Disney

Spune-i copilului că mereu când se va privi în oglindă va vedea pe cineva care merită iubire, apreciere și respect. Urmăriți împreună „Mulan”, o lecție despre puterea interioară | Demamici.ro

Urmăriți împreună „Mulan”, o lecție despre puterea interioară. De sute de ani și în toate colțurile lumii, femeia a fost văzută și învățată, totodată, să considere că îi este inferioară bărbatului. În aproape fiecare religie, fie că vorbim despre cea ebraică, islamică, hindusă sau creștină, femeia ocupă un statut social secundar. Ea trebuie să fie supusă bărbatului și smerită. Femeia este considerată așadar o ființă inferioară, cât despre respectul de sine al femeii care trăiește într-o familie care urmează cu sfințenie învățămintele religiei, cine mai poate vorbi?

Pe de altă parte, bărbatul trebuie să fie „capul familiei”. El este cel care are datoria să pună pâinea pe masă, să întrețină financiar familia. Cel puțin aceasta este ideea fundamentală care vreme de sute de ani a dominat societățile. Bărbații au fost învățați să se aprecieze în funcție de potența financiară. Așadar, băieții au fost învățați încă din copilărie că trebuie să fie puternici, că nu au voie să se plângă sau să plângă („E o rușine să plângi! Ești băiat mare. Băieții nu plâng!” – vorbe care duc la înhibarea emoțiilor, la nevalidarea lor și implicit la probleme de natură emoțională în viața de adult). Bărbații au fost judecați și învățați să se aprecieze în funcție de capabilitatea de a avea grijă de alții (de familie). Un bărbat incapabil să-și întrețină familia își pierdea statutul în fața femeii, dar mai ales a societății care, în trecut, avea la bază aceste preconcepții. Așadar, într-o astfel de lume și încrederea în sine a bărbatului poate fi ușor de zdruncinat.

Cu toate că societatea din zilele noastre evoluează, aceste preconcepții încă există. E drept, în mai puține locuri și nu la fel de puternice ca în trecut. Accesul extins la informații, la specialiști și terapeuți transformă ușor, ușor mentalitățile, aducând mai multă înțelegere, empatie și deschidere. Trăim într-o societate în care bărbatul nu mai este singurul care aduce bani în casă, iar femeia conștientizează că rolul său nu este doar acela de a procrea și a se ocupa de mâncare și curățenie. Supunerea față de bărbat și smerenia nu au nimic în comun cu o relație de cuplu fericită.

Nu contează dacă ești bărbat sau femeie, ci contează ce fel de om ești. Contează care sunt valorile și principiile pe care le urmezi și care te reprezintă. Despre importanța încrederii în sine, curaj, iubire și putere interioară aflăm din „Mulan”, un film de animație marca „Walt Disney”, în care diferențele enorme de statut dintre bărbați și femei, din trecutul Chinei, sunt aduse în prim plan.

„Mulan”, despre ce este vorba

Când războiul ajunge la poarta Imperiului Chinez, iar amenințarea hunilor devine tot mai pregnantă, împăratul decide să cheme la arme toți bărbații capabili să lupte. Tatăl lui Mulan este chemat pe front, în ciuda vârstei și a bolii. Speriată că și-ar putea pierde părintele, Mulan decide să se deghizeze în bărbat („Ping”) și să meargă la război în locul tatălui său. Chiar dacă la început îi este greu, Mulan reușește să câștige respectul colegilor, dar și a Căpitanului Shang datorită ambiției, istețimii și determinării sale. Gândirea ageră, dar și curajul ieșit din comun o fac pe Mulan să tragă cu tunul într-o stâncă, oprind astfel atacul hunilor și salvând viața colegilor de arme și a superiorului său.

Călătoria inițiatică plină de aventuri a lui Mulan se termină cu o luptă care are loc chiar pe acoperișul Palatului Imperial. Mulan dovedește încă o dată cât de bine poate lucra în echipă, că nu ezistă să-și asume riscuri și că este capabilă să se adapteze și să nu renunțe în situații dificile. Toate aceste calități o fac pe tânăra războinică să-l salveze pe împărat și întreaga Chină. Ca o floare rară care înflorește în ostilitate, Mulan își dovedește valoarea, rupând astfel concepția greșită că femeile sunt inferioare bărbaților.

Spune-i copilului că mereu când se va privi în oglindă va vedea pe cineva care merită iubire, apreciere și respect

Mulan a fost născută și crescută într-o societate în care femeia trebuia să fie: „supusă, tăcută, grațioasă, amabilă, delicată, rafinată, calmă”, „un giuvaier fin”, „păpușă de porțelan”, așa cum se arată încă din primele secvențe ale filmului, cele în care Mulan se pregătea să meargă la pețitoare pentru a putea primi aprobarea că este suficient de bună pentru a deveni mireasă. Întâlnirea cu pețitoarea se transformă într-un dezastru, iar concluziile acesteia: „arăți ca o mireasă, dar nu vei face niciodată cinste familiei tale”, o rănesc și îi zdruncină încrederea în sine. Mulan ajunge să-și dorească să fie validată, să dovedească familiei că e capabilă să facă lucruri bune și de valoare. De aici și până la decizia de a fugi de acasă, deghizată în bărbat, nu a fost decât un pas.

Ce trebuie să facem noi, ca părinți, să cultivăm încrederea în sine a copilului?

În primul rând ține-l la piept, în brațe, aproape de inima ta. Dăruiește-i iubire necondiționată, căci ea este baza sănătății emoționale. Apreciază de câte ori cel mic face un lucru bun și spune-i și lui cât de bine s-a descurcat. Validează-i emoțiile. Fii un sprijin pentru el în momentele dificile!

Oana Vlah, psiholog:

„Validați punctul de vedere al copilului – în loc să emiteți judecăți, să le spuneți varianta voastră de răspuns, încercați să oglindiți cât mai mult emoția și experiența lor. Copiii au nevoie să fie auziți și acceptați.
• Încercați să limitați folosirea cuvântului „nu” și începeți să folosiți enunțuri pozitive. „îmi doresc ca tu să..”, „poți te rog să schimbi felul în care….”. Păstrați cuvântul „Nu” pentru momentele cu adevărat importante, care țin de siguranța copilului. De exemplu „nu trece strada fără mine”, „nu pune mâna pe foc”.
• Rămâneți calmi și empatici ori de câte ori sunteți într-o situație conflictuală.
• Fiți un model de comunicare pentru copiii voștri – adulții modelează prin exemplul propriu maniera în care cei mici se raportează la experiențe, maniera în care relaționează și se conectează cu ceilalți. Fiți autentici și povestiți cu cei mici atât despre experiențele pozitive cât și despre cele negative.”

În momentul în care Mulan a fost descoperită și alungată din armată, în ciuda faptului că își salvase colegii, tânăra clachează. Simte că a dezamăgit. Că a eșuat. Printre lacrimi, îi mărturisește dragonului Mushu că: „Voiam să dovedesc că pot face lucruri bune.” și „voiam, dacă mă uit în oglindă să văd ceva care contează. Dar am greșit. Nu văd nimic.” Empatizând cu Mulan, dragonul o încurajează, îi validează emoțiile și, cu multă sinceritate, vorbește despre propria experiență, îi mărturisește că nici el nu a fost trimis cu adevărat de către strămoși să o ajute. Că ei nu l-au considerat suficient de bun. După acest moment al exteriorizării emoțiilor, Mulan își găsește puterea de a merge mai departe.

Urmăriți filmul împreună cu copilul vostru. Îl găsiți dublat în limba română pe Disney+. Profitați de aceste momente cheie din evoluția personajului principal pentru discuta despre apreciere, încredere și respect. Chiar în timp ce urmăriți secvențele puteți face exerciții de inteligență emoțională, întrebându-l pe copil: „Cum crezi că s-a simțit Mulan când a fost lăsată singură?”, „De ce plânge acum Mulan? Știi ce a întristat-o? Ce i-ai spune dacă ai fi lângă ea?”, „Te-ai simțit și tu vreodată așa cum s-a simțit Mulan? Singură și tristă? Ce te-a făcut să te simți așa?” etc.

Dacă ai o fată învaț-o că merită să fie iubită, apreciată, respectată pentru cine e ea cu adevărat. Dacă ai un băiat învață-l același lucru!

Merităm să fim iubiți, apreciați, respectați indiferent dacă suntem femei sau bărbați. Merităm aceste lucruri pentru simplul fapt că suntem oameni. Învață-ți copilul că merită și că este o ființă umană valoroasă indiferent de sex. Creșteți-vă copiii oferindu-le libertatea de a alege și de a decide pentru ei! Fiți-le sprijin, însă nu le impuneți voința voastră! Informându-ne putem crește copii cu încredere în sine,  sănătoși emoțional care, la rândul lor, vor fi capabili să lege relații stabile, profunde, sincere. Nu uitați:

  • Culorile nu se împart în culori pentru fete și culori pentru băieți.
  • Jucăriile nu se categorisesc în funcție de sex, la fel cum nici meseriile nu mai sunt în zilele noastre doar pentru bărbați sau doar pentru femei.
  • Nu doar mama face curat în casă, ci împreună muncim pentru a locui într-un spațiu frumos, curat și organizat. Fiecare e responsabil să strângă după el.
  • Nu doar tatăl aduce bani în casă, ci părinții muncesc împreună pentru bunăstarea familiei.
  • Nu lăsa pe nimeni să-i spună copilului tău că nu este capabil/ suficient de bun sau că nu poate face un lucru doar pentru că este băiat sau pentru că este fată!
  • Nu lăsa pe nimeni să-ți spună că trebuie să-ți crești diferit copiii în funcție de sexul lor!

Felul în care noi îi percepem pe copiii noștri are un impact major asupra modului în care copiii ajung să se vadă pe ei înșiși. Priviți-vă copiii ca pe oameni compleți, buni, valoroși care sunt liberi să aleagă, care pot fi oricine își doresc și pot face orice în viață!

Vezi și: Învață-ți copilul să fie curios, curajos și să-și urmeze mereu visurile, alături de Rapunzel. Importanța încrederii în sine | Demamici.ro

Vezi și: Încurajează-ți copilul să se descopere și să fie cu adevărat liber în alegerile pe care le face. Va fi fericit dacă se găsește/ iubește pe sine | Demamici.ro

Share

Articole recente

Start CampioMATE 2025: înscrierile în Campionatul de matematică pe echipe au început | Demamici.ro

Ediția 2025 a CampioMATE este pe cale să înceapă: peste 15.000 de elevi de gimnaziu…

4 zile

Importanța educației civice în școli. De la ce vârstă ar trebui să începem să le explicăm copiilor despre politică? | Demamici.ro

Într-un context politic extrem de important pentru viitorul țării noastre, observăm cât de importantă este…

6 zile

Dobândirea unei pronunții autentice în engleză, facilitată de Novakid World Kids Academy de la vârste fragede (P) | Demamici.ro

Studierea unei limbi secundare reprezintă un proces plin de satisfacție, care necesită patru abilități principale…

o săptămână

Actrița Anca Dinicu a născut. Ce prenume a ales pentru micuțul său | Demamici.ro

Actrița Anca Dinicu a născut în secret, vedeta anunțând că a devenit mamă abia după…

2 săptămâni

Gemenele lui Mihai Morar au împlinit 16 ani: „Ce frumos bat în piept două inimi de 16 ani” | Demamici.ro

Gemenele lui Mihai Morar au împlinit 16 ani. Mara și Cezara sunt în plină adolescență,…

o lună