Știri interne

Structura anului școlar va fi modificată radical. Tezele ar putea să dispară | Demamici.ro

Structura anului școlar vafi schimbată radical față de ceea ce exista până în prezent, noile modificări vor fi făcute începând chiar cu anul școlar 2022-2023.

Astfel, noul an şcolar va începe în prima zi de luni din septembrie (5 septembrie 2022) şi se va încheia pe 17 iunie.

O altă noutate este şi introducerea, pe lângă programul Şcoala Altfel (o săptămână la alegerea școlilor în perioada 26 februarie – 6 aprilie), şi a programului Săptămâna Verde (o săptămână la alegerea școlilor în perioada 19 aprilie – 16 iunie 2023). Acesta va fi inclusă în modulele 4 și 5, la alegerea școlilor.

De asemenea, Ministerul Educaţiei vrea să modifice şi regulamentul de funcţionare din învăţământul preuniversitar, astfel încât să fie eliminate tezele semestriale, care să fie înlocuite cu evaluări standardizate, la începutul şi la sfârşitul anului şcolar.

„Azi (n.r. 30.03.2022) am avut o comisie de dialog la nivelul Ministerului Educației s-a discutat despre structura anului școlar 2022-2023. Apreciz cooperarea pe care Ministerul Educației a avut-o cu reprezentanții elevilor, părinților și profesorilor. Am reușit să ajungem, îmi place să cred, la un consens care este confirmat nu numai de experții din România, ci de orice expert care are o minimă experiență în pedagogie. Este vorba de nevoia de a alterna module de învățare de 6, 7, 8 săptămâni cu module de repaus, în așa fel putem să ne adaptăm pe specificul anului școlar din România”, a declarat Sorin Cîmpeanu la finalul ședinței de Guvern.

Structura anului școlar va fi modificată radical. Tezele ar putea să dispară

„Având în vedere relevanța tezelor semestriale, având în vedere această structură, intenționăm să revizium regulamentul de organizare și funcționare din învățământul preuniversitar în sensul renunțării la obligativitatea acestor teze semestriale. Sunt convins că fiecare profesor știe bine când să-și planifice aceste evaluări pe parcurs. De asemenea, am luat act și de solicitarea elevilor, pe care o susțin, a unei evaluări standardizate la final de an școlăr și o evaluare la început de an. Este un model pedagogic pe care îl vom avea în atenție”, a anunțat Sorin Cîmpeanu.

Cum va arăta noua structură a anului școlar:

  • Modulul 1 de învățare : 5 septembrie – 21 octombrie
  • Vacanța de toamnă pentru toți elevii: 24-30 octombrie
  • Modulul 2: 31 octombrie – 22 decembrie
  • A doua vacanță, cea de iarnă: 23 decembrie – 8 ianuarie 2023
  • Modulul 3: Va începe în 9 ianuarie și se va derula până în luna februarie
  • A treia vacanță – de o săptămână – poate fi acordată în a doua săptămână, în a treia săptămînă sau în a patra săptămână din februarie, la decizia fiecărui inspectorat școlar.
  • Modul 4: Începe după vacanța din februarie și se va desfășura până în preajma sărbătorilor de Paște.
  • A patra vacanță: 8 aprilie –23 aprilie
  • Modulul 5, ultimul: 24 aprilie – 16 iunie
  • Vacanța de vară – 17 iunie – 4 septembrie.
Până acum, anul școlar era împărțit în două semestre, având două vacanțe importante (cea de iarnă și cea de primăvară), dar și una intersemestrială. Cei mici (preșcolarii și elevii de școală primară) mai aveau o săptămână de vacanță la finalul lunii octombrie.
Sursa foto: Pexels.com
Share

Articole recente

Microchimerismul fetal sau despre fenomenul prin care celulele copilului rămân în corpul mamei chiar și zeci de ani după naștere STUDIU | Demamici.ro

Microchimerismul fetal sau despre fenomenul prin care celulele copilului rămân în corpul mamei chiar și…

24 de ore

Ce părere au părinții despre sistemul de învățământ românesc? Rezultatele studiului Novakid, prezentate într-un webinar Social Moms VIDEO (P) | Demamici.ro

Ce părere au părinții despre sistemul de învățământ românesc? Rezultatele studiului Novakid, prezentate într-un webinar…

7 zile

De vorbă cu Andreea Răducan despre modele adevărate, principiile și valorile pe care le transmitem copiilor noștri. Interviu | Demamici.ro

De vorbă cu Andreea Răducan despre modele adevărate, principiile și valorile pe care le transmitem…

4 săptămâni

Distracție, aventură și prieteni pentru cei mici. Luna martie aduce episoade noi la Disney Jr. | Demamici.ro

Distracție, aventură și prieteni pentru cei mici. Luna martie aduce episoade noi la Disney Jr.…

o lună

„Love Fair”, târgul caritabil care schimbă soarta animalelor fără stăpân | Demamici.ro

În luna dedicată iubirii, Asociația de protecție a animalelor Sache sărbătorește 9 ani de activitate…

2 luni