic copiilor săi.
În 2009, un incident tragic avea să-l dărâme peste măsură și să-l marcheze mai mult decât cea mai grea luptă: moartea fetiței sale, Exodus.
Exodus avea 4 anișori, atunci când a fost găsită spânzurată accidental de un cablu al unui aparat de gimnastică. Fetița se juca pe o pistă de alergare și un simplu moment în care nu era supravegheată avea să schimbe tot.
Cel care a găsit-o a fost fratele ei, Miguel Leon, în vârstă de doar 7 ani. Băiețelul lor a anunțat-o atunci pe mama lor, Sol Sochitl, iar imediat după, femeia și-a scos fetița de sub cablul aparatului, a încercat să o resusciteze în timp ce suna la 911.
„Se juca cumva pe această pistă de alergare la care există un cablu ce atârnă sub consolă, este un fel de buclă. Fie ea a alunecat, fie și-a pus capul în buclă, iar aceasta a acționat ca un nod și fetița a fost evident în imposibilitatea de a se elibera”, a declarat un purtător de cuvânt al poliției locale la vremea aceea.
Exodus a fost dusă la spital, însă din nefericire nu s-a mai putut face nimic pentru ea. Fiica celebrului luptător a murit chiar pe patul de spital.
Vestea morții micuței Exodus a îngrozit nu doar familia, dar și întreaga lume, întreaga comunitate de oameni care îl admira pe sportiv.
„Familia Tyson ar dori să vă mulțumească pentru rugăciuni și pentru sprijin. Ne dorim intimitate în acest moment dificil. Nu există cuvinte care să descrie durerea cauzată de pierderea tragică a iubitei noastre”, a fost declarația boxerului după tragicul eveniment.
Astăzi, micuța Exodus ar fi putut avea 17 ani, dacă nu ar fi existat acel tragic episod.
Mike Tyson nu a depășit acel moment, după cum a recunoscut recent într-un podcast. A încercat, în schimb, să devină un om mai bun, în memoria fiicei sale.
„Pe când avea doar 4 ani, fiica mea Exodus s-a spânzurat din greșeală de un cablu al unui aparat de fitness. Din acel moment, pur și simplu nu am știut ce să mai fac.”, a fost răspunsul lui Mike Tyson după ce gazda interviului, Lewis Howes, l-a întrebat despre cea mai mare înfrângere din viața lui.
„Nu l-am depășit. Mi-am dat seama doar că pentru a-mi face fiica fericită trebuie să fiu un om mai bun, să fac fapte bune și să gândesc pozitiv. Nu am gândit niciodată așa până atunci. Totul este despre mine și nu-mi păsa de nimeni altcineva.”, a mai povestit fostul pugilist.
Mike Tyson are în prezent șase copii, cel mai mare dintre el fiind Mikey Lorna, în vârstă de 32 de ani. Urmează Miguel Leon (20 ani), Rayna (25 ani), Amir (24 ani), Milan (14 ani) şi Morocco (11 ani).
Cei șase copii sunt rodul celor trei căsnicii pe care boxerul le-a avut ( Robin Givens, Monica Turner, și Lakiha Spicer), dar și din relația cu cu Sol Xochitl, mama lui Exodus.
Vezi și: Cum arată Deva, fiica Monicăi Bellucci. Tânăra este de o frumusețe aparte | Demamici.ro
Vezi și: Fiica lui Virgil Ianțu a împlinit 17 ani. Cât de frumoasă este Jasmina | Demamici.ro
Gemenele lui Mihai Morar au împlinit 16 ani. Mara și Cezara sunt în plină adolescență,…
Inovații și tratamente în medicina modernă: fertilizarea in vitro și managementul endometriozei. Într-o lume unde…
Din culisele unei familii numeroase. Șase copii și o mămică celebră - interviu cu Anca…
Fiica lui Mihai Găinușă a împlinit 19 ani. Mihai Găinușă, cunoscut pentru cariera sa în…
Familia Regală s-a mărit! Augustus Mihai de România, cel mai nou membru, este nepotul Principesei…
Picnic în familie by Social Moms – ediția de Halloween. Picnic în Familie, eveniment organizat…