Sociologul Gelu Duminică: „La 9 luni și 10 zile după ce a murit fratele meu, m-am născut eu, care îi port numele.” Mama a refuzat să întrerupă sarcina și a stat 8 zile în comă după ce l-a născut. Sociologul Gelu Duminică are o poveste de viață care are toate premizele pentru a inspira un film.
Cuprins:
S-a născut într-o familie de etnie romă, într-o mahala din Galați, „în țigănie”, cum îi ziceau toți și în care sărăcia era normalitatea cea de toate zilele. Medicii nu erau convinși că ar fi bine ca el să se nască și au sfătuit-o pe mama lui să întrerupă sarcina.
Fratele lui avusese probleme de sănătate încă de la naștere și nu a supraviețuit pentru multă vreme, astfel încât, medicii erau convinși că și pe el avea să îl aștepte aceeași soartă.
„Și mama a zis: Nu, nu, Dumnezeu mi-a răspuns rugăciunilor mele. Numai că a răspuns în felul lui”, a povestit Gelu Duminică, într-un interviu, potrivit republica.ro.
„La 9 luni și 10 zile după ce a murit fratele meu, m-am născut eu, care îi port numele. Mama, care a stat în comă 8 zile după naștere, a zis întotdeauna că sunt bucuria lui Dumnezeu. Așa că eu întotdeauna am zis că sunt ceea ce sunt pentru că Dumnezeu a zâmbit. Și mi-a zâmbit, numai că mi-a zâmbit prin oameni. Prin mama, prin prietenii mei, prin profesori. Printr-o mulțime de oameni care au văzut mai mult decât o culoare, decât o stare de sărăcie, decât faptul că nu aveam haine frumoase. Au văzut omul, potențialul”, a mărturisit Gelu Duminică.
Lipsurile mari au apărut în familia lui Gelu Duminică cu mult înainte ca el să se nască. Tatăl lui a fost cerșetor după ce părinții au murit în Holocaustul romilor, iar mama lui n-a avut nici ea prea multe șanse în viață: a fost ultimul copil, al treisprezecelea, dintr-o familie foarte săracă.
Gelu Duminică își aduce aminte din poveștile de familie, cum învățătoarea i-a spus bunicii să o dea pe mama lui la școală, că „e deșteteaptă”, însă pe atunci mama sociologului s-a opus. „Lăsați, doamnă, că n-ați văzut țigancă profesoară!”, i-a replicat învățătoarei și s-a grăbit apoi mai degrabă să învețe să țese, să spele, să facă mâncare și a rămas astfel, analfabetă.
Tatăl sociologului avea doar 7 clase. Foamea l-a făcut și pe el să dea școala la o parte și să-și facă loc în viață.
„În momentul în care cele două sărăcii, a mamei și a tatălui, s-au unit, au devenit o sărăcie mai mare. Și au plecat dintr-un grajd, acolo au stat prima dată. Și au început să construiască. Toate muncile grele pe care le-au avut i-au făcut să înțeleagă că, dacă aveau carte, puteau să muncească mai ușor. Și nu ar mai fi trebuit să lucreze în frig, cu mâna în apă rece, femeie de serviciu. Mama mea a fost femeie de serviciu și spunea că, dacă ar fi avut măcar patru clase, ar fi avut o muncă mai ușoară”, a povestit sociologul în emisiunea „În fața ta”.
Deși ea refuzase școala, și-a dat seama că doar asta îi mai poate salva pe copiii ei, să aibă șansa la o viață mai bună. Gelu Duminică a mers cu mama lui să se înscrie la liceu.
„Și mă duc la primul liceu, mama nu vorbea. Ea, fiind analfabetă, zicea să nu ne facă de râs, eu eram „dișteptu” și eu vorbeam. – Nu-mi place aici, i-am spus”, a rememorat sociologul.
Din dorința de a-și face un rost mai rapid în lume, Gelu Duminică s-a gândit la final de clasa a opta să se înscrie mai degrabă la o școală de meserii. Mama lui l-a vrut, însă, la liceu.
„Nu am apucat să termin, că mama mi-a dat vreo două motivații peste ochi în plină stradă, cred că pot să număr motivațiile pe care mi le-a dat mama mea pe degetele de la o mână. Dar atunci au fost două motivații destul de puternice. Nu m-a deranjat atât de tare faptul că m-a motivat, ci că a făcut-o de față cu două fete care treceau pe stradă și am simțit că intru în pământ. Și, cu celebrul „Io te-am făcut, io te omor, nu faci tu ce vrei”, m-a luat de mânuță și m-a târât în primul liceu pe care l-a nimerit.
Și deșteptăciunea mea s-a terminat acolo, eu n-am mai scos un cuvânt din momentul ăla și mama a întrebat-o pe doamna secretară despre ce e vorba în liceul ăsta. Și ea i-a spus: – Matematică-fizică. – Nu, băiatul meu meu e prost la asta. Altceva? – Filologie? – Ce e aia filologie? – E cu limba română, limbi străine. – Aici! Și atunci am primit a treia motivație de la mama în secretariat, în timp ce completam cererea de înscriere, dar ca să o fac ca lumea și să mă înscriu unde zice ea.
Am luat examenul cu notă mare, ceea ce demonstra că nu sunt un prost. Dar auzisem de atâtea ori în jur: ești prost, nu ești în stare. Și nu de la ai mei, ci de la cadrele didactice în general; că țiganul nu e om nici în ziua de Paște. Am auzit toate mizeriile alea, încât orizontul meu de așteptare era foarte mic. Norocul meu a fost că la liceu am de dat niște colegi extraordinari și de niște profesori fantastici și de acolo a început evoluția mea”, a povestit Gelu Duminică.
Sociologul Gelu Duminică împreună ce ceilalți trei frați ai săi rămași în viață au reușit să se țină de școală. Au urmat cu toții cel puțin liceul și au reușit să profeseze în câte un domeniu. Cei doi frați mai mari au fost subofițeri în armată, iar al treilea frate, constructor naval și care a avut parte de mai multe contracte în străinătate.
Astăzi, Gelu Duminică este un cunoscut sociolog, invitat adesea în emisiuni de televiziune, dar și director executiv al unei fundații care luptă pentru egalitatea de șanse: Agenția de Dezvoltare Comunitară Împreună.
„Tatăl meu a văzut în mine truda lor, truda bunicilor mei care au murit în Transnistria, truda lor, care au dărâmat casa în momentul în care s-a îmbolnăvit fratele meu. Au vândut cărămizile ca să îi poată procura o injecție vitală pentru el. Au vândut absolut tot. Prima pereche de cercei am luat-o eu mamei din primul meu salariu. Primele verighete de aur le-am cumpărat eu și frații. Primul concediu din viața lor l-au făcut la 67 de ani, când noi, frații am pus bani și i-am trimis într-un concediu, să își întrețină cât de cât sănătatea”.
După moartea tatălui său, Gelu Duminică a rămas stâlpul familiei. Înainte să plece dintre cele pământești, tatăl lui l-a rugat să se ocupe de toate cele necesare, când el nu va mai fi.
Își ajută în continuare mama, rămasă la Galați, și îi pare rău că nu reușește să o viziteze pe cât de des și-ar dori.
I-a mărturisit și ei acest lucru, iar femeia a reacționat cu următoarea replică:
„Lasă, mămică, că oricum mi-ai dat destul.”
„Oricât ți-aș da, nu ți-aș da decât 1% din cât mi-ai dat tu mie”, a insistat Gelu Duminică.
„Mămică, eu nu ți-am dat nimic. Dumnezeu te-a iubit.”
Vezi și: Cum arată acum fetița de etnie romă adoptată de Dana Nălbaru și Dragoș Bucur | Demamici.ro
Gemenele lui Mihai Morar au împlinit 16 ani. Mara și Cezara sunt în plină adolescență,…
Inovații și tratamente în medicina modernă: fertilizarea in vitro și managementul endometriozei. Într-o lume unde…
Din culisele unei familii numeroase. Șase copii și o mămică celebră - interviu cu Anca…
Fiica lui Mihai Găinușă a împlinit 19 ani. Mihai Găinușă, cunoscut pentru cariera sa în…
Familia Regală s-a mărit! Augustus Mihai de România, cel mai nou membru, este nepotul Principesei…
Picnic în familie by Social Moms – ediția de Halloween. Picnic în Familie, eveniment organizat…