Tripleți născuți prematur în pandemie au supraviețuit. „Nu puteam să-i atingem, nu puteam să-i sărutăm” | Demamici.ro

Tripleți născuți prematur în pandemie au supraviețuit. Tripleții născuți în plină criză declanșată de pandemie au venit pe lume ca niște micuți luptători. Cei trei bebeluși – un frățior și două surori s-au născut la doar 31 de săptămâni, la un spital din Marea Britanie, într-un moment extrem de tulbure pentru sistemul medical din întreaga lume.

În momentul nașterii, copiii erau atât de vulnerabili, încât nici nu puteau să respire singuri, din cauză că plămânii lor încă nu se dezvoltaseră complet. Medicii au decis să îi despartă și să îi țină departe chiar și de mamă, pentru a înlătura orice risc al expunerii în fața noului coronavirus.

Astăzi, tripleții Arjun, Kiren și Kirit s-au recuperat complet și pot merge acasă împreună cu părinții lor.

Tripleți născuți prematur în pandemie au supraviețuit

„A fost foarte dureros după naștere, mai ales pentru Bethany (nr. mama copiilor). A fost nevoită să se recupereze postnatal departe de copiii noștri, din cauza problemelor de sănătate pe care le aveau.

Nu am avut parte de momente de familie imediat după venirea lor pe lume. Nu puteam să-i atingem, nu puteam să-i sărutăm. Au fost câteva săptămâni extrem de stresante în perioada în care au stat conectați la aparate”, a povestit tăticul bebelușilor.

Nu plănuiau să facă copil, dar au aflat că vor avea tripleți

Tripleții Arjun, Kiren și Kirit au apărut încă de la început ca trei miracole în viețile părinților.
Bethany și soțul ei, Kay, nu plănuiau încă să aibă un copil, iar mămica tripleților încă urma un tratament de anticoncepționale atunci când a rămas însărcinată.

Vestea primită de la medic le-a transformat complet viața.

Vezi si: A pierdut o sarcina, insa la scurt timp a ramas gravida cu tripleti, pe cale naturala | Demamici.ro

„Au fost ca niște mici miracole. Inițial, nu plănuiam să avem un copil în acel moment, iar apoi am aflat că urmează să avem nu unul, ci trei! Ni s-a părut incredibil”, au mai povestit părinții, potrivit dailymail.co.uk.

Astăzi, tripleții au fost scoși de pe ventilația mecanică și își continuă recuperarea acasă, înconjurați de dragostea părinților.

„A fost o perioadă dificilă pentru noi, dar situația este mult mai stabilă acum și putem răsufla ușurați. Medicii ne-au spus că sunt acum suficient de puternici încât să se poată întoarce acasă. Micuții noștri au făcut progrese uimitoare”.

Vezi si: Caz de 1 la 200 de milioane de nașteri. O femeie a născut tripleți identici, concepuți natural | Demamici.ro

Vezi si: A ramas insarcinata cu tripleti, dar unul dintre bebelusi i-a murit in burta | Demamici.ro

Share

Articole recente

Are doar 2 ani, dar lupta lui e cât o viață. Fii parte din povestea lui Achim! | Demamici.ro

Era o zi ca oricare alta. Stăteam în fața calculatorului, mirată de vremea instabilă de…

3 zile

Veștile bune la matematică se amplifică în echipă! În ARENA de joc CampioMATE – Campionatul național de matematică pe echipe | Demamici.ro

Veștile bune la matematică se amplifică în echipă! În ARENA de joc CampioMATE. Elevii-jucători și…

4 zile

Mommy brain. Creierul se schimbă în timpul sarcinii – un nou studiu analizează „creierul de mamă” | Demamici.ro

Mommy brain. Creierul se schimbă în timpul sarcinii - un nou studiu analizează „creierul de…

4 zile

Primul festival internațional de dans incluziv și dans-terapie din țară – spațiu de acceptare și conexiune deschis tuturor | Demamici.ro

Primul festival internațional de dans incluziv și dans-terapie din țară - spațiu de acceptare și…

o săptămână

Microchimerismul fetal sau despre fenomenul prin care celulele copilului rămân în corpul mamei chiar și zeci de ani după naștere STUDIU | Demamici.ro

Microchimerismul fetal sau despre fenomenul prin care celulele copilului rămân în corpul mamei chiar și…

2 săptămâni

Ce părere au părinții despre sistemul de învățământ românesc? Rezultatele studiului Novakid, prezentate într-un webinar Social Moms VIDEO (P) | Demamici.ro

Ce părere au părinții despre sistemul de învățământ românesc? Rezultatele studiului Novakid, prezentate într-un webinar…

2 săptămâni