Scoția plănuiește să modifice vârsta de înscriere a copilului la școala primară. În ce constau modificările propuse. Parlamentul Scoțian are în plan să modifice vârsta de înscriere a copilului la școala primară.
Cuprins:
Acest lucru ar însemna ca perioada de școlarizare a copiilor să înceapă cu vârsta de 7 ani.
Modificările au fost aduse în discuție de curând de către liberalii democrați scoțieni care au motivat prin necesitatea dezvoltării armonioase a copilului și mai mult timp alocat educației prin joacă.
În prezent, copiii din Scoția încep școala primară la vârsta de 4 sau chiar 5 ani.
În Europa, vârsta medie la care copiii sunt înscriși la școală este de 6 ani, iar în țările nordice precum Suedia sau Finlanda, vârsta la care cei mici încep școala este de 7 ani.
Deși educația până la vârsta de 7 ani este și ea esențială, liberalii democrați propun ca această educație preșcolară să fie bazată pe socializare și activități în aer liber și joc.
„Copiii încep școala doar o dată în viață. Este important să o facă așa cum trebuie”, este mesajul lor.
Primii ani de viață sunt ideali pentru cunoașterea mediului înconjurător, dezvoltarea anumitor abilități, cunoașterea prin joc, iar acest lucru ajută copilul să se dezvolte în parametri normali atât fizic, dar și mental. Același lucru încearcă să îl transmită și cei din Scoția.
„Atunci când se joacă împreună, copiii dezvoltă abilități care îi vor ajuta în sarcini ulterioare mai dificile. Dacă începi să-i impui copilului niște ecuații dificile înainte să se dezvolte complet creierul lor, vor asimila mai greu informația și se vor simți mereu în urma altor colegi, al căror creier s-a dezvoltat suficient.
Acest lucru poate duce la scăderea încrederii în sine și poate avea consecințe de durată pe viitor”, a explicat Beatrice Wishart, membră a Parlamentului Scoțian.
Actrița Anca Dinicu a născut în secret, vedeta anunțând că a devenit mamă abia după…
Gemenele lui Mihai Morar au împlinit 16 ani. Mara și Cezara sunt în plină adolescență,…
Inovații și tratamente în medicina modernă: fertilizarea in vitro și managementul endometriozei. Într-o lume unde…
Din culisele unei familii numeroase. Șase copii și o mămică celebră - interviu cu Anca…
Fiica lui Mihai Găinușă a împlinit 19 ani. Mihai Găinușă, cunoscut pentru cariera sa în…
Familia Regală s-a mărit! Augustus Mihai de România, cel mai nou membru, este nepotul Principesei…