Știri

Tichete de creșă sau grădiniță 2022, în valoare de 1500 de lei. Când s-ar putea relua emiterea lor | Demamici.ro

Tichete de creșă sau grădiniță 2022. Emiterea de tichete pentru grădinițe și creșe ar putea fi reluată. Ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, a anunțat recent că este posibil să se reia emiterea acestora.

Tichete de creșă sau grădiniță 2022. În 2021 Florin Cîțu suspenda tichetele pentru creșe și grădinițe

Anul trecut, deși premierul Cîțu se lăuda cu o creștere substanțială a economiei, lua măsuri aproape halucinante. Pe motiv că nu existau bani la bugetul de stat, premierul lua decizia de a suspenda emiterea de tichete către creșe și grădinițe, valoarea acestora fiind de 1.500 de lei.

În 2020, prin Legea 239/2020, părinții primeau din partea statului tichete valorice de 1.500 de lei, strict pentru cheltuielile cu creșele și grădinițele. Dar, printr-o ordonanță emisă de guvernul condus de Florin Cîțu, acest punct din lege era suspendat. Deși premierul, cât și ministrul Finanțelor, anunțau mai multe măsuri emise prin respectiva ordonanță, suspendarea tichetelor era uitată, nefiind nici măcar menționată.

Inițiatorii proiectului, care garanta aceste tichete, PSD, ALDE, UDMR şi PMP, au reacționat imediat cerând guvernului eliminarea suspendării. Dar justificarea guvernanților de menținere a suspendării era impactul de 4,5 miliarde lei asupra veniturilor bugetare.

Ministrul Adrian Câciu rectifică greșeala guvernării PNL

Tichete de creșă sau grădiniță 2022. Odată cu schimbarea coaliției de guvernare, s-a pus problema rectificării acestei decizii luate în martie 2021 de Florin Cîțu. Așa se face că, ministrul Adrian Câciu anunță că de la jumătatea anului 2022 se va relua emiterea de tichete valorice pentru creșe și grădinițe.

Conform Legii 239/2020, sunt acordate prin intermediul angajatorului sume de 1.500 de lei care să acopere cheltuielile pentru educația timpurie. Una dintre condiții este ca angajatul să facă dovada unei plăți lunare de maximum 1.500 de lei pentru creșă sau grădiniță.

„Suntem în analiză. Încercăm să-i dăm drumul pe la jumătatea anului, cel târziu. Încercăm extinderea către mai mulți beneficiari. De fapt, asta ne-a blocat atunci.

Scopul, până la urmă, este de a ajunge în zona de educație timpurie. Beneficiarul de educație timpurie este copilul. Trebuie să am cât mai mulți beneficiari”, a declarat Adrian Câciu.

Tichete de creșă sau grădiniță 2022. Rămâne de văzut de la ce dată se vor relua aceste plăți, și care va fi impactul bugetar la acel moment. Legea care prevedea aceste beneficii a fost suspendată anul trecut de Florin Cîțu, ulterior atrăgându-și critici dure din partea opoziției de atunci, PSD, aceștia cerând reintroducerea legii, conform bugetul.ro.

Share

Articole recente

Gemenele lui Mihai Morar au împlinit 16 ani: „Ce frumos bat în piept două inimi de 16 ani” | Demamici.ro

Gemenele lui Mihai Morar au împlinit 16 ani. Mara și Cezara sunt în plină adolescență,…

4 săptămâni

Endometrioza: simptome, metode de diagnosticare și opțiuni de tratament VIDEO | Demamici.ro

Inovații și tratamente în medicina modernă: fertilizarea in vitro și managementul endometriozei. Într-o lume unde…

4 săptămâni

Din culisele unei familii numeroase. Șase copii și o mămică celebră – interviu cu Anca Sînă Serea VIDEO (P) | Demamici.ro

Din culisele unei familii numeroase. Șase copii și o mămică celebră - interviu cu Anca…

o lună

Familia Regală s-a mărit! Augustus Mihai de România, cel mai nou membru, este nepotul Principesei Elena | Demamici.ro

Familia Regală s-a mărit! Augustus Mihai de România, cel mai nou membru, este nepotul Principesei…

o lună

Picnic în familie by Social Moms – ediția de Halloween. O zi plină de distracție în aer liber, în Parcul Izvor din București | Demamici.ro

Picnic în familie by Social Moms – ediția de Halloween. Picnic în Familie, eveniment organizat…

o lună