Roxana a născut la Spitalul Municipal Roman: „Am simțit disperare, tristețe, că sunt un cobai, acolo, în spital” | Demamici.ro

Roxana a născut la Spitalul Municipal Roman: „Am simțit disperare, tristețe, că sunt un cobai, acolo, în spital”. Roxana, o tânără mămică din Piatra Neamț, și-a adus pe lume fetița în septembrie 2020 la Spitalul Municipal Roman. Condițiile din spital au lăsat mult de dorit, însă nici comportamentul personalului medical nu a fost pe măsura așteptărilor. Roxana povestește că nu a fost încurajată să alăpteze și nu i s-a arătat cum ar trebui să pună bebelușul la sân, în ciuda faptului că a solicitat acest lucru de mai multe ori.

Din cauza startului prost din maternitate, Roxana a continuat să-și hrănească fetița cu lapte matern muls, fără a o putea atașa la sân. Multe mămici nu au posibilitatea să apeleze la un consultant în alăptare după externarea din spital, iar consilierea în alăptare încă din primele ore după naștere ar fi de real folos pentru ca tot mai multe mămici să-și poată hrăni natural copiii. Condițiile din spital, lipsa empatiei, răspunsurile în „doi peri” i-au lăsat Roxanei un gust amar și i-au transformat experiența nașterii într-o amintire mai puțin plăcută.

Roxana a născut la Spitalul Municipal Roman: „Am simțit disperare, tristețe, că sunt un cobai, acolo, în spital”

Fără a interveni asupra textului, vă invităm să citiți povestea Roxanei care a născut la Spitalul Municipal Roman.

Aș vrea să împărtășesc povestea mea cu voi.

S-a întâmplat pe 13 septembrie 2020 să mă trezesc cu dureri groaznice (fiind însărcinată în 38 de săptămâni). Nu puteam nici să mă îmbrac singură. I-am zis soțului: „hai să mergem la Roman, căci cred că nasc”. Fiind primul copil, nu am știut exact cum sunt contracțiile așa că am zis să nu riscăm, mai bine să mergem. Ajunsă la Roman, m-au pus într-un scaun cu rotile și m-au dus să aștept la o ușă (o jumătate de oră am stat) până a venit doamna doctor. Durerea mă lăsese între timp.

A venit și doamna doctor la un moment dat și m-a consultat, apoi s-a uitat la bebe. „E ok, nu naști”, mi s-a zis. Apoi mi-a luat tensiunea: 16 cu 10. M-a întrebat dacă am tratament pentru hipertensiune și i-am zis că nu. „Nu te pot lăsa să te duci înapoi cu așa tensiune, să îi facem Ekg, apoi să vedem dacă se reglează. Dă-i Dopegyt”, i-a spus doctorița asistentei. Mi s-a luat sânge, urină și m-au internat.

Am facut EKG și aveam în continuare tensiunea mare. Apoi m-au dus în salon unde am rămas până marți. Luni dimineață am început să sângerez ușor (am sângerat încontinuu până am nascut). Am întrebat asistenta și mi-a zis că e dopul gelatinos. Apoi au reînceput durerile, mai acute decât în ziua precedentă.

Între timp tot mi se lua tensiunea și aveam 12 cu 8. Când îmi puneau aparatul ieșea 16 cu 10. Dopegyt, dopegyt… Între timp mi s-a pus și un ovul pentru că la analizele de dinainte (de la doctorița care mi-a monitorizat sarcina) ieșise activ streptococul de tip B.

De marți de la ora 03:00 dimineața am început să sprijin pereții când mă luau durerile. Durau un minut, două… însă nu erau constante. Când mă conectau la aparatul pentru monitorizarea bătăilor inimii bebelușului, aparatul respectiv nu înregistra nicio contracție.

Am stat de marți dimineața până după amiază la ora 18:30. Urlam de durere. O asistentă mi-a zis: „eu cred că nu reziști la durere, de aia faci așa. Când naști, rupi fiare cu burta.”

Eu ii ziceam: „Doamna asistentă, eu rezist, însă mă uit la celelalte mămici și nimeni nu face ca mine. Ceva e în neregulă.”

M-a lăsat așa încă 2 ore și mi-a zis: „eu trebuie să îmi fac meseria. Te trimit sus când merge colega ta. Că ea chiar trebuie să nască.”

Am ajuns sus, m-a pus pe masă și doamna doctor mi-a rupt apa (în 15 ore mă dilatasem de la 2 cm la 4 cm). Lichidul era verzui deja. Când am simțit (că nu mi s-a zis ce face) i-am zis atât: „am streptococ de tip B”.

Doamna doctor se uitase înainte pe fișa mea, însă probabil nu observase acest aspect. În 7 minute după ce mi-a pus perfuzia pentru grăbirea nașterii eram pe masă, în expulzie. Am împins de 4 ori și am născut. După ce a adus-o pe Eva (a doua zi la 08:00 dimineața) a continuat chinul. Copilul meu era legumă. O puneam la sân, nimic.

Mă chinuiam să o trezesc. A doua zi, doamna doctor cu care născusem a trecut să mă vadă și mi-a zis că facem tratament preventiv pentru streptococ (și eu și ea). După 3 zile în care copilul meu încercase să iasă, nici nu mai avea putere să stea trează.

„Doamna doctor neonatolog a venit și mi-a zis: vei primi supliment. Atât.”

M-am chinuit să o fac să mănânce de la ora 08:00 până la 15:00. Între timp m-am dus de 4 ori să rog asistentele să vină să mă ajute să o alăptez. A venit iritată doamna doctor neonatolog și mi-a zis: vei primi supliment. Atât.

Am mai stat o jumătate de oră. Am mai mers o dată și mi-a zis o asistentă: „du-te după lapte la bucătărie”.

În momentul în care i-am dat biberon, mititica mea a mâncat. Și a tot mâncat, căci nu a mai vrut sân. Deloc. Așa că de 5 luni folosesc pompa electrică ca să o pot hrăni cu lapte matern.

„E greu, dă-i cu forța. Și eu am avut probleme, însă am reușit. Încearcă mai mult”, sunt sfaturi pe care le-am auzit și pentru care am plâns zile întregi căci eu nu reușeam.

Tristețea post-natală era cu mine, prezentă. N-am reușit. Copilul meu mânca doar cu biberonul lapte de la mine.

Condițiile din spital: „Nu aveam bec la baie. Nu apă caldă!”

Revenind la condițiile spitalului:

• Nu aveam bec la baie. Mergeam cu lanterna de la telefon noaptea.
• Nu apă caldă. Bebelușa nu a fost spălată și nu mi s-a arătat cum să o îngrijesc.
• Nu mi s-a zis nimic cu privire la sănătatea copilului. Am ținut EU copilul la lampa CÂT AM VRUT EU. Mi s-a zis „până vine doamna doctor”. Nu a mai venit în ziua respectivă. Am căutat pe internet cum funcționează lămpile cu ultraviolet. Orice întrebam mi se răspundea cu: „o întrebi pe doamna doctor”.

Eu: „Cât timp am tratament?”
Asistenta: „Nu știu. Doamna doctor știe.”
Eu: „A luat în greutate fetița?”
Asistenta: „Îți zice doamna doctor, e plăcerea ei.”
Eu: „Doamna asistentă, nu o pot alăpta pe cea mică.”
Asistenta: „Încearcă să o păcălești cu biberonul.”

Așa erau conversațiile. În cele 3 zile de spitalizare după ce am născut, am dormit maximum 4 ore în total. Parcă eram drogată. Nu mai zic că în ultima zi nu s-a mai făcut lapte praf de la amiază. Norocul meu că am avut pompa manuală.

Am mers de „n” ori la bucătărie. Nimeni nu era de găsit acolo. Am simțit disperare, tristețe, că sunt un cobai, acolo, în spital. Am făcut între timp și o sesizare pe site la Ministerul Sănătății, însă nu am primit răspuns. Povestesc tuturor experiența mea și le zic că din punctul meu de vedere, dacă există IAD, e la Roman.

La externare am vazut și eu diagnosticele. Am anexat fotografia cu diagnosticele și cu bebelina mea.

Cu drag,

Roxana

Vezi si: Naștere la Spitalul din Roman. Andreea, „certată” pentru că i-au trebuit copii atât de tânără | Demamici.ro

Vezi si: Există speranță după ce-a mai mare durere. Roxana a pierdut o fetiță la două săptămâni de viață, însă astăzi este mămica unei minuni de un anișor | Demamici.ro

Vezi si: Naștere umilitoare, în Roman. Mariei nu i-a fost arătată fetița și a fost pusă să-și facă nevoile într-o găleată | Demamici.ro

Vezi si: Româncă din Bacău a născut gemeni identici, cu probleme cardiace, în Marea Britanie. Povestea lui David și Theodor, micuții eroi care au depășit așteptările medicilor | Demamici.ro

Vezi si: Naștere în Moinești, Bacău. Alina a povestit cu detalii experiența traumatizantă prin care a trecut | Demamici.ro

Fiecare experiență a nașterii este unică. Ea este relatată așa cum a fost percepută de mămica în cauză. Dacă sunt cititoare care au avut parte de o experiență foarte bună în aceeași unitate medicală (sau alta), le invităm să își împărtășească experiențele.

Dacă doriți să vă împărtășiți povestea nașterii, sub toate aspectele, fie ele pozitive sau negative, ne puteți scrie pe adresa de e-mail demamici@gmail.com sau pe pagina de Facebook De mamici. Tot aici puteți atașa și fotografii pe care doriți să le faceți publice. Nu există limită de cuvinte. Ne rezervăm dreptul de a selecta poveștile care urmează să fie publicate. Prin împărtășirea poveștii și publicarea ei, vă asumați veridicitatea celor relatate!