Alexandru Pesamosca și-a dăruit viața copiilor. Tata Pesi, cum era numit de cei care îl iubeau, a operat şi în străinătate, dobândind prestigiu internaţional în domeniul chirurgiei pediatrice dinainte de 1989. În anul 1993, a devenit membru al Academiei de Ştiinţe Medicale din Bucureşti.
A început să rămână în spital din 1984, pentru a fi aproape de copiii pe care-i opera. Din 1999, de când a murit soţia sa (de la care a avut doi fii, ambii decedaţi), a locuit într-o rezervă de 10 metri pătraţi a Spitalului „Marie Curie”, unde se afla toată averea lui de-o viaţă – sute de cărţi, studii de medicină, teze de doctorat, registre, diplome, suveniruri, fotografii, scrisori, discuri de pick-up. În cămăruţa aceea consulta, mânca şi dormea, scrie agerpres.ro
Chirurgul Alexandru Pesamosca a operat copii din China, Franţa, Italia, Republica Moldova şi a fost autorul unor intervenţii chirurgicale în premieră mondială. De pildă, a operat o fetiţă de 9 ani care făcea pe ea tot timpul, deoarece se născuse fără sfinctere la anus şi la uretere. Doctorul a prelevat din pulpa fetiţei mănunchiuri de fibre musculare, pe care le-a înnodat şi le-a prins în dreptul anusului şi în dreptul ureterelor. A construit cu mâna lui ceea ce natura uitase să facă.
Alexandru Pesamosca și-a dăruit viața copiilor
Un alt caz unic este acela al unui puşti de 7 ani, pe nume Radu, care avea esofagul plin de atât de multe formaţiuni tumorale benigne, încât se putea sufoca în orice moment în somn. Doctorul a căutat prin biblioteci, dar nu a găsit în nicio carte de specialitate un precedent. Văzând lacrimile din ochii părinţilor, profesorul a acceptat să-l opereze, deşi ştia că bâjbâie într-un teritoriu necunoscut. Tot ce-a putut să facă înainte de-a intra în sala de operaţii, a fost să se roage la iconiţa de pe peretele biroului său, conform viata-medicala.ro.
Într-un interviu acordat revistei AS în 2009, profesorul Pesamosca a descris ce s-a întâmplat în timpul acelei intervenţii chirurgicale: „Poate că sunt teatral sau patetic, dar în momentul în care l-am deschis am simţit aşa, ceva ca un fior venit de deasupra mea, ca o mângâiere caldă pe creştet. Ce putea să fie chestia asta dacă nu o influenţă divină, o inspiraţie providenţială?
Dumnezeu mi-a dat atunci forţa să iau poate cea mai grea hotărâre din viaţa mea. I-am înlăturat tot organul bolnav şi-am început să reconstruiesc altul, dintr-un cadru de colon. Adică i-am luat un segment de colon din care i-am făcut un esofag nou-nouţ. Totul într-o singură operaţie. Aşa ceva nu s-a mai făcut niciodată. Şi n-o spun deloc cu mândrie, ci dimpotrivă, cu o mare smerenie, pentru că operaţia asta a fost opera lui Dumnezeu. Eu n-am fost decât instrumentul lui”.
