Vacanța de vară a început, iar pentru părinți se apropie mult-așteptatul concediu din sezonul cald. Lista cu lucrurile ce trebuie împachetate și puse în bagaj este deschisă. Orice părinte speră să se bucure din plin de vacanță, iar mult așteptatele zile libere să fie relaxante, frumoase și lipsite de griji.
Cuprins:
Călătoriile și concediile departe de casă cu copii (în special cu cei mici) sunt o adevărată aventură, mai ales atunci când îți dorești să fie totul perfect. Cu siguranță, părinții nu uită să pună în bagaj și o trusă medicală pentru urgențe de toate felurile.
Trusa medicală de vacanță este extrem de importantă atunci când pleci la drum cu copiii, indiferent de cât de departe călătorești, dacă mergi cu mașina personală, trenul sau avionul. În cazul călătoriilor cu avionul, trebuie să te informezi cu privire la tipul de medicamente pe care ai voie să le transporți în bagajul de cală sau de mână.
Ai voie cu medicamente în avion?
Legislația UE (1) nu restricționează transportul de medicamente de uz general (antiinflamatoare, antivomitive, antihistaminice etc). Pasagerilor le este permis să transporte o cantitate de medicamente suficientă pentru durata călătoriei în țările europene, fie în bagajul de mână, fie în cel de cală.
În cazul în care este nevoie de transportul unor medicamente cu regim special (narcotice, antibiotice, pastile pentru afecțiuni oncologice, somnifere, tratament pentru diabet etc), este recomandat să aveți la voi un act prin care să justificați folosirea lor (ex: scrisoare medicală/ rețetă de la medic).
Elemente de bază care nu ar trebui să lipsească din trusa medicală de vacanță
Nicio trusă de urgență pentru călătorie nu este completă fără aceste elemente de bază (2):
- Șervețele antibacteriene. Pot fi extrem utile pentru curățarea mâinilor sau a suprafețelor.
- Dezinfectant pentru mâini. „Înainte de a atinge orice tăietură sau zgârietură, folosiți dezinfectant pentru mâini care conține cel puțin 60% alcool”, spune medicul Neha Vyas.
- Pachețele cu gel rece. Acestea se răcesc rapid pentru a ameliora loviturile, vânătăile și arsurile minore.
- Medicamente pentru calmarea durerii, potrivite vârstei copilului/ copiilor.
- Foarfece. Deși aproape nimeni nu se gândește la acest instrument, s-ar putea să aveți nevoie de foarfece pentru a tăia tifon, bandaje sau pentru a deschide pachetele de medicamente. Dacă zburați cu avionul, asigurați-vă că le împachetați în bagajul de cală, mai degrabă decât în bagajele de mână.
- Bandă autoadezivă. Poți înfășura genunchii, gleznele sau alte leziuni cu o bandă autoadezivă, care nu necesită alte instrumente pentru a fi pusă în locul potrivit.
- Termometru;
- O pensetă: „Reprezintă instrumentul esențial pentru îndepărtarea acelor (în cazul înțepăturilor de albină, spre exemplu), așchiilor sau căpușelor”, explică dr. Vyas, potrivit Cleveland Clinic.
Trusa medicală de vacanță. Produsele esențiale pentru problemele pielii
De asemenea, nu trebuie uitate și produsele esențiale pentru problemele pielii:
- Riscul de accidentare există indiferent de locație, cu atât mai mult cu cât un loc nou aduce noi oportunități de explorare. Entuziasmul copiilor îi poate face mai puțin atenți, iar incidentele, care pot să apară în timp ce aleargă, se cațără, sar sau se joacă, devin iminente. Din acest motiv, în bagaj este recomandat să existe și un antibiotic topic, sub formă de unguent sau pulbere, care poate fi aplicat pe rană, bineînțeles după dezinfectarea corespunzătoare a acesteia. Aceste topice pentru infecții și leziuni cutanate pot conține unul sau mai multe antibiotice. De exemplu, cele care contin zinc bacitracină și sulfat de neomicină, acționează pe un spectru larg de bacterii, astfel încât să prevină apariția infecțiilor la nivelul pielii. Pot fi utilizate în cazul mai multor probleme medicale: în tratamentul eczemelor, crăpăturilor și tăieturilor suprainfectate, profilactic în tratamentul arsurilor, în prevenirea infecțiilor apărute la nivelul pielii, dar și în cazul unor infecții ale foliculilor piloși sau infecții ale glandelor sudoripare.
- Antiseptic
- Bandaje
- Tifon. Poți pune în bagaj tampoane de tifon, dar și și o rolă de tifon pentru leziuni mai mari care necesită mai mult decât un bandaj simplu (2).
Trusa medicală de vacanță. Ce nu ar trebui să lipsească din bagaj când pleci la drum cu copiii
Dr. Mihai Craiu, medic primar Pediatrie la Institutul Naţional pentru Sănătatea Mamei şi Copilului „Alessandrescu-Rusescu” a recomandat părinților, într-un interviu acordat pentru TVR, ce medicamente să pună în trusa pentru vacanță (3):
„Ar trebui să aibă cinci categorii de soluții, de remedii, pentru o plecare în vacanță. În afară de anti-termice, aș sugera părinților să aibă un antialergic, cel puțin unul de aplicat pe piele, sub formă de cremă pentru că, din păcate, în vacanță, copiii sunt expuși la diverse mușcături sau bagă mâna în zone care îi pot irita sau pot să producă fenomene urticariene locale.
Ar trebui să existe, de asemenea, niște săruri de rehidratare pentru că, din păcate, uneori, copiii care mănâncă lucruri insuficient preparate termic sau ținute în mod impropriu în galantar, la căldură, fac vărsături și diaree. Aici, pentru a evita spitalul, pot fi folosite faimoasele acadele cu săruri de rehidratare, care se pun în congelator și care sunt chiar plăcute de către copii, mai ales de cei care varsă și nu pot să înghită sărurile convenționale. Trebuie să existe dezinfectantul de mâini sau spray-ul alcoolizat, care e absolut necesar oriunde am merge, nu numai la piscină”, a explicat medicul Mihai Craiu.
Trusa medicală de vacanță în cazul unui bebeluș
Dacă ai curajul să pleci în vacanță cu un bebeluș, vei avea nevoie de câteva produse în plus pe care să le adaugi în trusa medicală de vacanță.
- antitermice potrivite vârstei bebelușului, luate după indicațiile medicului;
- termometru de calitate;
- picături de nas pentru copii;
- ser fiziologic;
- batista bebelușului sau pompă pentru eliminarea secrețiilor nazale;
- sirop expectorant și sirop pentru calmarea tusei – luate după recomandarea medicului;
Trusa medicală de vacanță. Care sunt medicamentele pe care le poți cumpăra fără rețetă în România pentru trusa medicală de vacanță
Fiecare țară are propriul regulament, dacă în unele state poți cumpăra unele medicamente fără rețetă, în altele achiziționarea acestora poate fi interzisă.
Iată ce medicamente ce se pot cumpără fără rețetă în România, produse esențiale de adăugat în trusa medicală de luat în concediu:
- medicamente pentru durere sau febră.
- medicamente pentru răceală.
- medicamente pentru răul de mașină, care să prevină greața;
- medicamente antidiareice;
- medicamente de tip pansament gastric, antiacide;
- medicamente pentru reacții alergice ușoare;
- unguente sau pudre antibacteriene, pentru a preveni infecția în cazul unei tăieturi minore; acestea pot fi pe bază de zinc bacitracină și neomicină sau acid fusidic;
- medicamente împotriva constipației (schimbarea rutinei privind alimentația și accesul la anumite alimente pot cauza constipație) – laxative ușoare sau sinbiotice;
- antispasticele contra durerilor digestive;
- unguente antiinflamatorii pentru dureri musculare, luxații sau contuzii;
- gel pentru înțepături de țânțari, căpușe sau alte insecte;