Primul caz de contaminare intrauterină cu coronavirus. Virusul se poate transmite prin placentă. A fost raportat primul caz de contaminare cu noul coronavirus, de la începutul pandemiei și până în prezent, de la mamă la făt.
Cuprins:
Medicii din Franța au publicat cazul într-un studiu din revista „Nature Communications”, din săptămâna aceasta, relatează AFP.
Bebelușul de sex masculin a venit pe lume în martie și a prezentat diverse simptome neurologice asociate cu boala.
Dr. Daniela De Luca, autorul principal al studiului, a oferit pentru prima dată dovezi concrete în acest sens.
Studii anterioare au sugerat posibilitatea ca virusul să fie transmis prenatal, de la mamă la copil, însă nu au existat dovezi concrete în acest sens.
„Am arătat că transmiterea de la mamă la făt este posibilă prin placentă în ultimele săptămâni de sarcină”, a declarat dr. Daniele De Luca, de la spitalul Antoine Beclere de Clamart.
Primul caz de contaminare intrauterină cu coronavirus. Virusul a ajuns la făt prin cordonul ombilical
Studiul a avut ca subiect principal o femeie în vârstă de 20 de ani care s-a aflat internată la spital în luna martie.
Nașterea a avut loc prin cezariană, iar medicii au avut astfel posibilitatea să recolteze probele necesare.
„Este necesară analizarea sângelui matern, lichidul amniotic, sângele nou-născutului, placenta, etc … A aduna toate aceste probe în timpul unei epidemii cu urgențe în toate direcțiile nu a fost simplu, de aceea a fost suspectat, dar nu a fost demonstrat”, a mai spus medicul.
Cea mai mare încărcătură a virusului Sars-Cov a fost găsită în placentă.
„S-a dus de acolo prin cordonul ombilical la copil, unde s-a dezvoltat”, a spus dr. De Luca.
Primele simptome la copil au apărut la 24 de ore de la naștere
Nou născutul a prezentat după prima zi de viață simptome severe, inclusiv rigiditatea membrelor și leziuni ale sistemului nervos central.
„Vestea proastă este că se poate întâmpla. Vestea bună este că este rară – foarte rară chiar și atunci când este raportată la populație”, a spus doctorul De Luca.
Potrivit statisticilor de la începutul pandemiei, din câteva mii de cazuri de copii născuți de mame cu Covid-19, cel mult 2% au fost testați pozitivi la virus și chiar mai puțini au dezvoltat simptome severe.