Tantrumurile la cumpărături. Ce facem când copilul plânge și se trântește pe jos în magazin? Sfaturi de la Violeta Mihalașcu, psiholog clinician și analist comportamental | Demamici.ro

Tantrumurile la cumpărături. Ce facem când copilul plânge și se trântește pe jos în magazin? Sfaturi de la Violeta Mihalașcu, psiholog clinician și analist comportamental. Perioada sărbătorilor vine la pachet cu multe sesiuni de cumpărături și cu multe emoții. Sunt emoții de partea părinților și emoții foarte puternice, resimțite de copil, și exteriorizate (în unele situații și momente) prin tantrumuri „de toată frumusețea”. Despre ce este tantrumul, am discutat AICI, însă în acest articol ne propunem să găsim câteva soluții practice care să ne ajute să gestionăm crizele de furie ale celor mici, mai ales pe cele care au loc în spațiul public. Violeta Mihalașcu, psiholog clinician și analist comportamental, ne-a oferit câteva idei pentru o gestionare cu blândețe a situațiilor dificile din public.

Tantrumurile la cumpărături. Ce facem când copilul plânge și se trântește pe jos în magazin? Sfaturi de la Violeta Mihalașcu, psiholog clinician și analist comportamental

• Avem următoarea situație. Mergem cu copilul în magazin. Vrea de toate. Plânge, se trântește pe jos. Cum facem să evităm situațiile acestea și, dacă ele apar, cum le gestionăm?

În primul rând, este bine să anticipăm cu o zi sau măcar cu câteva ore înainte o sesiune de cumpărături. Putem discuta cu copilul, anunțându-l ce urmează să facem. Este bine să le vorbim în cuvinte simple (pe înțelesul lor) și să ținem cont că (încă) nu sunt orientați temporal, deci au nevoie de repere temporale pe care ei le cunosc (de exemplu, după ce te trezești, după micul dejun, etc.). Tot în anticipare poate intra și momentul pregătirii unei liste de cumpărături împreună, mai ales dacă lista e una scurtă, de câteva lucruri.

Totuși, e bine să anticipezi și un tantrum, imaginează-ți că s-ar putea întâmpla în ciuda tuturor pregătirilor tale și este important să ai un plan de rezervă pentru asta. De exemplu, daca ia o jucărie de pe raft și începe să fugă cu ea, mergi calm după copil. Nu fugi! Nu-i da senzația de joacă! Apoi puneți împreună jucăria înapoi: „acum punem jucăria la locul ei și plecăm acasă”. Trebuie să fiți pregătiți și pentru o astfel de soluție, de asta nu e bine să lăsați cumpărăturile cele mai importante în ultimul moment pentru că veți face compromisuri care pot menține astfel de comportamente.

Bineînțeles, nu ratați momentul de a-i vorbi copilului despre emoțiile sale și confirmați-i că înțelegeți cum se simte, vorbiți cu blândețe, însă respectați regula și nu vă abateți de la ea. Pentru că este o situație ce are loc în public, cel mai bine este să ieșiți afară (să scăpați de atenția publicului – care poate fi un factor de stres în plus pentru copil) și să rezolvați lucrurile fără a fi influențați de alți factori externi.

• De ce sunt tantrumurile la cumpărături sau în public atât de dese?

Copilul, pentru a învăța să se abțină de la lucruri pe care și le dorește, trebuie să își dezvolte unele abilități de inhibiție (ale cortextului prefontral) – care nu sunt înnăscute, ci se dezvoltă treptat la fel ca învățarea mersului, a limbajului, a emoțiilor, etc.

In plus, magazinele sunt înființate exact pe această slăbiciune a omului. Astfel, reclamele sunt create pentru a atrage copiii, dar și adulții, iar magazinele au aranjate obiectele pe rafturi cu scopul de a fi ușor de văzut, dorit și pentru a crește tentația, deci să învingă inhibiția – care oricum nu este complet dezvoltată nici la 4 anișori. Copilăria este momentul în care copilul învață cum să spună „NU” dorințelor sale și ce să facă cu emoțiile negative, care în mod natural, apar apoi.

Dacă ne gândim la situație din perspectiva lor, mersul într-un magazin aglomerat poate fi copleșitor, ei vad doar jumătățile inferioare ale adulților, văd picioare care se tot amestecă, zgomotul vocilor, al pașilor, al traficului – lucruri care pot fi copleșitoare. Îl poate ajuta să vorbești cu el, să-ți audă vocea poate fi reconfortant și liniștitor, iar copilul se va bucura de atenția ta. Vorbește cu el despre magazinul pe care îl căutați, despre ce dorești să cumperi din locul respectiv. Puteți cânta împreună o melodie care să-l înveselească, să-l țină antrenat și atent. Contactul vizual, din când în când, îl va ajuta să se simtă conectat cu tine.

Copilul poate fi implicat în diferite procese, încât, fiind ocupat cu activități potrivite, va avea mai puțin timp pentru cele nepotrivite. Rugați-l să ia un obiect de pe un anumit raft, să aleagă culoarea unui obiect ce nu este foarte important (o periuță de dinți sau un caiet). La casă puneți copilul să țină ceva, să simtă că face o treabă importantă – asta îl va ține ocupat și dornic să se ridice la nivelul așteptărilor voastre. Îl puteți ține în brațe astfel încât să vadă produsele de pe bandă, să nu uităm că (de la nivelul lor) lumea se vede diferit, uneori mai neinteresantă.

• Ajută recompensele sau fac mai mult rău?

Depinde ce înțelegem prin recompense. În prezent există discuții controversate în domeniul creșterii copiilor, despre recompense și pedepse. Prin formarea mea (de analist comportamental), înțeleg diferit recompensele și pedepsele. Astfel, în termeni comportamentaliști, o recompensă este ceea ce oferim/facem încât un anumit comportament al copilului să crească în frecvență. De exemplu, dacă vreau să cresc frecvența comportamentului de a cumpăra doar ce am stabilit pe listă, atunci da – e recomandat să folosim recompense pentru a crește posibilitatea apariției acestui tip de comportament.

Frumusețea este că recompensele variază în funcție de motivația copilului, se schimbă des și nu vor fi mereu aceleași, trebuie să cunoaștem copilul și să știm ce funcționează pentru el (pentru unii copii recompensele sunt timpul petrecut cu mama și tata, construirea unui lego înalt, nu trebuie să fie neapărat ciocolată).

• Cât de mult contează ce spun ceilalți?

Cei care asistă la tantrum nu au, în general, intervenții foarte eficiente. Cei care înțeleg de ce copilul se comporta astfel si modul de abordare al părintelui, probabil aruncă o privire fugară și trec mai departe. Cei care se opresc și se uită, de cele mai multe ori sunt cei care sunt impactați emoțional, poate din cauza unor valori diferite de a creste copiii sau pur și simplu din cauza faptului că nici ei nu au învățat în copilărie să-și gestioneze emoțiile negative.

• Ce ii spunem copilului? Exemple de AȘA NU: „te las aici!”, „nu mai plânge degeaba”. De ce nu sunt ok abordările acestea, foarte des întâlnite?

Da, sunt foarte des întâlnite, tocmai de la părinți care spun că pedepsele și recompensele sunt greșite. Repet, pedepsele și recompensele în analiza comportamentală înseamnă ceea ce facem după un anumit comportament al copilului, încât să creștem sau să scădem în frecvență anumite comportamente. Acest lucru se întâmplă pentru că părinții nu înțeleg aceste concepte și se lasă cuceriți de strategii de PARENTING care sună frumos, dar care sunt prea puțin aplicabile în momentele acelea reale, cu multe emoții și recurg la ceea ce le vine natural, ce au auzit în copilăria lor, etc.

„Te las aici!”, „Nu te mai iau niciodată la magazin!”

Aceste exprimări sunt foarte periculoase. În primul rând, acestea nu sunt amenințări folosite de părinte pentru a-l determina pe copil să facă ceva, ci reprezintă de fapt nevoia părinților de a-și exprima frustrarea, supărarea, nervii. Amenințările nu sunt puse în practică pentru că nu poți lăsa copilul singur într-un loc anume. În timp, copilul învață acest aspect (că nu-l lași în magazin și că nu ai o consecință adecvată în privința comportamentului lui și că vorbești cuvinte care dor) și își pierde încrederea în tine. De preferat este să existe o consecință mai mică, percepută ca fiind neplăcută de către copil, pe care să o poți aplica de fiecare dată. De exemplu: „mergem acasă fără să mai cumpărăm nimic sau vei sta în afara magazinului cu tati până termin eu, etc”. Aceste lucruri trebuie să se întâmple. Nu stabilim o anumită limită cu o consecință pe care nu o vom pune niciodată în aplicare.

„Nu mai plânge degeaba. De ce faci așa?”

Aceste exprimări erodează în timp relația părinte-copil deoarece copilul nu se simte înțeles și acceptat atunci când se confruntă cu emoții puternice. Va ajunge să înțeleagă, în timp, că aceste emoții nu sunt acceptabile și va încerca să nu și le mai exprime. Apoi, ca adult va recurge la soluții de tipul celor nocive.

Din nou exprimările acestea sunt de înțeles din perspectiva părinților, care își exprimă propriile emoții negative, dar într-un mod care afectează dezvoltarea emoțională a copilului și nu-l ajută să-și înțeleagă propriile emoții, să le recunoască în corp și să învețe să le facă față prin modalități adecvate, nu unele dăunătoare alese pe pilot automat.

Pe Violeta Mihalașcu, psiholog clinician și analist comportamental, o puteți contacta la numărul de telefon: 0765 266 749 sau pe adresa de e-mail: violetamihalascu@yahoo.com. În social media, o găsiți pe Facebook și Instagram.

Interviu realizat de Cristina Doroș.

Vezi si: Copilul meu a fost diagnosticat cu autism. Pași de urmat, terapii și sfaturi de la Violeta Mihalașcu, psiholog clinician și analist comportamental | Demamici.ro

Vezi si: Autismul, primele semne îngrijorătoare. Interviu cu Violeta Mihalașcu, psiholog clinician și analist comportamental | Demamici.ro