Simona Stan a născut prematur la 36 de săptămâni, însă din fericire, fetița lor este sănătoasă. Emoțiile au rămas la fel de mari!
„A fost o zi cu multă încărcătură emoțională deoarece este prima noapte într-un an și 2 luni cand Elif nu doarme cu mine si bineînțeles emoțiile de dinaintea nașterii. Sunt cea mai fericită, nemachiată și cu cearcăne, dar cu zâmbetul pe buze și cu inima plină că am devenit mamă pentru a 2-a oară. Sunt sentimente pe care nu le pot descrie, nu știu cum să îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru tot ceea ce îmi oferă 🙏🏻! Vă mulțumesc pentru mesajele primite 🤗”, a scris Simona Stan în dreptul unei fotografii din maternitate.
Cea de-a doua fetiță a lor a primit numele Mira
Ștefan și Simona Stan mai au împreună o fetiță, de un an și jumătate, pe nume Elif. Junioara familiei a primit numele Mira și este așteptată de toată familia să vină acasă.
Deși nașterea a fost una prematură, la 36 de săptămâni, atât mama cât și fetița se simt bine și sunt așteptate de artist să ajungă acasă.
„Sentimentele se repetă, aceleași emoții, aceleași trăiri, probabil au o intensitate mai mică pentru că deja sunt obișnuit, dar… intensitate mai mică, puțin zis pentru că s-a născut prematur și stai puțin cu teamă, ca părinte.
S-a născut la 36 de săptămâni, iar astăzi merg să le aduc acasă. Mi-aș fi dorit să fiu acolo, lângă ele. Acasă este totul pregătit! Deocamdată, fetițele nu s-au întâlnit și n-avem de unde să știm care-i va fi reacția. Elif nu știe prea multe despre Mira și având doar un an și două luni, o să o vadă, dar doar de la distanță”, a dezvăluit artistul, potrivit cancan.ro.
Ștefan Stan și Simona Stan și-au oficializat relația în anul 2019, atunci când au ajuns în fața ofițerului stării civile. Deși între ei este o diferență de vârstă de 23 de ani, iubirea ce și-o poartă i-a ajutat să învingă orice obstacol și să-și construiască împreună o familie frumoasă.