Sharenting-ul, fenomenul părinților care își postează copiii pe internet, interzis în Franța! Guvernul francez ar putea interzice sharenting-ul, un fenomen care a luat amploare printre părinți. Ce este și de ce vor autoritățile să-l stopeze aflăm din rândurile ce urmează.
Cuprins:
Fenomenul de sharenting a luat amploare atât la noi în țară, cât și în alte țări europene.
Sharenting-ul reprezintă fenomenul părinților care își postează copiii pe internet, prin intermediul fotografiilor, a videoclipurilor sau alte tipuri de postări. Acest comportament ar putea fi interzis de către francezi. Potrivit proiectului de lege, există anumite date care arată că:
Președintele Emmanuel Macron, împreună cu soția sa, au făcut o prioritate din siguranța copiilor pe internet. Mai mult decât atât, parlamentarii francezi caută soluții pentru verificarea riguroasă a vârstei copiilor de pe rețelele de socializare, dar caută și reguli pentru a limita timpul petrecut de aceștia pe internet.
„Mesajul pentru părinţi este că datoria lor este să protejeze viaţa privată a copiilor lor”, a declarat Bruno Studer, un deputat din partidul preşedintelui Emmanuel Macron, care a prezentat proiectul de lege. „În medie, copiii au 1300 de fotografii cu ei înşişi care circulă pe platformele de socializare înainte de vârsta de 13 ani, înainte de a li se permite să aibă un cont”, a adăugat acesta, potrivit politico.eu.
Ambii părinți sunt responsabili pentru drepturile de imagine ale copiilor lor, iar aceștia „vor implica copilul, în funcție de vârstă și gradul de maturitate”. Dacă părinții nu reușesc să se pună de acord în privința distribuirii imaginilor cu copiii lor în mediul online, un judecător poate interzice unuia dintre ei să mai facă publice fotografii, fără consimțământul celuilalt. În cazul în care postările „afectează grav demnitatea sau integritatea morală a copilului”, părinții își pot pierde autoritatea părintească asupra drepturilor de imagine ale copiilor lor.
Pentru a deveni lege, proiectul trebuie să treacă prin plen și Senat.
Vacantele la mare presupun tinute sumare, uneori nuditate completa in cazul copiilor, foarte multe persoane obisnuiesc sa-i expuna pe acestia pe retelele de socializare exact asa. Aceste imagini pot fi incadrate la nuditate infantila si pot atrage dosare penale pentru cei care le fac publice. In cazul Facebook-ului, exista un fel de cenzura pe care aplicatia o pune in practica in cazul fotografiilor pe care le considera mai explicite sau susceptibile de nuditate sau pornografie infantila.
Astfel se face ca unele fotografii sunt sterse automat de aplicatie, insa altele sunt raportate Centrului American pentru Copii disparuti si exploatati. Sesizarile sunt trimise mai departe Europolului care le directioneaza catre fiecare tara in parte.
„Părinţii trebuie să înţeleagă că o poză pe care ei o consideră inocentă poate să fie probă într-un dosar penal, iar ei să fie chemaţi la audieri, să dea explicaţii pentru fotografie. Noi primim foarte multe sesizări de la colaboratorii internaţionali, iar în funcţie de gravitate se întocmesc dosare penale”, a declarat un ofiter DCCO, potrivit stirileprotv.ro.
Vezi și: Dosar penal pentru parintii care posteaza fotografii cu copiii lor goi pe Internet | Demamici.ro
Actrița Anca Dinicu a născut în secret, vedeta anunțând că a devenit mamă abia după…
Gemenele lui Mihai Morar au împlinit 16 ani. Mara și Cezara sunt în plină adolescență,…
Inovații și tratamente în medicina modernă: fertilizarea in vitro și managementul endometriozei. Într-o lume unde…
Din culisele unei familii numeroase. Șase copii și o mămică celebră - interviu cu Anca…
Fiica lui Mihai Găinușă a împlinit 19 ani. Mihai Găinușă, cunoscut pentru cariera sa în…
Familia Regală s-a mărit! Augustus Mihai de România, cel mai nou membru, este nepotul Principesei…