Corpul femeii este absolut incredibil. Este capabil sa creasca in el o viata, sa dea nastere unui „om nou” si sa-l hraneasca. Sanii fac parte din acest tot miraculos intruchipat in femeie. De-a lungul timpului sanii au fost vazuti in fel si chip, venerati prin opere de arta, considerati semne ale feminitatii si frumusetii, obiecte prin care femeia isi etaleaza sexualitatea si asa mai departe. Ne propunem in acest articol sa prezentam cateva „stiati ca-uri” interesante despre sani.
1. Sanii produc lapte matern capabil sa hraneasca exclusiv bebelusul in primele 6 luni de viata. Laptele matern furnizeaza copilului substantele nutritive necesare, dar si anticorpi care il ajuta sa lupte impotriva diverselor afectiuni.
2. Sanii femeilor difera de cei ai femelelor altor specii de mamifere prin faptul ca au capacitatea de a creste inainte de sarcina, in timpul adolescentei, dar si dupa intarcare. In cazul mamiferelor sanii cresc doar in perioada de lactatie si se aplatizeaza dupa intarcarea puilor.
3. In saptamana a 8-a de sarcina se dezvolta „tuberculii lui Montgomery”, mici glande care se dezvolta pe areole si care secreta o anumita substanta lubrifianta si antiseptica cu rolul de a usura alaptarea. Aceasta substanta ajuta corpul mamei sa lupte impotriva ragadelor mamare, iar pe micutul tau sa-ti caute sanii „dupa miros”.
4. Sanii tai pot produce lapte si in zona axilelor datorita faptului ca tesutul mamar se intinde pana acolo. In cazul controalelor de rutina, doctorul va verifica cu atentie si zona axilelor pentru depistarea anumitor formatiuni.
5. Dimensiunea sanilor nu influenteaza cu nimic cantitatea de lapte pe care o femeie o va avea cand va deveni mama. Fiecare femeie are un numar diferit de canale galactofore, numarul lor osciland intre 4 si 18 in fiecare san.
6. Greutatea medie a sanilor este de 150-200g. In perioada alaptarii, greutatea sanilor se dubleaza ajungand sa cantareasca intre 400 si 500g.
7. Exista un nerv care duce spre fiecare san. Cand copilul suge, acest nerv este stimulat si transmite creierului sa produca mai mult lapte. In momentul in care plasticul (de la pompa de san sau mamelonul din silicon) este atasat pe san, stimularea va fi mai mica de unde rezulta si o cantitate de lapte mult mai mica.
8. Asimetria sanilor este un lucru perfect normal. De regula sanul stang este mai mare decat dreptul.
9. Sanii nu se golesc complet dupa alaptare. Copilul scoate cam 2/3 din cantitatea de lapte pe care o are un san la o masa.
10. Alaptarea nu determina lasarea sanilor. Schimbarea in forma si consistenta se datoreaza perioadei de sarcina. Nu va speriati. Chiar daca dupa intarcare sanii pot parea mai lasati, dupa aproximativ 6 luni sanii isi vor recapata forma si vor ajunge sa arate aproape la fel ca inainte de sarcina.
Bineinteles ca acest lucru nu se intampla in cazul tuturor femeilor. Genetica, elasticitatea pielii, fumatul, varsta si kilogramele acumulate in sarcina isi spun cuvantul in felul in care vor arata sanii dupa tranzitiilor prin care vor trece.
Citeste si:
CONTRACTIILE BRAXTON HICKS – CAND APAR SI CUM SE SIMT | DEMAMICI.RO
CONTRACTIILE – CUM SE SIMT SI CAND TREBUIE SA MERGI DE URGENTA LA SPITAL | DEMAMICI.RO
ADEVARUL DESPRE DURERILE DE DUPA CEZARIANA – RAHIANESTEZIA SI DURERILE DE CAP
BAGAJUL PENTRU MATERNITATE – LISTA COMPLETA CU TOATE LUCRURILE DE CARE AI NEVOIE