Tragedie înainte de Sărbători. O fetiță de 8 ani a murit după ce a atins decorațiunile de Crăciun. O fetiță de 8 ani și-a găsit sfârșitul chiar sub privirile îngrozite ale familiei. Micuța în vârstă de 8 ani a murit electrocutată, după ce, cucerită de mirajul luminițelor dintr-un brad de Crăciun, a vrut să le atingă.
Incidentul s-a petrecut într-o piață publică din Caldas Novas, Brazilia. Familia Juliei Franco aștepta cu nerăbdare alături de alți locuitori aprinderea luminițelor stradale.
A zâmbit alături de familie într-o fotografie, iar câteva momente mai târziu, a murit electrocutată, informează Mirror.
Micuța Julia a atins o bucată de metal expus, fără să știe că unul dintre firele defecte avea să-i pună viața în pericol.
Tragedie înainte de Sărbători. O fetiță de 8 ani a murit după ce a atins decorațiunile de Crăciun
Fetița se afla în piață alături de părinți și cei doi frați ai săi. Mama fetei nu se poate împăca cu sfârșitul copilului său.
„Când copiii se jucau aproape de o structură metalică, o decoraţiune care urma să se aprindă, ea a băgat mâna înăuntru și s-a blocat acolo”.
Martorii au intervenit imediat pentru a-i oferi primul ajutor și au încercat să o resusciteze. Julia a fost transportată apoi de urgență la spital, însă a murit la scurt timp.
„Soțul meu a luat-o și a chemat ambulanța. A fost dusă la spital, dar a avut un atac de cord masiv. A fost luată de Dumnezeu” a mai spus, îndurerată, mama.
Autoritățile au pornit o anchetă pentru a afla cine se face vinovat de moartea fetiței de 8 ani. Poliția a mai declarat că personalul consiliului local este responsabil pentru amenajarea decorațiunilor de Crăciun. Lucrătorii se ocupau de instalaţii pentru amenajarea pieţelor publice din oraş în ultimii 10 ani.
În urma acestei tragedii și până la verificarea instalațiilor din piață, de către experți, luminile din Piaţa Mestre Orlando vor rămâne stinse.