Prima imagine cu Theo Rose și fiul ei. Theo Rose a născut un băiețel la mijlocul lunii iunie, iar emoțiile au fost mari pentru frumoasa artistă, dar și pentru partenerul ei, Anghel Damian. Cântăreața în vârstă de 25 de ani a devenit mamă pentru prima dată și a adus pe lume primul ei copil.
Cuprins:
Așteptarea a fost cu sufletul la gură, atât pentru ea, familie, dar și pentru fanii ei.
Artista anunțase că va naște, cel mai probabil, în prima săptămână din iunie, însă micuțul ei s-a lăsat așteptat și a venit pe lume cu cel puțin o săptămână mai târziu decât data preconizată.
Theo Rose a publicat prima fotografie alături de băiețelul ei, Sasha-Ioan, la câteva ore după naștere. Imaginea cu artista, de pe patul de spital, în timp ce-și ține la piept puiul, i-a emoționat pe fanii ei, iar cuvintele din descrirea fotografiei, cu atât mai mult.
„Mulțumesc tuturor pentru gânduri și mesaje! Să vă bucure Dumnezeu la fel cum ne-a bucurat și pe noi să vedem cați oameni ne sunt alături! Pe scurt, deși va urma și mai pe larg când ne liniștim și adaptăm mai bine, a fost o naștere ok, deloc mai cu moț decât alte nașteri.
A fost o naștere prin cezariană în cele din urmă, deși am fost mai îngrozită de operație decât de nașterea naturală, am avut încredere în d-na Dr Coravu care mi-a inspirat siguranță și liniște pe tot parcursul sarcinii și a avut dreptate. A fost o operație pe care am parcurs-o liniștită, fără panică sau frică și le mulțumesc tuturor doamnelor asistente și doamnelor dr. care au luat parte la nașterea noastră.
Până și refacerea se întâmplă frumos, cu foarte puțină durere momentan. Sasha a reușit din prima să mănânce de la sân, a știut ce are de făcut. E frumușel tare, zdravăn, 3 800g și 54 cm. Dumnezeu știe cum a stat bietul copil în garsoniera confort 2 pe care i-am putut-o eu oferi, dar îi mulțumim că ne-a ascultat rugăciunile și e sănătos. În sfârșit am înțeles și noi cum se simte bucuria asta de părinți. Vă mulțumesc pentru tot ce ați împărtășit cu mine în timpul sarcinii. M-ați ajutat să înțeleg că ce trăiesc și gândesc e cât se poate de normal.
Despre Anghel vreau să spun doar că e o mare binecuvântare în viața mea, iar Sasha e foarte norocos că s-a născut din așa un om minunat. Dumnezeu să-l țină sănătos! Și pe noi toți. 🙏🏽”, a transmis artista.
O altă fotografie specială surprinsă în maternitate și postată de artistă a fost cea cu tatăl copilului, în timp ce își ridică micuțul din pătuț și îl privește cu multă emoție în ochi.
Theo Rose a anunțat încă din timpul sarcinii că se gândește să nască natural, chiar dacă în unele momente mai apar gânduri de frică.
Totuși, gândul că se va recupera mai repede decât în urma unei cezariane, dar și teama generală de operații a artistei, au încurajat-o să ia această decizie mai ușor.
„Îmi mai e frică, da. Am zile când mă mai tem. M-am hotărât să nasc natural. E o experiență diferită pentru fiecare femeie. Unele trec ușor prin asta, altele au un travaliu lung și dureros, acum Dumnezeu știe cum o fi.
Am și zile în care sunt curajoasă și zic: ‘Bă, mai bine suport câteva ore travaliu și după aia mă refac și pot să-mi continui viața, mai ales că eu am problema aia cu operațiile, nu m-am operat niciodată de nimic și-mi doresc foarte tare să trec prin experiența asta fără operație, că nu vreau. Pot să evit, vreau să evit. Dar vedem ce-o fi. Cred că e normal să-ți mai fie frică că totuși, e cea mai importantă experiență din viața unei femei”, declara Theo Rose, în timpul sarcinii.
În cele din urmă, cântăreța și-a adus pe lume copilul printr-o operație de cezariană, cel mai probabil, la recomandarea medicilor.
Vezi și: Theo Rose a născut un băiețel: „E aici. Îl țin în brațe. E superb” | Demamici.ro
Vezi și: Cum îl va chema pe băiețelul lui Theo Rose? Artista a ales un prenume special | Demamici.ro
Actrița Anca Dinicu a născut în secret, vedeta anunțând că a devenit mamă abia după…
Gemenele lui Mihai Morar au împlinit 16 ani. Mara și Cezara sunt în plină adolescență,…
Inovații și tratamente în medicina modernă: fertilizarea in vitro și managementul endometriozei. Într-o lume unde…
Din culisele unei familii numeroase. Șase copii și o mămică celebră - interviu cu Anca…
Fiica lui Mihai Găinușă a împlinit 19 ani. Mihai Găinușă, cunoscut pentru cariera sa în…
Familia Regală s-a mărit! Augustus Mihai de România, cel mai nou membru, este nepotul Principesei…