Tudor Chirilă, un tată riguros cu educația copiilor. Tudor Chirilă, unul dintre cei mai apreciați artiști de la noi, este un tătic bine ancorat în realitatea actuală și problemele societății cu care ne confruntăm.
Cuprins:
Nu de puține ori, artistul s-a implicat în dezbateri publice în ceea ce privește educația copiilor și lacunele din sistemul de învățământ românesc.
Când vine vorba de copiii lui, Tudor Chirilă este un personaj discret și evită aparițiile media alături de cei dragi de acasă.
Împreună cu Iulia Mîzgan, femeia care i-a dăruit doi copii, se bucură de familia frumoasă pe care și-au construit-o. Au doi băieți în vârstă de 8 ani, respectiv, 6 ani pe care evită să-i expună în mediul online. Despre rolul de tată, privit din alt unghi, Tudor Chirilă a vorbit de curând, într-un interviu pentru revista Taifasuri.
Tudor Chirilă se consideră un părinte care oferă libertate copilului, însă potrivit spuselor sale, libertatea nu trebuie înțeleasă greșit de către părinte. Nevoile și limitele fiecărui copil în parte sunt diferite, iar ele se schimbă constant, odată cu vârsta.
„Copiii mei îmi dau lecții în fiecare zi. Cred că toți copiii oferă lecții, dar trebuie să știi cumva să le accepți. Felul în care ei încep să privească lumea de foarte multe ori e o lecție și pentru noi, adulții. Încerc să îi cresc în spiritul valorilor pe care le-am primit și eu fără să fiu neapărat un tată excesiv de rigid și de sever.
Dar încerc să impun niște limite și cred că fiecare copil are o anumită vârstă pentru a înțelege niște lucruri. Trebuie să te comporți într-un fel cu un copil de 2 ani, într-un fel cu un copil de 4 ani, în alt fel cu un copil de 6 ani. De exemplu, unui copil de 2 ani e absolut OK să-i dai libertate totală, atâta vreme cât el nu poate înțelege conceptul de reguli.
Unui copil de 6 ani trebuie să-i instaurezi totuși niște rutine, să le aibă deja instalate – să-și facă patul, să se spele pe dinți de două ori pe zi, dimineața și seara, să înceapă ușor-ușor să aibă responsabilitatea temelor lui, să și le facă singur, să vorbească despre ele și să înțeleagă că în viață nu totul se obține cu un click pe telefon. Este foarte important. Și asta le explic copiilor mei în fiecare zi.”
Artistul a adus în discuție și un alt aspect, pe care unii părinți, îl pot trece cu vederea. Mai exact, supra-stimularea zilnică a copilului, prin diverse activități.
„Orice ar vrea să facă, să fie medic ori actor, ziarist, bucătar sau tâmplar. Orice ar vrea să facă, trebuie să repete. Nu e obligatoriu să ai parte zilnic de divertisment care să-ți țină simțurile ocupate, treze. Este OK să te plictisești, este OK să ai o zi proastă, este OK să repeți și să faci ce nu-ți place, pentru că, la un moment dat, ajungi să faci ceea ce îți place. Orice vrei să fii în viață, trebuie să tragi o mie de cornere, ca Beckham în fiecare zi a copilăriei lui. El nu înțelegea de ce tatăl lui îl punea să execute cornere, dar a înțeles atunci când cornerele acelea au început să-i folosească și a devenit fotbalistul care a fost.
Toate lucrurile acestea vin gradat și atunci e un timp pentru fiecare lucru și eu cred că acești copii trebuie încărcați progresiv cu responsabilități. Nu trebuie să așteptăm de la un copil de 2 ani ceea ce așteptăm de la unul de 4 ani. Sau de la unul de 4 ce așteptăm de la un copil de 6 ani. Mai ales că progresele lor sunt halucinante de la o lună la alta”, a mai spus Tudor Chirilă.
Gemenele lui Mihai Morar au împlinit 16 ani. Mara și Cezara sunt în plină adolescență,…
Inovații și tratamente în medicina modernă: fertilizarea in vitro și managementul endometriozei. Într-o lume unde…
Din culisele unei familii numeroase. Șase copii și o mămică celebră - interviu cu Anca…
Fiica lui Mihai Găinușă a împlinit 19 ani. Mihai Găinușă, cunoscut pentru cariera sa în…
Familia Regală s-a mărit! Augustus Mihai de România, cel mai nou membru, este nepotul Principesei…
Picnic în familie by Social Moms – ediția de Halloween. Picnic în Familie, eveniment organizat…