Prezentatoarea TV Cristina Herea, însărcinată cu primul copil la 35 de ani: „Am avut trei luni cu probleme”. Prezentatoarea TV Cristina Herea se pregătește să trăiască pentru prima dată emoția maternității.
Jurnalista în vârstă de 35 de ani și-a dorit de multă vreme să devină mamă, însă vestea cea mare abia anul acesta a venit. Atât Cristina, cât și soțul ei Mihai Benga, au visat la ziua în care își vor ține bebelușul în brațe, iar dorința li s-a împlinit la aproape un an de la nuntă.
Totuși, sarcina nu s-a dovedit a fi una foarte ușoară pentru Cristina Herea. Primele săptămâni au fost monitorizate constant de medici, însă jurnalista a decis să rămână optimistă.
„Sunt în 14 săptămâni de sarcină. Nu pot spune că a fost uşoară toată această perioadă, de când am aflat că sunt gravidă. Am avut trei luni cu probleme, dar cu ajutorul lui Mihai, reuşesc să rămân optimistă că totul va decurge bine. Sunt foarte norocoasă că îl am alături şi mă sprijină necondiţionat”, a declarat, Cristina Herea pentru romaniatv.net.
Nașterea prezentatoarei TV este programată pentru luna noiembrie 2021.
Cristina Herea și soțul, acțiune de caritate pentru bebelușii abandonați
Vestea că vor deveni părinți le-a adus multă bucurie în suflet, iar astfel au decis să marcheze acest moment printr-o petrecere de caritate unde invitaţii vor aduce produse pentru copiii abandonaţi la naştere, pe care le vor dona unui spital din Bucureşti. Tot atunci, cei doi vor dezvălui şi sexul copilului.
„În urmă cu un an, eu şi Mihai ne-am cunoscut în cadrul celei mai mari acţiuni umanitare pentru bucureşteni, pe care Mihai a susţinut-o. Ne dorim să continuăm drumul nostru în viaţă la fel, astfel marcăm vestea venirii bebeluşului cu o petrecere, în care invitaţii să aducă produse pentru copiii abandonaţi la naştere într-un spital din Bucureşti. Vom dona toate produsele primite!„, a mai mărturisit prezentatoarea.
Vezi si: Roxana Vancea, însărcinată cu primul copil: „Sunt 70% șanse să nasc un băiat” | Demamici.ro