Ștefan Stan, mândru tată de fete! Imagine superbă cu artistul și Mira, junioara familiei de 4 luni: „fata mea”. Ștefan Stan și-a construit o familie frumoasă alături de Simona, soția lui. Cei doi au împreună două fetițe, iar cea mai nouă membră a familiei a venit pe lume chiar în prima lună a anului. Din luna ianuarie, Ștefan Stan este de două ori tătic. Viața i-a binecuvântat pe cei doi cu două minuni: Elif și Mira, în vârstă de 2 ani, respectiv, 4 luni.
Viața cu două fetițe pare să fie distractivă pentru cei doi și își dedică timp pentru activități cât mai diverse cu copiii, ori de câte ori se poate, iar plimbările la drum lung, departe de casă, nu îi sperie deloc.
Într-o postare recentă, Ștefan Stan a publicat mai multe fotografii frumoase, de familie, cu soția și cele două fetițe ale lor. Într-una dintre imagini, artistul stă relaxat pe iarbă, cu zâmbetul pe buze și micuța lui în brațe. „Mira. Fata mea”, a scris Ștefan Stan în dreptul fotografiei.
„Ce frumoasă e prințesa! 🤗 Să vă bucurați de amândouă, copiii sunt o binecuvântare!! 😙”, „Felicitări 👏aveți 2 fetite frumoase si multă sănătate! 🥰”, „Ești fericit și implinit pe toate planurile!!!❤️❤️❤️❤️”, au fost doar câteva comentarii din partea fanilor.
Soția lui Ștefan Stan, probleme grave de sănătate după a doua naștere. A fost la un pas de moarte
La sfârșitul lunii ianuarie 2022, Ștefan Stan a devenit tată pentru a doua oară. Soția sa, Simona, a adus-o pe lume pe Mira, cea de-a doua fetiță a cuplului, în săptămâna a 36-a de sarcină. În ciuda problemelor cu care s-a confruntat pe perioada sarcinii, Simona a decis să nu vorbească public despre acest lucru, cel puțin nu încă. Se pare că starea sa de sănătate a început să se deterioreze în trimestrul trei de sarcină, iar la 5 zile după cea de-a doua naștere a avut nevoie de îngrijiri medicale de urgență. Artistul nu a dezvăluit motivul/ diagnosticul care a doborât-o pe Simona și a adus-o în pragul morții, însă a menționat că a fost vorba despre probleme de sănătate extrem de grave. Ștefan Stan a declara, în direct, la „Teo Show”, că au existat momente în care s-a speriat foarte tare și a crezut că-și va pierde soția.
„Nu doresc nici dușmanilor mei să treacă prin ce-am trecut eu. S-a grăbit puțin (n.r. – Mira, cea de-a doua fetiță a cuplului), deși noi am tras cât am putut de mult. Simona nu se mai putea deplasa. Picioarele erau țapene. Și o luam cu vecinii să o ducem pe scări, las-o la baie, du-o în pat. Perioada asta a fost o săptămână. Într-un final n-am mai suportat nici noi, nici doamna doctor. A chemat-o, a venit minunea.
Ne-a ținut un pic în tensiune, dar fiind foarte puternică și-a revenit. Maică-sa a doua zi s-a ridicat din pat. Totul a decurs extrem de normal. După 5 zile de la externare s-au întâmplat lucruri, doar că eu unul am zis că e la revedere Simona. Nu exagerez cu nimic. M-am speriat, efectiv și eu nu sunt o fire care să se sperie. Venea ambulanța la noi… Mulțumesc 112. Cu ajutorul lui Dumnezeu și al doctorilor, prietenilor ne-am revenit. Suferința cea mai mare a fost la ea. Atâta putere la o grămăjoară de om eu n-am văzut în viața mea. (…) A fost o sarcină extrem de grea.”, a declarat Ștefan Stan la „Teo Show”.
Gemenele lui Mihai Morar au împlinit 16 ani. Mara și Cezara sunt în plină adolescență,…
Inovații și tratamente în medicina modernă: fertilizarea in vitro și managementul endometriozei. Într-o lume unde…
Din culisele unei familii numeroase. Șase copii și o mămică celebră - interviu cu Anca…
Fiica lui Mihai Găinușă a împlinit 19 ani. Mihai Găinușă, cunoscut pentru cariera sa în…
Familia Regală s-a mărit! Augustus Mihai de România, cel mai nou membru, este nepotul Principesei…
Picnic în familie by Social Moms – ediția de Halloween. Picnic în Familie, eveniment organizat…