Șerban Copoț, primele fotografii cu fetița familiei, Luna. Șerban Copoț a devenit din nou tătic în luna noiembrie, de data aceasta, tătic de fetiță. Soția prezentatorului TV a adus pe lume cel de-al treilea copil al lor.
Cuprins:
Junioara familiei a fost așteptată cu nerăbdare atât de părinți, dar și de frățiorii ei mai mari.
Recent, Șerban Copoț a publicat o serie de fotografii emoționante, care descriu cel mai bine atmosfera din familiei lor.
Șerban Copoț, primele fotografii cu fetița familiei, Luna
Într-una dintre imagini, Roxana Copoț își ține emoționantă fetița la piept, pe micuța Luna. Într-o altă imagine, unul dintre băieții mai mari învață să-și țină în brațe surioara nou născută.
„Când eşti la muncă şi primești o poza aşa… frate și soră… zi frumoasă, dragilor! #frati #familie”, a scris prezentatorul TV.
Șerban Copoț, copleșit de emoție în ziua în care s-a născut Luna
Șerban Copoț și Roxana au fost copleșiți de emoție în ziua în care s-a născut fetița lor, chiar dacă mai trecuseră prin această experiență de două ori până acum.
„Gata! La ora 07:40, iubita mea soție a adus pe lume o fetiță sănătoasă și frumoasă. Suntem tare mândri de tine mami și te iubim nespus. Sunt copleșit de emoție și recunoștință de câte ori mă gândesc că am avut noroc chior să ne întâlnim.
Ești o mamă de vis, blândă, caldă, oricând gata de sacrificii pentru familia ei. În astfel de momente, noi bărbații ne dăm seama cât de puternice sunteți voi femeile și această metamorfoză numită naștere vă transformă în ceva ce noi nu o să fim și nici nu o să înțelegem niciodată pe deplin – MAMA.
Închin un pahar în cinstea tuturor mamelor și închei prin a spune că „meseria de mamă este cea mai grea și mai nobilă dintre toate meseriile pământului”. P.S. Abia aștept să vă aduc acasă, iubitele mele”, a scris artistul în mediul online.
Vezi si: Șerban Copoț a devenit tătic pentru a treia oară. Soția lui a născut prima lor fetiță | Demamici.ro