Testare de alfabetizare pentru elevii din clasele a V-a și a IX-a. Proiectul face parte din noua lege a Educației. Elevii aflați la început de ciclu gimnazial și liceal vor susține teste online de alfabetizare funcțională pe o platformă a ministerului, după cum se arată într-un proiect expus în noua lege a Educației.
Cuprins:
Astfel, elevii din clasele a V-a și a IX-a vor participa la aceste teste „realizate conform standardelor de alfabetizare funcțională” și „corelate cu profilul absolventului”.
România va participa și ea la testările PISA, care urmăresc nivelul de alfabetizare la citire, matematică și științe al elevilor. Deși țara noastră face parte din Programul Internațional OECD-PISA încă din anul 2000, rapoartele cu rezultatele elevilor nu au fost folosite până acum în vederea elaborării de politici publice pentru învățământ.
Nici în proiectul de noua lege nu se arată undeva că rezultatele de la testările PISA vor fi luate în considerare pentru anumite măsuri în educație.
Cele două proiecte de legi pentru învățământul preuniversitar și superior au fost lansate în dezbatere publică din 13 iulie până în data de 24 august 2022.
Iată ce se arată în documentul de proiect de lege, la pagina 60:
România a obținut în 2018 cel mai slab punctaj din ultimii ani
PISA (Programme for International Student Assessment) este un studiu comparativ internaţional iniţiat de către Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), cu scopul de a măsura dezvoltarea competenţelor de bază ale elevilor de 15 ani, în trei domenii principale: lectură, matematică şi ştiinţe.
Rezultatele testărilor din 2018 au clasat România pe lista rușinii, după ce elevii testați au înregistrat cel mai slab punctaj din ultimii 9 ani, cea mai mare cădere fiind la Matematică. Practic, au fost înregistrate cu 14 puncte mai puțin față de de PISA 2015 și 15 puncte față de PISA 2012.
„Bacalaureatul nu poate fi considerat o evaluare”
Totuși, evaluările și testările elevilor par să se oprească după primul an de liceu. Întrebat de ce ne confruntăm cu astfel de lacune, Secretarul de stat Bogdan Cristescu a declarat pentru edupedu.ro că evaluarea din clasa a IX-a alături de testarea PISA reprezintă un pas important.
Testare de alfabetizare pentru elevii din clasele a V-a și a IX-a
EduPedu.ro: „Nu există nicio evaluare a elevilor pe parcursul liceului. Deci îi evaluăm la clasa a VIII-a, după care nu mai există nicio evaluare. Bacalaureatul nu poate fi considerat o evaluare pentru că este un examen de testare a competențelor și un fel de permis pentru învățământul superior.”
Bogdan Cristescu: „Dacă vă uitați cu atenție, mai există, există o evaluare a nivelului de alfabetizare funcțională la clasa a IX-a care este un pas important și, în același timp, evaluările PISA.(…) Și, în aceeași măsură, legea nu interzice evaluări pe care să le avem prin intermediul platformei specializate a ministerului. Sunt o sumedenie de țări europene care au la finalul fiecărui an o evaluare. Nu ne oprește nimeni și chiar este recomandat din punctul meu de vedere ca, în funcție de țintele pe care le avem, sau în funcție de amenințările pe care le identificam, să facem o asemenea evaluare”.