Știri interne

Tripleții din Baia Mare, abandonați la naștere, au fost adoptați de două asistente maternale, mamă și fiică. Primul Crăciun în noua familie | Demamici.ro

Tripleții din Baia Mare, născuți prematur și abandonați de mamă la naștere, au avut parte de un miracol cu ocazia primului Crăciun din viața lor.

Gabriel, Mihai și Gabriela au vârsta de 2 luni, dar povestea lor abia acum începe, în sânul noii lor familii.

După ce s-au născut prematur și au fost abandonați la naștere, micuții și-au găsit locul alături de cele două asistente maternale care au decis să îi adopte și au avut parte anul acesta de primul lor Crăciun împreună.

Tripleții din Baia Mare, abandonați la naștere, au fost adoptați

Cazul tripleților concepuți natural și abandonați de propria mamă a impresionat multe persoane, iar din fericire, micuții nu au fost despărțiți și pot crește împreună într-o familie iubitoare.
Anul acesta, au fost sărbătoriți așa cum se cuvinte, cu ocazia Crăciunului.

Cu puțin timp înainte de întâlnirea cu Moșul, tripleții au avut parte și de prima lor sesiune foto.

„Le-am luat niște jucării, dar acum sunt prea mici să se joace cu ele. Am făcut și poze, să le facem album”, a spus una dintre asistentele maternale care i-a adoptat.

Cele două asistente maternale din Baia Mare care i-au luat pe micuți în grijă sunt mamă și fiică și locuiesc în aceeași curte, așa că frații au șansa de a crește împreună.

„Am pregătit niște costumașe frumoase și brad de Crăciun”, a declarat și cea de-a doua asistentă maternală pentru Observator.

Deși poate părea copleșitor să adopți nu unul, ci trei bebeluși, pentru cele două asistente maternale acest lucru a venit extrem de natural.

„N-a fost greu pentru că suntem obișnuiți cu copiii. Și suntem profesioniști. Sunt niște bebeluși foarte cuminți și frumoși. Îi iubim foarte mult”, a mai declarat una dintre femei.

Tripleții din Baia Mare, abandonați la naștere, au fost adoptați. Mihai și Gabriel au fost primii care au ajuns acasă.

Micuța Gabriela a avut nevoie de o perioadă de recuperare mai îndelungată, așa că a mai rămas o perioadă în spital până când a luat în greutate suficient. De sărbători, a ajuns și ea acasă, alături de noua familie.

„Toți copiii o adoră, de la mic la mare.”

Cazul tripleților abandonați de mamă la naștere i-a impresionat și pe reprezentanției Direcției Copilului din Maramureș. În prag de Crăciun, aceștia au venit cu cadouri pentru micuți.

„Vă dați seama, tripleți, nu ai parte în fiecare zi de așa ceva. Atunci când am auzit de ei, știu că și-au manifestat intenția de a-i lua casă vreo trei sau patru persoane.
Mă bucur că au ajuns în familia aceasta”, a mai spus Silviu Ungur, reprezentant al DGASPC Maramureș.

Tripleți prematuri, abandonați la maternitatea din Baia Mare. Mama n-a vrut să-i ia pentru că mai avea acasă un copil

Nașterea celor trei bebeluși, o fetiță și doi băieței, a fost cu atât mai emoționantă pentru medicii de la spitalul din Baia Mare, cu cât au fost primii tripleți născuți la acest spital, din ultimii 17 ani.
Femeia care i-a purtat în pântece și apoi a decis să-i lase singuri pe lume și-a motivat gestul spunând că nu se descurcă financiar cu încă trei copii, pe lângă copilul care o aștepta acasă.

„În acest moment, în Maternitatea Spitalului Județean de Urgență Baia Mare sunt trei copii, tripleți, proveniți dintr-o naștere recentă. Cei trei copii s-au născut prematur. Este vorba despre doi băieți și o fetiță. Ei au fost abandonați după naștere, motiv pentru care Maternitatea a luat legătura cu DGASPC și au intrat în evidența lor, urmând ca cei doi băieței să fie dați în plasament unui asistent maternal.

Fetița va fi dată aceluiași asistent maternal în momentul în care va ajunge la greutatea optimă pentru a fi externată. Starea lor de sănătate este bună, copiii sunt stabili, cresc. Totul este în regulă cu ei”, a declarat atunci dr. Bogdan Lucian, director medical Spitalul Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriş” Baia Mare.

Ultima oară când s-au născut tripleți la Baia Mare s-a întâmplat în urmă cu 17 ani, atunci când, în urma unei sarcinii naturale o băimăreancă a adus pe lume trei fetițe superbe, care astăzi s-au transformat în niște adolescente la fel de frumoase.

Vezi și: Tripleți prematuri, abandonați la maternitatea din Baia Mare. Mama n-a vrut să-i ia pentru că mai avea acasă un copil | Demamici.ro

Vezi și: Doi sibieni au devenit părinți de tripleți identici concepuți pe cale naturală: „Doctorul mereu îmi spunea: sarcină dumnezeiască ai tu aici!” EXCLUSIV | Demamici.ro

Share

Articole recente

Actrița Anca Dinicu a născut. Ce prenume a ales pentru micuțul său | Demamici.ro

Actrița Anca Dinicu a născut în secret, vedeta anunțând că a devenit mamă abia după…

2 zile

Gemenele lui Mihai Morar au împlinit 16 ani: „Ce frumos bat în piept două inimi de 16 ani” | Demamici.ro

Gemenele lui Mihai Morar au împlinit 16 ani. Mara și Cezara sunt în plină adolescență,…

o lună

Endometrioza: simptome, metode de diagnosticare și opțiuni de tratament VIDEO | Demamici.ro

Inovații și tratamente în medicina modernă: fertilizarea in vitro și managementul endometriozei. Într-o lume unde…

o lună

Din culisele unei familii numeroase. Șase copii și o mămică celebră – interviu cu Anca Sînă Serea VIDEO (P) | Demamici.ro

Din culisele unei familii numeroase. Șase copii și o mămică celebră - interviu cu Anca…

o lună

Familia Regală s-a mărit! Augustus Mihai de România, cel mai nou membru, este nepotul Principesei Elena | Demamici.ro

Familia Regală s-a mărit! Augustus Mihai de România, cel mai nou membru, este nepotul Principesei…

o lună