Primele imagini cu băieții lui Vasile Ceterașu. Ce prenume inedite au ales pentru gemenii lor. Vasilică Ceterașu și Amalia Ursu au devenit din nou părinți. La dublu, de această dată! Căci cei doi soți au întâmpinat la mijlocul lunii martie venirea pe lume a gemenilor săi.
Pentru artistul maramureșean și soția lui surpriza a fost cu atât mai mare cu cât se așteptau să devină părinții a două fetițe, iar astfel, fetița lor mai mare să se bucure de cele două surioare mai mici. Erau atât de siguri că noile minuni din viața lor vor fi fetițe, încât au ales și prenumele lor.
La naștere, însă, surpriză de proporții! Medicul i-a anunțat că sunt fericiții părinți a doi băieței. Din acel moment, viața lor a intrat pe un nou făgaș, unul în care nopțile albe vor fi o vreme prezente pentru cei doi soți.
Primele imagini cu băieții lui Vasile Ceterașu: „Încă nu știu cum mă simt acum, că sunt proaspăt tătic. Mă gândesc cum o să dorm noaptea. Dar sunt mega, mega fericit și împlinit. În sfârșit, simt că nu-mi lipsește nimic. Într-adevăr, a fost o mare surpriză când am aflat că sunt băieți. Nu mi-a venit să cred, eu am așteptat fete. Mie îmi plac fetele în general. Ca să meargă muzica populă mai departe, mi-a adus doi feciori, ca să fie treaba bună, doi cântăcioși”, a declarat Vasilică Ceterașu pentru emisiunea La Măruță.
Primele imagini cu băieții lui Vasile Ceterașu. Ce prenume inedite au ales pentru gemenii lor
Soții Ceterașu nu au vrut inițial să afle sexul bebelușilor, însă ulterior, Amalia a fost mult prea curioasă, așa că a mers la medic hotărâtă să afle dacă va fi mamă de băieți sau fete. În proporție de 80%, șansele erau ca gemenii să fie fetițe, așa că cei doi soți erau ferm convinși că după cea de-a doua naștere, vor fi părinții a trei fete. Așa că după ce planurile le-au fost date peste cap, Amalia Ursu și Vasilică Ceterașu s-au văzut nevoiți să se gândească la alte prenume pentru bebeluși.
„Noi le așteptam pe Amedeea și pe Gloria, dar se pare ca au venit doi în loc de două! Ne bucurăm enorm și ne dorim sa fie sănătoși!”, declara Amalia la scurt timp după naștere.
Proaspăta mămică a petrecut 4 zile internată în spital cu bebelușii, iar la sosirea lor acasă au dezvăluit și prenumele alese pentru micuții lor.
Vasilică Ceterașu și Amalia Ursu își vor boteza gemenii cu numele Kevin Vasile și Thiago Ioan, un mix inedit de prenume de inspirație străină, dar și prenume autentic românești.
„Am născut la 36 de săptămâni și 4 zile. Thiago s-a născut cu greutatea de 2750 g, iar Kevin a fost un pic mai slăbuț, el s-a născut cu 2410 g. Practic, după el am așteptat cinci zile, ca să mai ia un pic în greutate. Hainele pe care noi le-am luat au fost de fetițe. Vasile a schimbat câteva”, a mai povestit cântăreața de muzică populară .