O strangere de fonduri pentru bolnavii din tara s-a transformat intr-o inselatorie pe bani multi. O tanara din Constanta este acuzata ca a obtinut 40.000 de euro de la oamenii cu suflet pentru o fetita bolnava de leucemie, iar apoi a pastrat toti banii.
Acelasi lucru l-ar fi facut si cu donatiile primite pentru un baiat cu cancer la plamani. Florentina Gavrila atragea zeci de mii de euro promovand cazurile suferinzilor, fie ei copii, tineri sau parinti rapusi de boala.
A fost si ea bolnava de leucemie si asa i-a venit ideea sa faca o fundatie pe Facebook, numai ca sumele uriase donate de oamenii cu suflet ajungeau intr-un cont din Italia al fetei, nicidecum in buzunarele bolnavilor.
„S-a oferit sa ne ajute. Pe data de 21 i-am trimis toate hartiile doveditoare ca este bolnav copilul, toate actele medicale. A deschis campania. Totul a decurs normal. A intrat, a colaborat cu noi, a vorbit, pana in momentul in care au inceput sa intre banii. Ea ne tot mintea ca nu au intrat banii, ca nu sunt bani,”a declarat fratele lui Andrei, un baiat din Constanta de 19 ani care a fost diagnosticat cu o tumora gigant la plamani.
Robert are nevoie de 80.000 de euro pentru a face un tratament in Instanbul, iar Florentina Gavrila s-a oferit sa-l ajute. Rudele baiatului n-au vazut insa niciun ban.
„Dansa a zis ca au intrat 3680 de euro, dupa care mi-a spus ca au mai intrat inca 1778 de euro, deci in total undeva la 5500 de euro, dar nu ni-i poate da ca are contul blocat”, a adaugat barbatul pentru Stirile Kanal D.
Minciunile au inceput sa curga, iar rudele lui Andrei au descoperit ca Florentina a strans bani frumosi si pentru o fetita din Piatra Neamt, rapusa de leucemie.
Tanara le-ar fi scris parintilor copilei si le-ar fi cerut actele medicale, apoi le-a promis ca va strange fonduri pentru ea. 30.000 de euro au fost donati pentru micuta, dar nici aceasta suma nu a ajuns la familie. De ce? A explicat cea acuzata.
„Am probleme la banca, adica nu pot sa fac mai multe transferuri. Trebuie sa fac o anumita suma de transferuri nu pot sa fac mai mult decat ceea ce-mi poate da banca”, a declarat Florentina Gavrila.
Pentru ca nu voia sa intre in atentia ANAF cu atatea transferuri, tanara a decis sa pastreze banii bolnavilor, ba chiar intentioneaza sa se foloseasca de banii stransi drept garantie pentru a-si deschide o fundatie.
„Dupa ce voi face fundatie, banii vor fi transferati in contul oamenilor. Vreau sa deschid fundatia aceasta pentru ca vreau sa ajut mai multi oameni. Vreau sa deschid pe leucemie pentru ca asta am avut eu, dar automat voi ajuta si pe cancere”, a adaugat Florentina Gavrila.
Tanara sustine ca banii vor ajunge la cei bolnavi la jumatatea lunii martie dupa ce ii vor fi gata actele pentru fundatie, asta desi pacientii care au crezut in ea au nevoie disperata de bani ca sa supravietuiasca. Familia tanarului bolnav de cancer a formulat deja o plangere pentru inselaciune pe numele Florentinei.
Citeste si: