Tristețea băiețelului din Botoșani frânge inimi. Un băiețel de 7 ani își caută printre ruine ghiozdanul și adidașii cei noi pe care părinții îi cumpăraseră din timp, să îi aibă în toamnă, la școală. Gabriel nu și-a putut stăpâni lacrimile când a văzut printre ruinele arse cădița cea noua pe care mama o cumpărase pentru surioara care urmează să vină pe lume.
Cuprins:
Un băiețel în vârstă de 7 ani a izbucnit în lacrimi după ce a aflat că toată agoniseala familiei s-a făcut scrum. Un incendiu devastator a distrus din temelie casa familiei din Popeni, județul Botoșani. Pompierii au ajuns prea târziu. O scânteie a sărit din sobă și a aprins podeaua, apoi focul a cuprins acoperișul din nuiele.
Gabriel provine dintr-o familie modestă și nu avea multe lucruri, însă acum nu mai are nimic. Copilul a izbucnit în lacrimi când a aflat că tot ce aveau în casă s-a făcut scrum, inclusiv adidașii lui noi, pe care îi păstra pentru a merge la școală, în toamnă.
Tristețea băiețelului din Botoșani frânge inimi. Mama lui Gabriel, însărcinată cu o fetiță, a rămas cu copiii pe drumuri
Însărcinată cu al doilea copil, mama lui Gabriel nu mai are acum o casă unde să-și aducă fetița care urmează să vină pe lume.
Gabriel a început să plângă inclusiv când a văzut cădița distrusă a surioarei sale, pe care mama lui o cumpărase deja.
Casa lor, cu acoperiș din nuiele, a ars încontinuu, iar pompierii solicitați de vecini la fața locului nu au mai putut salva prea multe. Doar câteva hainuțe care zac pe locurile unde au fost ferestrele au scăpat neatinse de flăcări, în rest, s-a pierdut tot.
Acum, Gabriel și părinții lui privesc neajutorați la ruinele unde, până de curând, era căminul lor.
După incendiu, Gabriel și părinții săi s-au mutat la bunica din partea tatălui, acolo unde locuiau deja alte trei persoane, în numai două camere.
Cei care vor să îl ajute pe Gabriel și pe familia lui
Impresionată de situația lor, o vecină a lansat un apel umanitar pe Facebook pentru toți cei care își doresc să ajute cumva această familie greu încercată de soartă.
Cazul a fost ulterior preluat și de televiziuni, iar lacrimile micuțului Gabriel au emoționat o țară întreagă.
Toți cei care își doresc să ofere un sprijin o pot face prin donație în contul RO64BRDE070SV44331710700.
Puteți urmări reportajul VIDEO AICI!
Vezi si: Erou la 5 ani. Si-a salvat sora dintr-un incendiu si s-a intors dupa caine | Demamici.ro
Vezi si: Denisa, eleva premianta din Botosani care nu a avut niciodata un bec aprins in casa | Demamici.ro