Tichete electronice de 2.000 de lei pentru unele mame la început de drum. Guvernul acordă tichete electronice în valoare de 2.000 de lei pentru fiecare nou-născut, potrivit unei Ordonanțe de Urgență a cărei prelungire s-a aprobat pentru perioada 2024-2027.
Astfel, tinerele mame aflate la început de drum și care se află în situații defavorizate, vor avea parte de acest sprijin din partea statului român.
Fiecare tichet electronic în valoare de 2.000 de lei va putea fi folosit la achiziția elementelor necesare unui trusou în primele 3 luni de la nașterea copilului.
Cuprins:
Astfel, dacă o mamă a avut o sarcină gemelară, ea va putea beneficia de același tichet în valoare de 2.000 de lei pentru fiecare copil în parte.
Scopul acestui ajutor este de a asigura copilului articolele necesare de îngrijire, îmbrăcăminte și alte materiale sanitare destinate bebelușilor, în primele luni de viață.
Persoanele care sunt eligibile acestui program vor fi identificate și clasificate de primăriile localității de care aparțin.
Finanţarea se va face prin MIPE, în derularea efectivă a acestei măsuri fiind implicat şi Ministerul Muncii, cât şi primăriile care vor identifica şi clasifica persoanele eligibile pentru acest ajutor.
„Şedinţa de guvern extraordinară a avut pe ordinea de zi un singur punct şi anume aprobarea ordonanţei de urgenţă care instituie tichetele electronice de ajutor pentru mamele care nasc în această perioadă şi se clasează în anumite categorii sociale care au nevoie de sprijin.
Este vorba despre ordonanţa care a fost deja discutată în şedinţa de guvern trecută şi vreau doar să reamintesc nişte parametrii generali: sunt 24 de milioane de euro fonduri derulate de către Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene pentru intervalul anului curent, 2024, până în 2027, care ţinteşte în medie 15.000 de mame care vor primi un tichet electronic în valoare de 2.000 de lei pentru achiziţionarea elementelor necesare unui trusou în primele trei luni după naştere.
Dacă o mamă are gemeni, de exemplu, ea va primi două astfel de tichete”, a declarat Mihai Constantin, purtătorul de cuvânt al Guvernului.
Valoarea ajutorului, de 2.000 de lei, se va plăti într-o tranșă unică, după naștere, pentru următoarele categorii de mame, potrivit avocatnet.ro:
În toate cazurile, mamele vor beneficia de ajutorul financiar doar dacă nasc după intrarea în vigoare a măsurilor și dacă nu se depășește termenul de trei luni de la naşterea copilului.
Gemenele lui Mihai Morar au împlinit 16 ani. Mara și Cezara sunt în plină adolescență,…
Inovații și tratamente în medicina modernă: fertilizarea in vitro și managementul endometriozei. Într-o lume unde…
Din culisele unei familii numeroase. Șase copii și o mămică celebră - interviu cu Anca…
Fiica lui Mihai Găinușă a împlinit 19 ani. Mihai Găinușă, cunoscut pentru cariera sa în…
Familia Regală s-a mărit! Augustus Mihai de România, cel mai nou membru, este nepotul Principesei…
Picnic în familie by Social Moms – ediția de Halloween. Picnic în Familie, eveniment organizat…